Sporturi   •   Tenis   •   AUCKLAND

Emma Răducanu, prima reacție după ce a ieșit în lacrimi de pe teren » Din ce cauză spune că s-a accidentat

+11 Foto
Emma Răducanu la Auckland, foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 05 ianuarie 2023

Emma Răducanu (20 de ani, 78 WTA) a oferit primele declarații după accidentarea suferită cu doar 11 zile înainte de startul Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. 

Sportiva din Marea Britanie, cu origini românești, a acuzat probleme la gleznă în timpul meciului cu Viktoria Kudermetova, de la Auckland, și a părăsit terenul în lacrimi. 

Emma Răducanu, prima reacție după accidentare 

„Este greu de digerat. Am lucrat mult la capitolul fizic în ultimele luni și mă simțeam bine. Eram optimistă. Credeam că joc un tenis destul de bun. Este dezamăgitor să fiu oprită de o accidentare ciudată, o entorsă la gleznă. Mai ales că ne aflăm în prima săptămână a anului.


Terenurile sunt incredibil de alunecoase. Sinceră să fiu, nu este nicio surpriză că cineva a pățit asta. 

Ce se va întâmpla nu mai ține de mine. Va trebui să aștept. Vom analiza situația în următoarele zile și vom vedea care sunt pașii de urmat”, a spus Emma Răducanu pentru presa din Noua Zeelandă.

+11 Foto
Emma Răducanu la Auckland, foto: Guliver/gettyimages

Când ar urma să joace Emma Răducanu la Australian Open 2023


Australian Open 2023 se apropie cu repeziciune. Primul turneu de Grand Slam debutează la Antipozi pe 16 ianuarie. Tragerea la sorți pentru competiție va avea loc pe 12 ianuarie. Atunci vom afla tabloul de la Australian Open și pe ce parte vor evolua favoriții și favoritele. Australian Open va fi transmis la TV de Eurosport. Fiecare meci important al jucătoarelor noastre și cu celelalte nume mari implicate va fi live TEXT pe GSP.

  • Câștigătorii en-titre la Australian Open sunt spaniolul Rafael Nadal și australianca Ashleigh Barty, jucătoare retrasă între timp din circuitul WTA. Nadal, loc 2 ATP, vrea să își apere titlul pentru a menține distanța la Grand Slam-uri față de rivalului sârb Novak Djokovic, 22-21 în prezent. Djokovic revine după scandalul de anul trecut cu expulzarea din Australia. Lider mondial la masculin este Carlos Alcaraz.
  • Pe tabloul feminin, marile favorite sunt liderul mondial Iga Swiatek, Naomi Osaka sau Aryna Sabalenka, cu atenție sporită pentru jucătoare ca Ons Jabeur și Caroline Garcia.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.