Iulian Roșu (28 de ani), mijlocașul central al lui Dinamo, a explicat care este crezul său și al coechipierilor în tentativa de a prinde play-off-ul, implicit să se lupte la promovare, în ciuda problemelor uriașe de la club.
Iulian Roșu a devenit o piesă importantă în primul „11” al lui Ovidiu Burcă și unul dintre fotbaliștii apreciați de suflarea „câinilor roșii”.
Iulian Roșu: „Nu ne ajută plânsul de milă. Trăim de la meci la meci”
Vremea sărbătorilor de iarnă a fost trăită intens de mijlocaș. Acasă, fiul său, de doar 9 luni, a parcurs o perioadă foarte delicată din punct de vedere medical, dar acum părinții s-au mai liniștit, starea de sănătate a copilului s-a îmbunătățit. La „serviciu”, reunirea echipei este luni, iar Dinamo se confruntă cu probleme uriașe.
Datorii de 150.000 de euro ce trebuie plătite cât mai curând posibil, transferuri blocate, salarii restante, riscându-se pierderea unor jucători străini ce-ar putea apela la memorii spre a deveni liberi de contract, obligații financiare către terți.
În plus, pe Facebook, suporterii roș-albilor acuză că au informații că nu ar mai fi bucătar și femeie de serviciu la Săftica, oficialii clubului susțin că situația nu este atât de neagră și există personal auxiliar la baza de pregătire.
Dumnezeu ți le dă când consideră El. Eu încerc să fiu liniștit, toate sunt după voia Lui. Sper să ne ajute să batem primele trei etape, apoi vom vedea ce vom reuși și noi.
- Iulian Roșu, mijlocaș Dinamo
Iulian Roșu: „Suntem obligați să încercăm să reușim”
Iulian Roșu a explicat într-un dialog pentru Gazeta Sporturilor cum vede el situația la zi de la Dinamo. Iată ce a spus mijlocașul „câinilor” în 7 idei:
- „Trăim de la meci la meci, asta facem de vreo 10 etape încoace. Acum, cei din față au prima șansă de a fi în play-off. Dar presiunea e tot la ei! După startul prost de campionat, am jucat doar finale. Trebuie să batem tot, apoi, când vom trage linie, să vedem unde vom fi”.
- „Am avut o ședință, cei din conducere ne-au explicat situația, la finalul anului. Oficialii fac toate eforturile pentru a ține clubul pe linia de plutire, chiar simt că fac asta. Despre Dorin Șerdean sau alte probleme, nu vreau să mă bag în polemică, nu cunosc detalii, nu este în atribuțiunile unui fotbalist. Vedem care va fi situația după ce se va relua campionatul. La club nu sunt probleme atât de mari, legate de partea financiară, iar cei din staff ne-au asigurat că totul este OK, chiar credem că acesta este adevărul”.
- „Nu sunt întârzieri mari, o lună este, cei din conducere chiar au făcut totul ca situația să fie bună la echipă. E mai greu fără un buget constant. Nu e nicio stare de panică, nu ni s-a transmis ceva negativ! Da, și noi, cei de la echipă, și oficialii ne așteptam să fie un verdict favorabil în privința planului de reorganizare, vom vedea ce se va întâmpla în continuare. Ei, cei de la birouri, erau pregătiți pentru orice scenariu. Nu ne ajută cu nimic plânsul de milă! Treaba noastră este să jucăm fotbal, totul e OK la club, mergem înainte”.
- „Cum ne afectează interdicția la transferuri? Cel mai bine este să-l întrebați pe domnul Burcă, el știe ce să vă răspundă. Noi am făcut un grup frumos, iar rezultatele din ultima vreme arată nivelul muncii întregii echipe. Lotul este destul de bun, facem față liniștit la orice provocare din acest sezon. Și eu am stat pe tușă, am intrat și mi-am făcut treaba când am fost solicitat”.
- „Antrenorul știe dacă ar mai fi nevoie de cineva anume. Pentru noi este OK dacă vom continua așa. Poate fi un plus pentru noi că există această interdicție, ne știm, sunt relații de joc, se vede cum am terminat 2022”.
- „Au fost echipe ce s-au dus în anii trecuți în Antalya și au mers degeaba, au avut probleme cu vremea potrivnică. Să sperăm că ne va ajuta vremea, avem condiții foarte bune la Săftica. Noi ne focusăm pe antrenamentele tehnico-tactice”.
- „Am avut program de vacanță, totul monitorizat, se lucrează profesionist. Program de pregătire cu alergări, sală, trebuie să le facem ca la carte, mai ales că vrem să atingem maximum în aceste trei etape de final de sezon regulat. Atunci trebuie atins vârful”.
2este cifra titlurilor de campion din palmaresul personal, unul cu FCSB (2013), altul cu Astra (2016)
Cred că oriunde am merge, vom avea susținerea unor suporteri fantastici. Pe stadionul „Arcul de Triumf” e foarte frumos, dar sunt și alte costuri. Este OK la Giurgiu, terenul ne-a permis să jucăm aproape fotbalul pe care ni-l dorim.
- Iulian Roșu, mijlocaș Dinamo
Iulian Roșu: „Măcar știu ce decizii să nu mai iau în viitor”
Iulian Roșu a mărturisit că nu are timp de regrete: „Poate că nu trebuia să plec de la Astra, în 2016, mai ales că intervenise regula U21, eram doar eu și Alex Ioniță eligibili. Dar toate deciziile, bune sau rele, te aduc la un punct. Măcar știu ce decizii să nu mai iau pe viitor”.
4 goluriîn 10 meciuri a reușit mijlocașul pentru Dinamo
El a continuat: „Îmi doresc să fiu cel mai important în momentul de față, să fiu sănătos, pe plan personal, dar mai ales cu echipa să fac lucruri importante. Oricum, sincer îți spun, nu mă așteptam să fiu atât de bine primit la Dinamo. Dar responsabilitatea e mai mare acum, plus problemele din exterior ale clubului”.
Eu vreau să-mi ating potențialul, am început un drum, știu că e mai greu să te menții, dar vreau să-mi demonstrez mie că pot mai mult. Am greșit cu unele decizii, de a schimba echipe prea multe, dar fie că joc un minut, 10 sau 90, vreau să-mi ajut formația.
- Iulian Roșu, mijlocaș Dinamo
13 formațiiare fotbalistul în palmares: FCSB, Clinceni, Rapid, Astra, ACS Poli Timișoara, Olimpia Satu Mare, Metaloglobus, Poli Iași, Daco-Getica, Sportul Snagov, Gloria Buzău, SR Brașov și Dinamo
Iulian Roșu: „Ce sunt eu? Un tip liniștit”
A crescut sub comanda lui Toma Ion și Dumitru Uzunea în Ghencea, a trecut și pe la Rapid, acum e la Dinamo.
„Nu consider că mi-am atins potențialul maxim. Mă simt bine la Dinamo, simt încrederea celor din jur. Eu niciodată n-am zis că sunt stelist, rapidist sau mai știu eu ce. Ce sunt eu? Un tip liniștit. N-am făcut declarații de dragoste niciunei echipe. Dar da, cel mai apreciat mă simt la Dinamo. Poate și fiindcă am avut evoluții bune, iar fanii m-au susținut. Poate că e prima oară când am evoluții aproape de potențialul pe care știu că-l pot atinge”.
{{text}}