Adrian Mutu, 44 de ani, își dorește un 2023 de excepție la Rapid, fiind anul centenarului pentru clubul giuleștean. „Briliantul” simte căldura fanilor din Giulești și recunoaște că e tot mai atras de formația pe care o pregătește de aproape un an.
- Domnule Mutu, 2023 e un an important în istoria clubului. Fanii vor mai mult, simțiți presiunea?
- E un an foarte important. Știm cu toții că e Centenarul clubului, iar pentru a onora acest lucru trebuie să ne îndeplinim obiectivul. După care vom vedea. Presiune a fost tot timpul, așa e la un club de talia Rapidului. Nu mă sperie asta. Din contră, o accept, o îmbrățișez, mă face să fiu mai concentrat, mai focusat pe ceea ce am de făcut.
Adrian Mutu: „Am învățat din experiențele și greșelile făcute"
- Conducerea ce vă transmite, se vrea mai mult?
- Rapid e în grafic acum. Bineînțeles că vrem mai mult, îmi doresc ca jucătorii să conștientizeze că joacă într-o echipă mare. La un club care are pretenții, cu suporteri exigenți. Atunci când realizează acest lucru, evident că sunt forțați să dea mai mult și obțin mai mult.
- De ce e nevoie pentru ca Rapid să treacă la nivelul următor, să fie în luptă directă cu CFR, FCSB poate Craiova sau Farul.
- Suntem, cred eu, pe un drum bun, am trecut la un nivel superior față de ce eram. Lucrurile trebuie făcute bine, cu calm. Avem nevoie de o bază solidă pentru a ridica ceva frumos.
- Ce ați greșit anul trecut?
- Bineînțeles că sunt lucruri pe care personal mi le reproșez, pe care le puteam face mai bine. Dar, în același timp, nu sunt neapărat dezamăgit de experiențele mai puțin bune pe care le-am avut. Am avut astfel posibilitatea de a învăța și de a deveni mai bun.
- Vor fi schimbări iarna asta?
- Nu multe. Sigur, am nevoie de jucători. Clubul știe ceea ce gândesc eu. Împreună am decis să mai aducem jucători. Aștept, sper să vină cât mai repede.
1,91 punctepe meci este media lui Adrian Mutu la Rapid
Când ne dorim ceva, trebuie să realizăm că avem ingredientele necesare. Diferența e cât de mult ne dorim și ce facem cu toate aceste ingrediente. Avem condiții, suntem într-o echipă puternică, ne-a dat Dumnezeu sănătate, trebuie doar să folosim bine totul
- Adrian Mutu
Muut: „După o perioadă începi să simți sentimentul de apartenență la un club"
- Foștilor dinamoviști le priește Rapidul...
- Nu știu ce să zic. Eu am fost doar un an la Dinamo. Acum am aproape un an la Rapid. Practic, în momentul acesta, sunt rapidist la fel de mult pe cât am fost dinamovist. E cam egală perioada. Nu știu, nu aș putea răspunde la ce ai zis. Ce pot spune însă e că am venit cu mare dorință de a face performanță. Am avut disponibilitatea conducerii, am condițiile necesare pentru a putea crește ca antrenor, dar și echipa ca valoare. L-am avut lângă mine pe Daniel Niculae, președintele nostru, m-a ajutat în orice dorință am avut, mi s-a oferit cam tot ce am vrut. Deci cred că suntem pe un drum bun, acum trebuie să și dăm înapoi.
- A fost vreun moment înainte de a semna când vă gândeați poate că fanii nu vor avea răbdare? Neavând un trecut rapidist, ceea ce e un minus în Giulești.
- Nu, deloc. Știam unde vin. De la început. Deși au fost discuții în presă despre trecutul meu dinamovist. Nu m-am speriat niciodată. Nici rivalitatea dintre Rapid și Dinamo nu m-a speriat. Să nu uităm că am jucat pentru echipa națională în primul rând. Nu a lui Dinamo, nu a celor de la FC Argeș, nici a Rapidului. Sunt român, am venit 100% ca profesionist aici, sper să-mi fac datoria cât se poate de bine. Bineînțeles că, petrecând o perioadă în club, se dezvoltă acel sentiment de apartenență. Fără să vrei, începi să te simți atras, începi să ții la clubul la care activezi.
- Cum ar trebui să arate Rapidul lui Adrian Mutu ca să fiți mulțumit?
- În majoritatea meciurilor eu zic că a fost un Rapid plăcut. Bineînțeles că ceea ce îmi doresc e să avem nu doar un joc bun, ci și mai multă constanță.
35 de partideoficiale a strâns Mutu pe banca giuleștenilor
Dorința cea mai mare pe care o am la Rapid e să dau înapoi lucruri bune oamenilor care au avut încredere în mine. Asta înseamnă rezultate bune. Evident, și suporterilor care au fost alături de mine în orice moment
= Adrian Mutu
{{text}}