International   •   Campionate   •   La Liga

Decizia istorică a lui Ancelotti nu a fost inspirată » Real Madrid, eșec surprinzător în La Liga

Real Madrid a pierdut pe terenul lui Villarreal, scor 1-2, în runda cu numărul 16 din La Liga.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 07 ianuarie 2023

Real Madrid a pierdut pe terenul lui Villarreal, scor 1-2, în runda cu numărul 16 din La Liga. 

Pauza pricinuită de Campionatul Mondial a picat perfect pentru Villarreal. Quique Setien, înlocuitorul lui Unai Emery, a avut timp să își impună ideile, iar rezultatele se văd. După victoria obținută de Revelion, 2-1 cu Valencia, „Submarinul galben” a răpus și campioana. 

Villarreal - Real Madrid 2-1. Ancelotti, învins într-un meci istoric 

Carlo Ancelotti a bifat o bornă istorică prin echipa de start aleasă. Pentru prima dată de la înființare, Real nu a avut niciun fotbalist spaniol pe teren la startul partidei. 


Prima repriză a fost una liniștită, doar câte un șut trimis pe poartă de fiecare formație. Imediat după reluare, Yeremy Pino a deschis scorul cu un șut din interiorul careului, în ciuda plonjonului la sacrificiu al lui Mendy. 

Campioana Europei a ripostat rapid, iar Benzema a egalat în minutul 59, dintr-o lovitură de la 11 metri. 

La prima acțiune importantă de la repunere, Alaba a comis și el un henț în interiorul careului, iar Gerard Moreno a readus „Submarinul galben” în avantaj. 

Real Madrid, învinsă pe terenul lui Villarreal


Finalul a fost unul pe contre. Real a presat, dar a fost prinsă des pe contraatac. Nu s-a mai înscris, iar madrilenii pierd al doilea meci al sezonului. Rămân cu 38 de puncte, la egalitate cu rivala Barcelona. 

Catalanii au meci tare duminică, pe terenul lui Atletico. Villarreal ajunge la 3 victorii consecutive și o egalează pe Atletico pe locul 4.

Caseta meciului Villarreal - Real Madrid 2-1

Clasamentul actualizat din La Liga 

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.