Opinii   •   editorial

Pelé scos șmecherește Fotbalistul Secolului!

Articol de Ovidiu Ioanițoaia   —  duminică, 08 ianuarie 2023

Deoarece articolul meu de sâmbătă despre „Perla Neagră” a stârnit o întreagă polemică, simt nevoia să vin cu unele completări. Destinate celor care, deși m-au contrazis pe GSP.RO, au comentat decent. Niciodată nu le voi răspunde internauților care, în lipsa argumentelor, folosesc jigniri, atacuri la persoană. Dialogul presupune un nivel de civilizație la care aceștia, din păcate, n-au ajuns.

Precizez din start că nu l-am contestat, sub nicio formă, pe jucătorul de fotbal Pelé. Pe care l-am numit „uriaș, un gigant”. Adevărat e că nici nu l-am socotit superior lui Maradona și lui Messi decât prin aceea că a jucat înaintea lor. Pelé a fost primul, cronologic vorbind. Fără îndoială însă că-și merită cu prisosință locul în Hall of Fame și lângă cei doi, el fiind singurul cu trei titluri mondiale în palmares, cucerite cu Selecao în 1958, 1962 și 1970.

Între altele, Pelé a fost ales în 2000, ex-aequo cu Maradona, Fotbalistul Secolului XX. S-a întâmplat însă după ce argentinianul câștigase detașat, zdrobitor, sondajul inițiat de FIFA în rândul fanilor. Diego adunase 54% din voturi, triplu față de cele 18% primite de Pelé! Numai că, vigilenți, șefii de la Zurich au sesizat că unii dintre „subiecți”, tineri fiind, nu-l văzuseră evoluând pe superstarul brazilian și au decis să schimbe rezultatul anchetei! Și pentru că au putut, au și făcut-o, provocând tunete și fulgere în presa vremii.

Băgându-și coada, au influențat sondajul, ca să nu spun că l-au măsluit. Pe lângă că au apelat la puținii cititori ai revistei FIFA Magazine, au inventat un juriu, alcătuit din cine?!, care a stabilit ordinea 1. Pelé, 2. Di Stefano, 3. Maradona, ierarhie care i-a scos la egalitate perfectă pe Pele și pe Maradona! Logic, că doar Pele era și va rămâne imaginea FIFA, ecusonul acesteia. Lui i se cuvenea cea mai înaltă onoare.


Pele și Jairzinho

Dacă nu l-am contestat pe jucătorul Pelé, pe omul Pelé nu l-am asemuit nici cu Sfântul Edson (o fi existând?!) și nici cu Maica Tereza. În ideea că, să mă înțeleagă și să mă scuze admiratorii săi, el n-a fost neprihănitul pe care și-l imaginează cei care nu l-au prins jucând. Imaculatul, modelul. Din contră, a avut și el, ca noi toți, defecte și slăbiciuni. Bube. 

Iar cel mai grav cusur a constat în aceea că și-a neglijat unii dintre cei 7 copii, doi din afara celor 3 căsătorii și unul recunoscut după teste ADN și procese. Ba i-a și umilit, deoarece nu le-a plătit la timp pensiile alimentare. Plătea numai când își aducea aminte.

De altfel, într-un documentar Netflix din 2021, care circulă și la noi, Pelé mărturisea că „Onest, am avut atâtea iubiri încât din unele s-au născut copii despre care am aflat abia mai târziu”.


Se știe că destui foști mari fotbaliști, pentru că și-au început carierele de foarte tineri, Pelé la 15 ani!, au trecut rar sau deloc pe la școală, din care pricină au ieșit adesea în decor. Maradona s-a drogat și s-a împrietenit cu persoane dubioase ori chiar cu mafioți. Best și Gascoigne au devenit alcoolici. Messi și Cr. Ronaldo au încălcat legile ocolind taxele și riscând pușcăria etc.

Numai că toți aceștia, alții ca ei, și-au făcut rău lor înșile, s-au autodistrus. Pe când Pelé, greșit perceput de unii ca icoană, a afectat prin comportamentul lui iresponsabil viețile altora. Iată de ce, cum comenta și „Birdibel” pe GSP.RO (mulțumesc!), mulți îl consideră un fotbalist nepereche, dar și, dezbrăcat de tricoul cu numărul 10, un personaj trist.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.