Dinamo are programată vizita medicală în cursul zilei de azi, la Policlinica Vitan.
Primii veniți au fost Răzvan Patriche, veteranul „câinilor roșii” și Neluț Roșu. Până acum, la vizita medicală nu a venit niciun jucător străin.
„Avem același speranțe ca anul trecut: să prindem play-off-ul. La Dinamo, sunt aceleași care probleme care au existat și în anii trecuți. Sper să se rezolve. Este o situație care nu ține de noi, noi ne facem treaba pe teren.
N-am primit niciun ban de sărbători, dar asta nu înseamnă că nu am avut sărbători frumoase. Din punct de vedere sportiv suntem foarte bine. Ne-a părut rău că s-a terminat campionatul și că am intrat în vacanță. Eram într-o formă foarte bună.
Sper ca în cele 3 etape care au rămas să avem aceeași formă foarte bună. Avem nevoie de 9 puncte și sper să le câștigăm”, a punctat Răzvan Patriche.
„Avem pregătirea de iarnă, o pregătire lungă care cred că o să fie destul de grea, pentru că vremea nu ne va ajuta și terenurile o să fie impracticabile. Sperăm să se rezolve problemele financiare, să ne primim salariile, să intrăm în play-off și să promovăm”, a precizat și Neluț Roșu.
Jucătorii dinamoviști prezenți până acum la vizita medicală
- Portar: Oncescu
- Fundași: Patriche, Tomozei, Giafer, Demici, Amzăr, David Irimia
- Mijlocași: Neluț Roșu, Andrei Bani, Ioan Borcea, Dragoș Irimia
- Atacanți: Ionuț Bobea, Vasile Buhăescu, Cătălin Țîră, Cristian Delciu
Dinamo, cantonament la Săftica
,,Am sperat că lucrurile se vor așeza, în speranța că vom putea merge într-un cantonament de pregătire în Antalya, unde terenurile de antrenament sunt foarte bune, clima bună. În principiu, dacă jucătorii vor face tot ce le-am cerut în vacanță, începem să lucrăm cu mingea și ne trebuie terenuri bune. Planificăm un cantonament local, rămânem la Săftica.
O să ne ajustăm, o să încropim în funcție de vreme, de terenurile pe care le avem la dispoziție. Terenurile de iarbă nu sunt practicabile în perioada în care vom avea noi pregătirea de iarnă, trebuie să găsim terenuri sintetice de dimensiuni normale, de calitate bună, terenurile sintetice pot face mult rău jucătorilor.
Încercăm să ne ferim de accidentări, este volum mare de lucru, era important să fie mers undeva cu condiții bune, o să încercăm să ne ajustăm planificările pe ceea ce înseamnă Săftica și organizare la nivel intern”, a comentat Ovidiu Burcă, potrivit Dinamo1948.club.
{{text}}