Liga 1

Mutarea iernii, pregătită în Antalya: „Suntem într-o situație nasoală, toată lumea e de vânzare!”

+13 Foto
Gicu Grozav ( 32 de ani) a complimentat Rapidul și pe giuleșteni și are telefonul deschis dacă-l caută fostul coleg, Adrian Mutu (44 de ani). „Lupii” sunt dispuși la negocieri.

Articol de Eduard Apostol  —  luni, 09 ianuarie 2023

Gicu Grozav (32 de ani) a complimentat Rapidul și anunță că are telefonul deschis dacă Adrian Mutu (44 de ani), fostul său coleg, vrea să-l aducă în Giulești.

Petrolul i-a învins în primul amical din 2023 pe azerii de la Turan Tovuz, scor 3-2, iar Gicu Grozav a semnat două dintre golurile „lupilor”. Rapid București e la nici o oră distanță, în Antalya, în cantonament, iar Adrian Mutu nu a renunțat la gândul de a-l înregimenta pe șeptarul ploieștenilor. 

Totuși, suma de transfer, un milion de euro, încă este un impediment uriaș. Prahovenii sunt dispuși la negocieri, giuleștenii nu vor să se arunce, știind că Petrolul e în impas financiar.

VIDEO. Gicu Grozav: „Toată lumea e de vânzare la noi!”

>

Gicu Grozav a mărturisit că e concentrat în continuare la Petrolul: „Nu am vorbit cu nimeni despre Rapid. După cum știți și s-a declarat la noi, la club, toată lumea este de vânzare! Asta pentru că gruparea este într-o situație mai nasoală. 

Sperăm s-o scoatem la capăt, iar Petrolul să rămână în prima ligă. Rapid este un club mare, cu suporteri frumoși. E un proiect frumos acolo, cu galerie frumoasă, cu Mutu antrenor. Încă am tricoul lui de la națională, este o amintire frumoasă".

"Briliantul" i-ar putea deveni antrenor, după ce i-a fost coechipier. „Nu mă gândeam vreodată la așa ceva, dar viața merge înainte. Acum, până când nu e ceva concret, mă gândesc la Petrolul, obiectivul nostru e evitarea retrogradării”.

Îmi doresc la națională, dar nu am fost căutat. Niciun telefon de acolo, o să vedem dacă va mai sosi. Eu sunt deschis. Important e să fiu sănătos, de exemplu, îmi pare rău că doi colegi, Huja și Tucaliuc, s-au accidentat la acest amical
- Gheorghe Grozav, atacant Petrolul

VIDEO. Nae Constantin: „Dacă Rapid îl dorea pe Gicu l-ar fi luat până acum”

>

Citește și alte știri din cantonamentele formațiilor de Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.