Campionate

Anunțul-șoc al zilei: Gareth Bale s-a retras! După doar 6 luni în MLS, unul dintre cei mai mari jucători britanici din istorie a renunțat la fotbal

+20 Foto
Gareth Bale

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 09 ianuarie 2023

Gareth Bale (33 de ani) a anunțat că s-a retras din fotbal, deși mai avea 6 luni de contract cu Los Angeles FC, alături de care a câștigat titlul în MLS sezonul trecut.

În vara lui 2022, Bale pleca liber de contract de la Real Madrid, după 9 ani. Semna cu Los Angeles FC, echipă la care a jucat jumătate de an. Ultima competiție importantă la care a jucat Bale este Campionatul Mondial din Qatar, unde a participat alături de naționala Țării Galilor. Britanicii nu au trecut de grupa cu Anglia, SUA și Iran.

Cu 5 titluri de Liga Campionilor în palmares și o semifinală de Euro, Gareth Bale e categoric cel mai valoros jucător galez din istorie, dar și unul dintre cei mai mari fotbaliști britanici.

Gareth Bale a anunțat că se retrage din fotbal

După o analiză atentă, îmi anunț retragerea imediată din fotbal, atât la nivel de club, cât și internațional. Mă simt incredibil de norocos că mi-am îndeplinit visul de a juca sportul pe care îl iubesc. Mi-a oferit cu adevărat unele dintre cele mai frumoase momente din viața mea, care vor fi imposibil de reprodus, indiferent de ceea ce îmi rezervă următorul capitol.

De la prima mea atingere a mingii la Southampton, până la ultima la LAFC și tot ce a fost între timp, totul a format o carieră la club pentru care am o mândrie și o recunoștință imensă. Să joc pentru și să fiu căpitanul țării mele de 111 ori a fost cu adevărat un vis devenit realitate.

Să-mi arăt recunoștința față de toți cei care au jucat un rol de-a lungul acestei călătorii, pare imposibil. Mă simt îndatorat față de mulți oameni care m-au ajutat să-mi schimb viața și să-mi modelez cariera într-un mod la care nu aș fi putut visa vreodată când am început la 9 ani.

Pentru cluburile la care am jucat, Southampton, Tottenham, Real Madrid și, în cele din urmă, LAFC, toți antrenorii mei, personalul din spate, colegi de echipă, fani, agenți, prieteni extraordinari și familia mea, impactul pe care l-ați avut este incomensurabil.

Părinții mei și sora mea, fără dedicarea voastră în acele zile de început, fără o fundație atât de puternică, nu aș fi scris această declarație acum. Așa că vă mulțumesc pentru că m-ați pus pe această cale și pentru sprijinul vostru neclintit.

Soția mea și copiii mei, dragostea și sprijinul vostru m-au dus până la capăt. Ați fost lângă mine la toate suișurile și coborâșurile, menținându-mă cu picioarele pe pământ de-a lungul drumului. Mă inspirați să fiu mai bun și să vă fac să fiți mândri.

Așadar, trec cu nerăbdare la următoarea etapă a vieții mele. O perioadă de schimbare și tranziție, o oportunitate pentru o nouă aventură...

- comunicatul lui Gareth Bale

20 de imagini reprezentative din cariera lui Gareth Bale

+20 Foto
foto: Guliver/GettyImages

Palmaresul lui Gareth Bale

  • 5 Champions League;
  • 3 La Liga;
  • 3 Supercupe ale Europei;
  • O Cupă a Spaniei;
  • 3 Campionate Mondiale ale Cluburilor;
  • O Supercupă a Spaniei;
  • Un trofeu de cel mai bun jucător din Premier League;
  • 6 trofee de cel mai bun jucător galez al anului;
  • O Cupă MLS;
  • 41 de goluri în 111 meciuri pentru Țara Galilor;
  • 185 de goluri în 553 de meciuri la echipele de club;
  • 3 turnee finale cu Țara Galilor: Euro 2016, Euro 2020 și CM 2022;
  • a bifat o semifinală de Euro în 2016.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.