Fotbal   •   Liga 1   •   FARUL

Gică Popescu a dezvăluit adevărata problemă a fiului Nicolas: „Am fost cu el și la Barcelona!”

Gică Popescu (55 de ani), președintele Farului, a vorbit despre problemele pe care le-a întâmpinat fiul lui, Nicolas (20 de ani), în ultimii ani. / FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 09 ianuarie 2023

Gică Popescu (55 de ani), președintele Farului, a vorbit despre problemele pe care le-a întâmpinat fiul lui, Nicolas (20 de ani), în ultimii ani. 

Nicolas Popescu a fost cedat de Farul la Voluntari în vară, dar a prins minute în doar 4 meciuri sub comanda lui Liviu Ciobotariu. A revenit la gruparea de la malul mării, iar Gică Popescu a dezvăluit că mijlocașul în vârstă de 20 de ani a avut probleme la genunchi și la tendoane din cauza creșterii în înălțime. 

Gică Popescu: „Am fost cu Nicolas și la Barcelona!”

„A revenit acasă, dar eu am ţinut mult să meargă la Voluntari. A crescut mult în ultimele luni, în înălţime, şi a tot avut probleme la genunchi, la tendoane, s-a chinuit foarte mult. 


Am fost şi la un doctor în Barcelona, care a zis că putem să mergem peste tot, pentru că e o perioadă de creştere şi se va înălţa foarte mult.

Şi s-a înălţat, se înalţă în continuare, doi ani de zile nu a putut să se antreneze aşa cum îşi dorea. Am zis să mergem la Voluntari, a făcut un program de pregătire cu un preparator foarte bun, să îşi întărească muşchii, să susţină mai bine ligamentele.

Am crezut că va juca mai mult la Voluntari, aceasta a şi fost promisiunea, am discutat cu Ciobotariu, dar din păcate nu a jucat. Probabil e şi vina lui Nicolas, habar n-am! Sper ca acum să fie bine fizic şi să joace”, a povestit Gică Popescu la Prima Sport

Nicolas Popescu, după revenirea la Farul


Sunt fericit, m-am întors acasă cu gândul de a evolua. Am avut o experienţă nu atât de reuşită la Voluntari, însă este în trecut şi vreau să muncesc aici, să îmi câştig locul să joc pentru această echipă. În vară am luat o decizie pe care eu mi-am asumat-o, nu am fost împins de la spate de nimeni. Din contra, toată lumea a fost surprinsă. 



Poate am greşit, poate nu. Nu regret nimic. Sunt bucuros că am reuşit să mă întorc acasă la echipa care m-a crescut şi sper să joc aici. Ştiu că este concurenţă mare, mereu a fost aşa la Farul. Însă mie îmi place concurenţa, cred foarte mult în mine şi sper să mi se ofere şanse să arăt ce pot

- Nicolas Popescu, mijlocaș Farul

VIDEO. 4 lucruri care l-au surprins pe Vali Gheorghe la Istanbul: ”Hagi și Popescu sunt peste tot. Mă mândresc când văd”

Citește și alte știri din fotbalul românesc: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.