Fost căpitan la U Cluj și internațional de tineret, Raul Ciupe a vorbit în direct la GSP Live despre experiențele lui inedite cu antrenorii proveniți din Generația de Aur: cum îi bătea Sabău pe jucători la testele de viteză, ce era interzis la Dan Petrescu, cum i-a schimbat Hagi percepția despre tot ce învățase din fotbal și de ce a fost dat afară de Ionel Ganea. Plus multe alte povești
Raul Ciupe (39 de ani) nu a fost un nou Dan Petrescu al fotbalului românesc, dar nimeni nu poate spune cu siguranță la ce nivel ar fi putut ajunge dacă nu suferea o fractură groaznică într-un meci al naționalei U-21. Era martie 2005, avea 21 de ani și toate cluburile mari din România voiau să-l transfere de la Sportul Studențesc, unde era antrenat de Petrescu.
De atunci au trecut 17 ani, Ciupe a revenit și a jucat o finală de Cupă, a fost antrenat de mai mulți componenți ai Generației de Aur, iar după retragere lucrează într-un birou. “Sunt angajat pe partea administrativă la o companie de dezvoltare imobiliară, Certion, care are niște proiecte turistice la mare și la Poiană. Organizez munca de birou, le asigur colegilor mei tot ce au nevoie, inclusiv pe partea de IT”, spune fostul fundaș care recunoaște, însă, că îi e dor de fotbal: “Vreau să îmi iau licențele și să mă fac antrenor”.
120 de meciuriși un gol are Raul Ciupe în Liga 1 pentru Sportul, FC Brașov, U Cluj și Viitorul. Golul său din 2014 a adus prima victorie a lui U Cluj într-un derby cu CFR după 42 de ani (2-1)
“Mircea Sandu mi-a promis ceva, dar s-a spălat pe mâini”
- Acum 17 ani, eram în tribună la meciul de tineret Macedonia - România, la Skopje, când ți-ai rupt piciorul într-un duel cu un adversar. S-a auzit trosnitura, s-a făcut liniște în tribune și apoi ai început să țipi. Ce îți mai amintești?
- Și în sufletul meu s-a făcut liniște. Era un meci decisiv în calificări, tocmai bătusem Olanda cu 2-0 la Urziceni. Adversarul meu direct din meci fusese eliminat și cam toate atacurile noastre treceau pe la mine. La un moment dat am decis să șutez, dar un adversar mi-a pus o contră și am ajuns pe jos. Am simțit cum mi se îndoaie piciorul nefiresc, îmi flutura în aer.
- Ai știut că e grav…
- Da, mi-am dat seama și m-am speriat. Primul gând a fost dacă o să mai joc fotbalul sau nu. Apoi a început durerea. Intraseră și medicii de pe ambulanță pe teren, dar nu erau dotați. Aveam nevoie de o atelă care să-mi țină piciorul nemișcat, nu aveau. Doctorul (n.r. - Vasile Popescu) mi-a ținut piciorul drept pe drumul spre spital. La un moment dat mi-a zis: “Raule, mi-a amorțit mâna!”. I-am zis: “Nu știu cum faceți, dar nu-i dați drumul că leșin”. Pe drum, șoferul conducea foarte agresiv, stânga-dreapta, cred că nu-și dădea seama că are pacient înăuntru. Simțeam toate mișcările, mă durea tare.
- Cum a fost experiența la spital?
- M-au pus pe un pat, pe un hol, și am așteptat vreo două ore să ne bage cineva în seamă. S-a dus domnul doctor, aveam nevoie de o radiografie. Apoi a dispărut și domnul doctor și după jumătate de oră a reapărut cu un pumn de pastile colorate. Probabil calmante. Când am văzut cum ne tratează, am refuzat să le iau pastilele. N-am avut siguranța că sunt ce trebuie.
- Și până la urmă?
- Într-un final am făcut radiografie, era clară fractura. Am intrat într-o sală în care erau vreo 11 doctori mai solizi, s-au pus toți pe mine. Vreo doi mă țineau de mâini, doi de un picior, altul căuta oasele să vadă dacă sunt deplasate. Mi-au pus ghips, apoi m-am dus la stadion la meciul echipei mari și am stat într-o sală de protocol. După care s-au întâmplat niște chestii. Mi-au fost promise niște lucruri.
- Ce anume?
- În avionul de întoarcere, a venit domnul Mircea Sandu la mine și mi s-a promis că toate costurile ce țin de recuperare vor fi acoperite de FRF. L-a chemat pe domnul Pompiliu Popescu, doctorul echipei mari: “Doctore, aici e băiatul. Luați legătură cu Șiman, orice are nevoie suportăm noi!”. A fost valabil până a doua zi, când am ajuns la București. M-a sunat domnul Șiman să-mi spună că federația nu mai suportă nimic! Nu mi-a venit să cred. “Cum așa!? Mi-a promis în față în avion!”. Șiman m-a asigurat că va suporta el tot. A vorbit în Belgia să mă programeze la operație. Știu că prima operație a costat în jur 10.000 de euro. Practic, federația s-a spălat pe mâini.
Ne-a ajutat atunci și Mircea Rednic, soția lui m-a luat de la aeroport și m-a dus la clinică. Recuperarea pe care am făcut-o după operație, într-o clinică din Bologna, a fost susținută și de Victor Becali care era impresarul meu
- Raul Ciupe, la GSP Live
“Am fost captivul lui Șiman”
- Erai un jucător promițător într-un moment excelent. Presa scria că te vor Steaua, Dinamo, Rapid și cluburi din străinătate.
- Plus Poli Timișoara. Olăroiu mă voia, m-am întâlnit după aia cu el și îi părea rău că nu a lucrat cu mine. Mai era Dinamo Kiev, eram pe o listă de 10 jucători. Ulterior, mi-am dat seama că era adevărat pentru că a ajuns Cristi Irimia fundaș dreapta la ei. Domnul Șiman vorbise în Ucraina despre un eventual transfer. Asta a fost cel mai rău. Accidentarea a venit în vârful de formă al carierei mele.
La pauza meciului naționalei mari, a venit Chivu la mine. Eu nu mai puteam de durere și supărare, dar el m-a bătut pe umeri și mi-a zis zâmbind să stau liniștit că nu e așa grav, nu e ruptură de ligamente. M-am uitat ciudat la el: “Eu mor de durere, ție îți arde de râs?” Dar a avut dreptate, fractura se reface altfel
- Raul Ciupe
- Te-ai recuperat, dar ai simțit după accidentare că ești același jucător?
- M-a dat mult mult înapoi. Psihic, am fost bine. Aveam psiholog la Sportul și el a considerat că mental sunt puternic. Dar o perioadă lungă, vreo doi ani, nu am mai fost același jucător. Am ajuns apoi aproape de nivelul de dinainte, dar n-am mai fost niciodată acolo. Momentul trecuse. Sportul s-a bătut la titlu, apoi a retrogradat la masa verde și am jucat patru sezoane în Liga 2.
- De ce ai rămas atât? Ai fost captivul lui Vasile Șiman, un patron care dădea drumul jucătorilor cu mare greutate?
- Da. Când pleca din mâna lui Șiman un jucător pleca bine, dar până ajungeai să pleci erai captivul lui. Când am ajuns la Sportul, am semnat un contract pe 5 ani și am stat 7 ani și jumătate. Îl prelungeam an de an, avea Șiman o psihologie, o chestie a lui. După un an, îți mai mărea un pic salariul și te punea să prelungești cu încă un an. Acceptai, gândindu-te că oricum vei pleca. Erai tot timpul legat de el. Apoi, au început probleme cu banii.
Tertipul lui Șiman cu clasamentul și telefonul dat pe speaker
- Cât de grave erau?
- Foarte rele. Eu am avut 16 luni în care nu am luat salariul. Am avut colegi care au fost neplătiți 20 de luni. Trăiam din bani luați împrumut de la prieteni, noroc că am avut prieteni buni. După 9 luni, am depus memoriu și m-am judecat încă 7 luni. Domnul Șiman îl avea avocat pe Iustin Ștefan (n.r. - actualul secretar general LPF), știa foarte bine ce are de făcut. Comisiile tărăgănau, erau de partea cluburilor. Cluburile susțineau financiar Liga, plus prieteniile domnului Șiman din interiorul LPF. Aveam extrase de cont în care se vedea că nu luasem niciun ban, dar comisiile i-au dat șansa lui Șiman să bage tot felul de hârtii printre care și unele false.
Eram la Bologna la recuperare și mă sună Florin Maxim să-mi spună ce ne vrea Dinamo. Eu eram accidentat, dar Dinamo voia să dea 200.000 de euro. Șiman mi-a confirmat ulterior că m-au vrut, dar nu m-a lăsat pentru că a zis: “Dacă dau atât pe un jucător accidentat, îl fac bine și îl dau pe un milion”
- Raul Ciupe, la GSP Live
- Serios?
- Da, erau hârtii că am luat bani în mână. La alți colegi s-a mai adăugat un zero la sumele de pe hârtie sau cum a pățit Dacian Varga…Mai avea un an de contract, dar de fapt a aflat că mai avea trei. Trebuia să demonstrezi că semnătura ta e falsă. Expertiza grafologică dura vreo trei luni. Așa s-a tărăgat vreo 7 luni, dar am reușit să plec liber.
- Uman nu ai putut discuta cu Șiman să te lase să pleci?
- Uman am discutat cu el și am stabilit că am de primit în jur de 40.000 de euro și când s-a terminat judecata am mai luat doar 14.000. Am avut o discuție cu el în birou în care mi-a zis că nu e niciun club interesat de mine. Mă mai sunau și pe mine unul, altul. I-am zis: “Cum nu mă vrea nimeni?”. Zice: “Ok, hai să-ți arăt că nu te vrea nimeni”. A luat ziarul, a luat clasamentul și a început să sune club cu club, cu telefonul pe speaker. Steaua, Argăseală. “Îl vrei pe Ciupe?”. Argăseală: “Nu mai suntem interesați, că ne-am luat pe poziția aia”. Și tot așa până a ajuns la Rapid. Domnul Dinu Vamă mă voia, știam asta…
- Așa…
- Când a auzit, Dinu Vamă a zis: “Cum, Ciupe?! Normal că mă interesează”. Când a auzit Șiman a scos telefonul de pe speaker și cică: “Stai puțin că discutăm”. Rapid se săturase de mofturile lui Rui Duarte, un jucător altfel foarte bun, mă voia, dar Șiman a cerut foarte mulți bani pe mine.
Dacă stăteai la discuții cu Șiman riscai să te întoarcă. Avea o psihologie…Eram neplătiți, nervoși, încruntați, dar ne băga într-o ședință de două-trei ore în care ne spunea că face, că drege. Ieșeam de acolo râzând și când ajungeam acasă ne dădeam seama că nu avem ce mânca
- Raul Ciupe, la GSP Live
“Antrenorul Sabău a fost cel mai rapid la testele jucătorilor”
- Ai lucrat cu antrenori cunoscuți. Vreau să le faci câte o scurtă caracterizare…
- Da, am lucrat cu mulți din Generația de Aur. Am început la Gaz Metan cu Ovidiu Sabău. La un test fizic de explozie și viteză, el a ieșit cel mai bine, a scos cei mai buni timpi deși era antrenorul echipei. Avea un picior cât două de-ale mele. A fost printre puținii antrenori care făceau pregătirea fizică individual. Fiecare jucător avea parametrii lui fizici și pregătirea era gândită pentru fiecare în parte, nu la grămadă.
- La Sportul ai lucrat cu Dan Petrescu. Era la fel cum îl vedem acum la televizor?
- Mai rău. Era la început de carieră. Dorea maxim, țin minte și acum că punea accent pe partea fizică. În Antalya ne-a dat să alergăm 36 de bucăți a câte 300 de metri. Enorm și să le numeri, darămite să le alergi.
- Ai intrat vreodată în gura lui cum s-a întâmplat peste ani cu Cristi Manea?
- Cine nu intră?! Eram în cantonament și la pregătirea fizică nu i-a plăcut ceva, nu știu ce. Eu stăteam foarte foarte bine la pregătirea fizică. Din cauza asta, în retur nu mă băga titular, era supărat pe mine. La Alba Iulia, pe o mocirlă, m-a băgat după pauză și mă certa deși nu era mingea la mine.
- Ceva, ceva făceai tu rău…
- (Râde) Siguuuur. Nu pot să-l contrazic. În al doilea meci din retur, cu Dinamo, a venit și mi-a reproșat că am pierdut din cauza mea.
Șumudică și discursul între doi covrigi
- Cum a fost cu Șumudică la Brașov?
- Are școala vieții. Ce-l diferențiază de ceilalți e că simte foarte bine vestiarul. Simte jucătorul, se pune în pielea lui. Te face să dai totul în teren. E și foarte atent la detaliile jocului, citește rapid jocul. Știe echipa adversă foarte bine, își știe echipa. Jucam la Vaslui, meci greu. El era contestat, pierdusem două meciuri. I-a zis lui Velayos să se lipească de Wesley când trecea în jumătatea noastră. “Nu te interesează unde e mingea, stai lângă el. Când ai mingea, dă-o la noi dacă poți. atât”. Wesley n-a mișcat, am câștigat cu 1-0.
- Cum lucra Șumudică cu mintea voastră?
- A venit o dată după o ședință lungă cu patronul Niculaie, nu eram plătiți. Îl așteptam, a întârziat. S-a pus pe o masă de masaj și zice: “Îmi bag piciorul! Gata, de azi nu vă mai iau apărarea! Stau de 6 ore, sunt nemâncat! Unde e, bă, masorul ăla? Bă, ia de aici, du-te și cumpără-mi doi covrigi că nu mai pot de foame!”. Vrăjeală! A venit masorul cu covrigii, Șumi a început să mănânce și face: “Nu se poate, mă, mă face ăla troacă de porci pentru voi și voi nu dați nimic?! Eu mă lupt pentru voi să vă luați banii și voi ce faceți?!”. Juca șmecherește. Patronului îi spunea una, nouă alta, dar important e că făcea echipa să joace.
- Hagi cum e?
- Am lucrat cu el 6 luni, mi-a schimbat un pic din lucrurile pe care le învățasem până atunci. Mi-a schimbat percepția despre fotbal. De exemplu, toți antrenorii merg pe principiul “minge descoperită”, “minge acoperită”. Principiul spune că mingea e acoperită atunci când purtătorul de balon e cu spatele la poarta ta. Atunci, apărarea poate urca puțin. Hagi spune însă: “Cum poți să urci pe mingea asta?! Dacă eu sunt cu spatele la poartă, dar joc direct, din prima, pe omul care pleacă în bandă și vă prinde pe ieșire?! Sunt jucători ofensivi inteligenți și tehnici care pot să deschidă faza imprevizibil”. Hagi spunea să urcăm doar când mingea se deplasează, până să ajungă la un adversar.
- Interesant.
- Și mai e o chestie. La un antrenament, la un duel fizic cu un coleg mai tânăr, un copil, am pus umărul mai tare, a căzut, am luat mingea, iar Hagi a oprit antrenamentul. “Rauleee, ce facem, Raule, aici?!”. M-am uitat, am crezut că l-am lovit prea tare. I-am zis că a fost umăr la umăr. El: “E fotbal, nu luptă! Anticipează, nu intra așa! Poate dai de unul mai puternic decât tine. Faci diferența dacă ieși și îi iei mingea fără duel corp la corp”.
“Hagi era bucuros să rămâi după antrenament. Petrescu, nu”
- Mulți antrenori încurajează agresivitatea. Fotbalul modern e tot mai fizic.
- Da. Dar Hagi mergea pe premisa să folosim mai mult creierul, să anticipăm adversarul, jocul. Să te poziționezi în așa fel încât să nu ajungi să te iei la luptă. Punea jucătorii la antrenament cu mâna și unde îi așeza el acolo venea și mingea. Sau se punea la jocuri în stânga terenului, tu dădeai centrare și el apărea și dădea gol cu capul, la un 1.60 metri ai lui. Plus tehnica lui…
- Vă arăta el, nu?
- Da, nu ne ieșeau niște centrări. Era iarnă și aveam gecile astea mai lungi până la genunchi. El: “Ce e, mă, așa greu?! Dați-vă la o parte!”. Buf, dădea centrare cu stângul și te lovea mingea în cap.
- Pentru unii jucători poate fi demoralizant. Ei nu pot bate așa…
- Înveți. Îl luase pe Cristi Ganea, fundașul stânga. După fiecare antrenament, puteam să rămânem să exersăm. Cu Hagi, puteai să rămâi, se bucura să rămânem după antrenament.
- Sunt și antrenori la care nu puteai să rămâi să exersezi?
- La Dan Petrescu nu puteai. Nu accepta. Să nu cumva să te epuizezi, să nu riști o accidentare…La Hagi, în schimb, puteai să stai liniștit să lucrezi o oră. Ce-ți făcea plăcere. Lovituri libere… dacă erai fundaș central, diagonale. Hagi se uita, nu intervenea. A intervenit însă la Ganea pentru că își dorea foarte mult să execute cum bătea Hagi. Ganea era și stângaci, cu picior mic. Hagi îi arăta cu mâna: “Îți iei elan așa, lovești așa, nu te uiți la poartă, nu te uiți la nimic decât la minge, cum lovești”. Până atunci, când bătea Ganea lovituri libere după antrenament portarul se întorcea cu spatele.
- De ce?
- Bătea foarte prost. Nici nu nimerea poarta. După 6 luni de exersat cu Hagi, a dat un eurogol în campionat. Dacă-l vedeai cum lovește mingea nu ai fi putut spune că a lovit vreodată prost mingea. Și-a dorit foarte mult, a ascultat, a exersat și a avut rezultate. Cred că aici avem o problemă noi, în România. Ne antrenăm foarte puțin.
“Ganea m-a acuzat că am pariat pe înfrângerea lui U Cluj”
- Hagi e destul de agresiv cu jucătorii, îi ține în ședințe interminabile.
- Când am fost eu la Viitorul, toată lumea se plângea că Hagi ține ședințe lungi. Dacă erai atent și nu-ți era mintea în altă parte, rămâneai cu ceva din ședința aia. Ăsta e jobul tău. Ca jucător, asculți, înveți, exersezi, te antrenezi. Noi ne antrenăm o oră și jumătate și gata! Și vine Ciprian Deac la 36 de ani și face cele mai multe plecări la testul Gacon. De ce? Se antrenează două ore înainte de antrenament, face antrenamentul și mai stă două ore după. Are 6-7 ore zilnic de antrenamente. Dar a înțeles asta abia după ce a fost în Germania. Poate de aia nici nu reușim în străinătate.
- Ai lucrat la U Cluj cu Ionel Ganea. A spus că ești groparul echipei și apoi te-a dat afară. De ce?
- Eram căpitanul echipei, mă înțelegeam destul de bine cu el. Discutam în fiecare zi. Mă suna seara: “Cum sunt băieții?”. Mă trezea dimineața: “Cum sunt băieții?”. Ulterior, a venit din senin în vestiar și a zis: “Tu, tu, tu și tu, afară!”. Eu, Ninu, Turcu și doi străini. S-a întâmplat după un 0-3 cu Chiajna, acasă. M-a scos de pe teren la un moment dat și apoi a spus că am pus la pariuri, scor exact.
- Asta nu a apărut în presă…
- Da, nu s-a scris. Și nici față în față nu mi-a spus, dar am auzit după aia că de aia m-ar fi dat afară. Că aș fi pariat pe înfrângere la scor corect cu Chiajna. Clubul era în insolvență, Ganea tăia și spânzura, era decizia lui, nu am avut ce să zic.
- E dificil de lucrat cu el? E un tip impulsiv…
- Da! E impulsiv, de multe ori chiar agresiv. Dacă nu făceai ce voia el se înfuria foarte tare și devenea destul de agresiv. Nu punea mâna, nu trăgea de vreun jucător, dar venea amenințător spre tine. Plus grimasa lui…Era intimidant. Dar a avut și chestii bune. Făcea atmosferă, mai dădea o masă, mai o chestie. Pentru jucători contează. La recuperare, ne mai permiteam să bem o bere. Era relaxat în afara gazonului. Mai intra la un tenis cu piciorul. După ce a plecat, m-am întors. Apoi am prins finala Cupei.
Efectul Neubert: zidul Adi Popa și plastilina Adi Popa
-Ați pierdut cu 3-0 în fața Stelei…
- Da. Au fost practic două echipe diferite ale Stelei. Cea din perioada Reghe, cu Neubert preparator fizic…
De ce ai simțit nevoia să amintești de Neubert?
- Am simțit în teren. Stau și mă gândesc că a fost o chestie la doar 6 luni distanță. Pe perioada lui Reghe, am intrat într-un jucător de la ei umăr la umăr și am intrat ca într-un zid. Era Adi Popa. Apoi, joc finala Cupei României și intru din nou în Adi Popa cu gândul că o să intru într-un zid. Și intru în el ca în plastilină. L-am dat la o parte. Cred că e o chestiune de pregătire fizică.
- Și de ce ați pierdut cu 3-0?
- Am pierdut pe Național Arena, cu 11.000 de suporteri de-ai noștri care au făcut o atmosferă senzațională. Am prins o echipă a Stelei care a luat tot în anul ăla. Trei trofee. Jucau foarte bine, iar noi eram cu Adrian Falub antrenor. E un tip pragmatic, care se apără foarte bine, dar nu poți să te aperi 90 de minute în fața unei echipe care vine val după val. Am luat și gol repede. Erau și jucători tineri care s-au văzut pe Național Arena, cu ecrane gigant deasupra capului, și au spus după: “Timp de 15 minute nici nu mi-am simțit picioarele de emoție”. Atât s-a putut.
-În final, nu scapi. Ai jucat în vreun meci aranjat?
- Nu. Nu.
-N-ai simțit niciodată?
- Nu.
- La pariuri ai jucat?
- (Dă din cap că nu) Nu.
- Niciodată, niciodată?
- Am mai pus un bilețel. Puneam Champions League, Europa League. Nu-mi ieșeau și mă enervam și mai tare. Stăteam acasă, mă uitam la meciuri și trecea altfel meciul. Dar nu am avut șiruri de bilete.
Partea pozitivă din fotbalul românesc în acest moment este faptul că începem să realizăm unde suntem cu adevărat, cât de negativă este situația în momentul ăsta
- Raul Ciupe, la GSP Live
{{text}}