Baschet

Sepsi continuă parcursul perfect în Eurocup! E cu un pas în „optimi”

Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe își continuă parcursul excelent din Eurocup, a doua competiție continentală din baschetul feminin.

Articol de Iulian Cuibar  —  Monday, 09 January 2023

Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe își continuă parcursul excelent din Eurocup, a doua competiție continentală din baschetul feminin. 

Campioana României s-a impus la 19 puncte diferență, 93-74 (31-22, 24-21, 17-12, 21-19) pe terenul formației belgiene Basket Namur Capitale, în turul primei runde din playoff, echivalentul șaisprezecimilor de finală. 

Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, parcurs impecabil în Eurocup

Kadijiah Cave a fost cea mai bună jucătoare din tabăra covăsnencelor, cu 29 de puncte marcate, 10 recuperări și 2 pase decisive. Au mai contribuit la victorie Hristova (21 de puncte, 10 recuperări, 7 pase), Mununga (15 puncte, 17 recuperări), Jespersen (12 puncte), Jones (12 puncte), Gereben (2 puncte) și Părău (2 puncte).

A fost a șaptea victorie în tot atâtea partide pentru trupa bosniacului Zoran Mikes în acest sezon al Eurocup, după cele șase din grupă.

Returul se va disputa joi, de la ora 19.00, la Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe. Tragerea la sorți pentru optimile de finală va avea loc ulterior, după terminarea tuturor disputelor din actuala fază. 

Citește și alte știri din baschet:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.