Campionate

Antrenorul secund ex-CFR Cluj a fost numit „principal” la surpriza anului trecut din grupele Ligii Campionilor

Roberto Bordin a fost „secundul” lui Mandorlini la CFR Cluj

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 10 ianuarie 2023

Sheriff Tiraspol, echipa care domină de ani buni întrecerea internă din Republica Moldova, l-a numit în funcția de antrenor principal pe italianul Roberto Bordin, fostul „secund” al lui Andrea Mandorlini de la CFR Cluj. Pe banca „feroviarilor”, cei doi au cucerit eventul în sezonul 2009-2010. 

Sheriff, echipa care a uimit pe toată lumea în ediția trecută din Champions League, când se impunea acasă la Real Madrid, 2-1, și-a schimbat antrenorul pentru a patra oară în ultimul an. 

După ce l-a demis în februarie 2022 pe Yuriy Vernydub, ucraineanul care a făcut minuni la Tiraspol, formația din Transnistria a schimbat nu mai puțin de trei antrenori: Dmytro Kara-Mustafa, Stjepan Tomas și Victor Mihailov.

Sheriff Tiraspol l-a numit pe Roberto Bordin

Acum, Sheriff a apelat la italianul Roberto Bordin, un tehnician cu experiență în Republica Moldova. El a mai avut un mandat la Tiraspol între 2016 și 2018, antrenând și naționala de peste Prut în 2021.

Roberto Bordin, noul antrenor al lui Sheriff Tiraspol

Fost jucător la Parma, Atalanta sau Napoli, Roberto Bordin a antrenat de-a lungul carierei la Triestina, Sheriff, Neftchi Baku și naționala Republicii Moldova. Ca antrenor secund, a mai fost la Siena, Padova, Sassuolo, dar și la CFR Cluj.

12,2 milioane de euroeste valoarea totală a lotului lui Sheriff. Dinamo Zagreb face 132 de milioane, conform transfermarkt.de

Trecut dubios pentru Sheriff

Clubul moldovean și-a instaurat dominația în țară, având 20 titluri, șapte la rând. Povestea a început în 1997, numele Sheriff fiind preluat de la compania fondată de doi foști ofițeri KGB, Viktor Gușan (președintele) și Ilia Kazmali. 

Cei doi au făcut avere în Transnistria după destrămarea URSS, din afaceri cu miros de corupție și mafie. Au investit o parte din bani în fotbal și și-au distrus concurența. Au construit un stadion (12.746 locuri) și o bază la standarde de top, cheltuind 150 de milioane de euro.

VIDEO George Florescu și povestea transferului la Sheriff Tiraspol: „Au venit cu banii în saci de gunoi!”

>

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.