Liga 2

Omul care a provocat interdicția la transferuri a lui Dinamo: „Nu negociez, să plătească!”

Ante Puljic, în stânga, în ultima perioadă de la Dinamo

Articol de Eduard Apostol  —  marţi, 10 ianuarie 2023

Dinamo este într-o situație critică, iar printre numeroasele probleme care au băgat spaima în „câinii roșii” este și interdicția la transferuri, după ce jucători străini s-au adresat la FIFA, iar forul internațional le-a dat dreptate în demersurile lor. Mai jos, explicațiile lui Ante Puljic, unul dintre aceștia. 

„Am purtat discuții cu jucătorii care au deschis procese, situația financiară nu ne permite flexibilitate în negociere, putem oferi puțin în comparație cu așteptările lor. 

Chiar dacă au de recuperat puțini bani din salarii, din păcate cutuma, procedura uzuală de la FIFA, ei trebuie să primească despăgubiri, penalități, depindem de bunăvoința lor și sperăm ca ei să accepte și să renunțe la aceste litigii împotriva clubului. 

Sau să primească o parte foarte redusă din sumele pe care le au de încasat conform deciziilor luate de FIFA”, a reacționat deunăzi Vlad Iacob, administratorul special, la Radio Dinamo.

Ante Puljic acuză: „Singura variantă pentru Dinamo e să-mi plătească banii”

Printre jucătorii care și-au cerut restanțele salariale și au avut câștig de cauză la FIFA se află și fostul căpitan al roș-albilor, Ante Puljic, 35 de ani, acum fundașul formației israeliene Bnei Sakhnin. 

El are de luat câteva zeci de mii de euro de la Dinamo, a avut deja o discuție cu reprezentanții clubului, doar că nu s-a ajuns la niciun numitor comun. Croatul, care a refuzat FCSB pentru a se întoarce în România în tricoul „câinilor” în 2019, este implacabil.

„Da, am fost obligat să ajung la FIFA cu Dinamo, ceea ce nu credeam vreodată. Cu o parte dintre bani sunt pe lista creditorilor, pe alta trebuie să o recuperez conform deciziei FIFA. Nu pot spune exact suma, dar nu este una mare. 

Am vorbit cu cineva de la Dinamo, mi s-a făcut o propunere, am respins-o. Sunt obligați să plătească ceea ce a decis FIFA, vor bine, nu vor, bine, fiecare răspunde. Singura variantă este să-mi plătească acea sumă și închidem cazul. Probabil, nu au banii sau nu vor să plătească, nu știu. 

Am urmărit situația clubului, m-am gândit cât va mai ține situația asta catastrofică. Știu ce a fost Dinamo, ce reprezintă ca brand, păcat că a ajuns în această situație. Multe lucruri urâte s-au întâmplat, multe minciuni, dar, asta e viața, nu mai e problema mea! 

Am lăsat de multe ori de la mine în relația cu Dinamo, înainte de a fi criticat, gândiți-vă ce ați face voi în aceeași situație. Mai ales că am cedat de multe ori, am fost dus cu vorba”, a reacționat ex-căpitanul roș-albilor pentru GSP.ro.

Ante Puljic are de primit trei salarii și un comision anual

Decizia FIFA este de mai bine de un an, conform declarațiilor sale. „Nu am ce să negociez. Chiar sunt obosit de această chestiune. Să plătească atât cât a hotărât FIFA și gata. 

Nu vreau sfârșitul clubului, dar nu mai e problema mea ce este la Dinamo. A decis FIFA că trebuie să primesc trei salarii și un comision anual, nu vreau nimic în plus sau în minus”, a mai transmis Puljic.

Sperăm să arate că țin la acest club, să fie recunoscători pentru faptul că au îmbrăcat tricoul lui Dinamo, să respecte eforturile fanilor care au strâns 3,5 milioane de euro, să se ridice mai presus de orgolii, să ne ajute să supraviețuim, sper să asculte acest apel pe care îl adresez.

- Ante Puljic

19 meciuriși 2 goluri a adunat Puljic în această ediție în Israel, la Bnei Sakhnin, unde joacă din iulie 2021

91 de partidea strâns croatul pentru Dinamo, patru goluri și un assist

Mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.