Fix în urmă cu 3 ani, Dinamo îl ceda pe Denis Ciobotariu la CFR Cluj pentru doar 150.000 de euro. Un fotbalist care la vremea respectivă era eligibil U21 și bifase toate reprezentativele până la categoria lui de vârstă. Fundașului i-a fost greu să-l impresioneze pe Dan Petrescu și nu a putut să se impună în Gruia, cu toate că și-a trecut în palmares 4 trofee cu „feroviarii": trei campionate și o Supercupă.
A fost împrumutat la Voluntari, iar din vara lui 2022 a ajuns la Sepsi, cu care a câștigat Supercupa. Bergodi se bazează pe tânărul ajuns la 24 de ani, care vrea să treacă în curând la un alt nivel. Un transfer în străinătate.
18 meciuria bifat Ciobotariu în ediția de toamnă la Sepsi, punctând de două ori
Denis Ciobotariu a rămas cu suvenirurile de când juca la juniorii lui Dinamo
„Mă simt bine, am avut parte de mai multe meciuri decât la CFR Cluj, sper să am continuitate și, normal, să ajungem în play-off. Obiectivul e clar. În plus, ne dorim și Cupa României... eu, cel puțin, îmi doresc acest trofeu pe care nu-l am în palmares", a mărturisit apărătorul central. A crescut în Ștefan cel Mare, a fost campion la juniori cu „câinii", a purtat și banderola la prima echipă.
24 de partidea adunat Ciobi la CFR Cluj, având și un gol în palmares
Dinamo se zbate în mediocritate în Liga a 2-a, dar un fanion cu emblema „câinilor roșii" și un tricou cu semnăturile jucătorilor ce se luptau la titlu în 2009 mai există la IC Santai, locul în care evoluează de ani buni diverse echipe din România, inclusiv Sepsi în primul amical al iernii, 2-1 cu polonezii de la Radom.
Denis Ciobotariu le-a arătat fanilor lui Dinamo 3 degete, numărul campionatelor câștigate la CFR Cluj
„Nu prea am mai avut cu cine să țin legătura dintre foștii colegi de la Dinamo, aproape toți au plecat. În plus, nu am avut momente foarte frumoase în Ștefan cel Mare. Mai mult play-out, mi-am atras și înjurături. Oricum, îmi pare rău pentru situația actuală.
Nu știu când va reveni Dinamo în Liga 1, sper cât mai repede, fiindcă este unul dintre brandurile importante ale fotbalului românesc", a punctat Ciobi pentru GSP.
37 de meciuria strâns Denis la Dinamo, marcând de două ori
În noiembrie 2022, după victoria lui Sepsi cu Dinamo în Cupa României, scor 3-2 pe „Arcul de Triumf", Denis a fost apostrofat de către fanii „câinilor", iar jucătorul le-a replicat arătându-le trei degete, numărul campionatelor câștigate la CFR.
La Sepsi, Denis (primul din dreapta) evoluează tot în alb și roșu, ca la Dinamo. Foto: Cristi Preda (GSP)Chiar nu știu ce șanse am să ajung la națională. Îmi doresc foarte mult să joc bine la Sepsi și să plec la un club afară. Aș vrea o formație peste nivelul campionatului românesc.
-Denis Ciobotariu, fundaș Sepsi
{{text}}