Liga 1

Gigi Becali jubilează! FCSB e cu un pas mai aproape de revenirea în Ghencea » Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii!

FCSB visează să revină în Ghencea / Sursă foto: GSP

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 11 January 2023

FCSB a aflat astăzi vestea pe care o așteaptă de luni bune: conform presidencey.ro, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii educației fizice şi sportului nr. 69/2000. E „portița” de care clubul lui Gigi Becali speră să profite pentru a juca în Ghencea. 

Propunerea legislativă a trecut de președintele Klaus Iohannis, urmând să fie promulgată odată cu publicarea ei în Monitorul Oficial. Astfel, vechea dorință a lui Gigi Becali se poate îndeplini, și anume ca celor de la FCSB să le fie permis să evolueze pe arena din Ghencea.

Proiectul de lege privind condițiile de închiriere a bazelor sportive publice, depus de USR pe 27 iunie 2022, a devenit o certitudine. După ce a fost adoptat de Senat în octombrie, iar mai apoi a trecut și de Camera Deputaților, acum acesta urmează să fie promulgat.

În trecut, FCSB a făcut mai multe solicitări pentru a-și putea disputa meciurile în Ghencea. De fieacare dată, s-a izbit de refuzul CSA. Argumentul principal pe invocat de „militari” a fost acela că FCSB e un club care i-a afectat imaginea și interesele.

FCSB e cu un pas mai aproape de revenirea în Ghencea!

Cum era de așteptat, din această dezbatere publică n-au lipsit controversele. Deputatul USR Cristian Brian, inițiatorul acestei legi, susținea în noiembrie că propunerea legislativă a fost făcută pentru ca românii să aibă un acces mai ușor în bazele sportive publice. Între timp, PSD a adăugat un amendament pe care cei din USR l-au numit „un cadou” cu dedicație pentru Gigi Becali”. 

Practic, Grupul PSD de la Camera Deputaților i-a adus un amendament, un amendament neconstituțional, care schimbă toată logica legii. Noi dorim ca acei administratori să stabilească singuri modalitatea prin care se închiriază bazele, nu să intervenim noi peste ei. Iar acest proiect, propus de Grupul PSD, face altceva – stabilește cum anumite baze sportive pot fi închiriate. 

Treaba asta este un lucru care se datorează unei promisiuni făcute public, promisiune pe care domnul Ciolacu i-a făcut-o lui Becali, legată de o anumită bază sportivă. Și știm cu toții despre ce este vorba.

- Deputatul USR Brian Cristian

8 aniau trecut de când FCSB a disputat ultimul meci pe Ghencea, mai precis pe 22 martie 2015, pe fosta arenă, într-un meci cu Viitorul, scor 4-1, într-un sezon în care clubul lui Becali a câștigat pentru ultima oară titlul

Amendamentul adăugat de PSD

Ce prevede amendamentul PSD și de ce speră FCSB? Acesta presupune ca:

Administratorii aparținând instituțiilor din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională, pot pune la dispoziție comunităților locale, persoanelor fizice și/sau juridice interesate bazele și/sau instalațiile sportive deținute în administrare pe baza unui tarif care să asigure cel puțin cheltuielile administratorului ocazionate de respectiva activitate.

Ce prevede proiectul de lege

Administratorii bazelor și/sau instalațiilor sportive, indiferent că fac parte din domeniul public sau privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale, au obligația de a afișa, la începutul fiecărei luni, în loc public, la sediul bazei și/sau instalației sportive, și pe site-ul propriu, după caz, următoarele informații:

  • regulamentul pentru închirierea bazei și/sau instalației sportive;
  • tarifele pentru închiriere;
  • numele persoanei fizice, a persoanei juridice, precum și numele structurii sportive care a închiriat un interval orar recurent, cu menționarea sportului practicat, a datei rezervării și a perioadei pentru care s-a făcut închirierea.

Promisiunea lui Marcel Ciolacu

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, l-a asigurat public pe Gigi Becali că se va implica pentru ca FCSB să poată juca pe noul stadion Steaua, fieful echipei Armatei, care a costat statul 94.672.020 milioane de euro.

„Este momentul ca această situație aberantă să înceteze! Mă voi implica pentru ca suporterii să meargă atât la meciurile celor de la FCSB, cât și la cele ale Stelei. Cred că într-o țară în care fotbalul a ajuns să trăiască din amintiri este momentul ca această situație aberantă să înceteze!

E aberant ca FCSB și Steaua să fie folosite într-un război orb al orgoliilor, război din care pierd, cu siguranță, atât suporterii, cât și fotbalul românesc!”, a spus Ciolacu la finalul lui octombrie 2022, potrivit ProSport.

VIDEO Discurs ferm al jurnalistului Adrian Florea: „Dați-mi un motiv pentru care FCSB nu ar trebui lăsată în Ghencea!”

>

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.