Campionate

Real Madrid, prima finalistă din Supercupa Spaniei » Victorie dramatică în fața Valenciei, la loteria loviturilor de departajare

+19 Foto
Real Madrid - Valencia / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 11 ianuarie 2023

Real Madrid s-a calificat, miercuri seara, în finala Supercupei Spaniei. „Los Blancos” au trecut cu emoții de Valencia la loteria loviturilor de departajare (1-1 în timpul regulamentar, 4-3 la penalty-uri), într-un meci disputat în Arabia Saudită, la Riad. 

După o jumătate de oră pe contre, cu ocazii la ambele porți, primii care au mutat pe tabelă au fost madrilenii. Faultat în careu de fundașul Eray Comert, Benzema a obținut un penalty pe care tot el l-a transformat. Fără emoții, în stânga portarului, iar Realul intra în avantaj la cabine. 

„Liliecii” au început cum nu se putea mai bine repriza secundă, iar egalarea a venit în minutul 46. Samuel Lino l-a învins pe Courtois cu un șut imparabil din șase metri, după o centrare excelentă venită din bandă. 

Real Madrid, victorie dramatică în fața Valenciei, la loteria loviturilor de departajare

Realul n-a mai avut luciditatea din prima parte, deși Ancelotti i-a aruncat în luptă pe Modric, Carvajal sau Asensio, iar semifinala s-a dus spre prelungiri, unde Realul a fost mai periculoasă, fiind blocată însă de fiecare dată de goalkeeper-ul Mamardashvili.

 Precaută, Valencia a securizat rezultatul și a împins partida spre loteria loviturilor de departajare, unde experiența madrilenilor și-a spus cuvântul: nicio ratare în dreptul trupei lui Ancelotti, pentru ca „liliecii” să rateze de două ori. Suficient pentru ca Real să obțină biletele pentru finala de duminică.  

+19 Foto
Real Madrid - Valencia / Sursă foto: Guliver/Getty Images

FINAL » Real Madrid - Valencia 1-1, (4-3, d. pen)

  • Au marcat: Benzema 39 p. / Samuel Dias Lino '46
  • Au transformat pentru Real: Benzema, Modric, Kroos, Asensio
  • Au transformat pentru Valencia: Cavani, Moriba, Guillamon / Au ratat de la Valencia: Comert, Jose Gaya
  • Vezi AICI cele mai interesante statistici!

FOTO / Cele mai tari imagini din Real Madrid - Valencia, prima semifinală din Supercupei Spaniei

+19 Foto
Real Madrid - Valencia / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Real Madrid - Valencia, echipe de start: 

Real Madrid: Courtois - Lucas Vazquez, Militao, Rudiger, Nacho - Camavinga, Kroos, Valverde - Rodrygo, Benzema, Vinicius Jr
Rezerve: Lopez, Lunin - Asensio, Carvajal, Ceballos, Diaz, Hazard, Martin, Mendy, Modric, Vallejo
Antrenor: Carlo Ancelotti

Valencia: Mamardashvili – Thierry Correia, Ozkacar, Comert, Gaya - Musah, Almeida, Lino, Lato – Kluivert, Cavani
Rezerve: Rivero, Herrerin - Moriba, Mosquera, Diakhaby, Gabriel, Hugo Duro, Francisco Martinez, Guillamon, Jesus Vazquez, Foulquier, Marcos Andre
Antrenor: Gennaro Gattuso

Stadion: King Fahd International Stadium (Riad)
Arbitru: Alejandro Hernandez

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.