Interviu cu Cristi Ciocoiu, campion de 4 ori cu Steaua, autorul unui gol european legendar din foarfecă: „Nu am știut să profit de talentul pe care l-am avut”

Cristian Ciocoiu are patru titluri cu Steaua, goluri importante în cupele europene, iar la 47 de ani construiește o academie de fotbal la marginea Bacăului. Într-una din rarele sale apariții în media, fostul atacant a vorbit la GSP Live despre cauza declinului carierei sale.

Dacă ai putea ignora părul alb care i-a invadat tâmplele și ochelarii de vedere, Cristi Ciocoiu e neschimbat față de atacantul înalt al Stelei care dădea un gol impecabil din foarfecă lui Aston Villa în 1997. Vorbește calm, zâmbește, deși e în continuă mișcare în baza aflată în sudul Bacăului, pe malul altfel dezolant al Bistriței. În zare se văd uriașele clădiri decrepite ale fostului combinat chimic, dar în academia sa, dincoace de gardul verde, totul e nou. 

240 de meciuriși 50 de goluri are Cristi Ciocoiu în Liga 1 pentru FCM Bacău și Steaua. În 31 de meciuri europene pentru Steaua, Ciociu a marcat 9 goluri

“Am început acum 8 ani. Probabil că investiția se ridică la cinci milioane de euro. Nu am câștigat banii ăștia în carieră, aveam salarii mici la Steaua pe vremea mea. Dar am avut șansa să convingem niște oameni puternici să vină lângă noi și să finanțeze proiectul. Principalul nostru finanțator este Dedeman (n.r. - compania fraților Pavăl, cei mai bogați oameni din România potrivit revistei Forbes). Avem norocul să fim rezidenți în același oraș”, spune Ciocoiu. 

Un jucător determinant în lupta pentru titlu din 1998, cu golul său din Giulești, Ciocoiu a pierdut din energie după acea vară. După aproape un sfert de secol, băcăuanul a vorbit la GSP Live despre motivele pentru care și-a pierdut determinarea 

VEZI AICI CUM ARATĂ ACADEMIA DE FOTBAL CIOCOIU

Avem 300 de copii. Dintre ei, 60-70 sunt veniți din toată Moldova în regim de internat. Încercăm să le oferim niște condiții pentru a ajunge la performanță. Dar pentru performanță e nevoie de mulți bani Cheltuielile sunt mari.



- Cristi Ciocoiu

Cristian Ciocoiu: „Ce se întâmplă cu FCSB și Steaua e un film prost”

- Cristi, ai luat echipa de seniori a Bacăului prin 2015, era în Liga 2. Ce s-a întâmplat atunci?

- Voiam să închid cercul pentru a promova copiii până la seniori. Din păcate, din cauza luptelor politice în care era angrenat fotbalul din oraș nu s-a mai dorit finanțarea clubului. Erau 80 la sută bani publici, dar și eu am pierdut foarte mulți bani personali în acel proiect. Mi-a fost greu să trec peste acel moment, nu avea nicio logică. Distrugem ceva fără să știm din ce motiv. Acum reluăm proiectul de seniori, se cheamă FC Bacău.

- Cu culorile alb-roșu. Cum se împacă un fost jucător la Steaua cu asta?

- Pffff… La Bacău, când am ajuns eu la echipă, culorile erau alb-roșu. Era Sport Club Bacău, satelit, nesatelit al lui Dinamo, eu așa am crescut. Cu aceste culori. Am încercat să preluăm din tradiția fostului club.

- Ne întoarcem în trecut. Sunt 25 de ani de când dădeai golul din foarfecă împotriva lui Aston Villa. Sunt fani Steaua sau FCSB care nu știu cine ești. Apropo, FCSB sau Steaua?

- Nu știu. Pentru mine e un film prost. Mi-aș dorit să se termine odată și să rămână un singur club. Steaua! Am jucat și pentru echipa armatei și în perioada fără nume, parcă așa se cheamă. E o situație dusă la extrem, iar cei care suferă sunt suporterii.

În ziua de azi, din păcate, părinții au o foarte mare influență negativă. Încearcă să fure rolul antrenorului, nu-i lasă pe copii liberi, să simtă plăcerea de a juca, după o scurtă perioadă de timp au senzația că fiii lor au ajuns la un nivel la care deja îi pot numi fotbaliști. Nu acceptă concurența, nu acceptă că la copii nu e o creștere uniformă. Unii nu mai fac față pe teren mare.



- Cristian Ciocoiu

- În 1996, te-ai transferat la Steaua, echipa momentului în România. Suma a fost de 1,2 milioane de dolari, dar presa a scris că ai fost primul fotbalist considerat un mijloc fix în contabilitate. Ai fost transferat la Steaua nu de la FCM Bacău, ci de la o firmă de turism din Neamț. 

- Da, au fost făcute niște artificii, dar nouă ni se spunea prea puțin. Eram un copil, nu prea mă interesa. Bucuria mea era că am ajuns la Steaua într-un vestiar cu nume grele, apăsătoare chiar. Asta e cea mai mare satisfacție. Am reușit să joc alături de ei.

- Lăcătuș era atunci greul vestiarului. Cum ți-a fost cu el. Avea obiceiul să-i ia tare pe tineri.

- Cred că am fost printre tineri norocoși care au avut o relație extraordinară cu Lăcătuș. Avea o afinitate față de mine, în afară de faptul că îmi spunea: “Ești cel mai puturos moldovean pe care l-am văzut în viața mea”. Dar încerca să mă motiveze, pentru mine a fost o foarte mare onoare și plăcere să joc alături de el. Ce-ți puteai dori mai mult decât să-ți centreze Lăcătuș?!

Didi Prodan era un dur pe teren, dar voia să pară un dur și în viața de zi cu zi, iar de multe ori nu-i ieșea pentru că avea un suflet curat și bun. Se pierdea în duritatea asta. Am avut o altercație la antrenament chiar când am ajuns. Am intrat mai dur la el, a rămas mirat, apoi a venit el mai hotărât, dar am presimțit și tot eu l-am atins mai rău. După asta, am devenit foarte apropiați. Îi plăceau jucătorii care nu se speriau, te testa și aprecia dacă nu erai fricos.



- Cristi Ciocoiu

Cristian Ciocoiu: „FCSB nu are un lider în vestiar de ani buni”

- Cum era fotbalul în Liga 1 la finalul anilor 90?

- Erau mult mai mulți jucători români de valoare. Din păcate, acum vin foarte mulți străini de o valoare îndoielnică care nu ridică nivelul cu nimic. Din contră, tinerii nu mai au unde să promoveze, nu mai au modele. Ăsta e marele dezavantaj al tinerei generații, nu mai au lângă cine să crească. Am văzut și la FCSB. Sunt foarte mulți tineri buni, dar nu există un lider de câțiva ani. Se caută un lider, dar nu se găsește. Tavi Popescu e un tânăr foarte talentat, dar are nevoie de îndrumare. Una era să crească lângă Lăcătuș, Adi Ilie, Belodedici, Prodan, Rotariu și alta e să joci numai lângă colegi de la naționala U-21.

- Nu există o mare motivație.

- Nu e vorba de motivație, e vorba de ce ai de învățat. Un jucător de 30 de ani care e stâlpul naționalei de ani de zile e clar că are un anumit statut, că are anumite informații pe care tinerii le pot absorbi. Ei de la cine să absoarbă?

- Care a fost impactul cu grupele Champions League pentru tine, un atacant venit de la Bacău la 21 de ani?

- Pfff, a fost mare. Era o diferență foarte mare. În vestiar, la antrenamente, presiune. Nu exista meci pe care nu trebuia să-l câștigi, pe care să-l pregătești la egal. Era o mentalitate de câștigător care nici măcar nu se discuta, se simțea în tot ce era acolo. Dar în Champions League erau momente în care erai debusolat de ce se întâmpla în tribune, erau jucători pe care-i văzusem doar la televizor. (Râde) Cu binele, însă, se obișnuiește toată lumea foarte ușor.

- Din meciuri îți mai aduci aminte ceva?

- Știu doar că era foarte greu. În meciurile astea europene tot timpul ne autodepășeam. Nu prea aveam un plus la nimic față de adversare. La buget, nu, la calitatea jucătorilor erau doar mici excepții. Asta ne făcea să ne dublăm eforturile și să obținem niște victorii la care nici nu ne gândeam. Plus Ghencea, unde era o nebunie de nedescris.

Cristian Ciocoiu: „Eram frustrat de ratarea transferului” 

- Cum a fost la cele două goluri în două minute pe care le-ai dat cu Aston Villa. Tehnic, primul e golul tău? Ai tras în bară, mingea a ricoșat înapoi și a intrat în poartă. Al doilea e din foarfecă. 

- A fost un carambol, nici nu mi-am dat seama în primă fază ce a fost. Era clar că trebuia să fie seara mea la ce șansă am avut la faza aia. Se leagă lucrurile. La golul doi a venit centrarea lui Rotariu, important e să ai încredere, curaj și să încerci. În fața porții contează cel mai mult prima reacție, nu prea ai timp să gândești. Cu cât te gândești mai mult, pierzi surpriza, pierzi momentul. De multe ori mă gândeam prea mult, încercam să dau goluri spectaculoase.

- Ce simte un fotbalist care dă două goluri europene superimportante în fața peluzei Nord din Ghencea?

- Te simți fotbalist. Ăsta e momentul pentru care faci niște sacrificii în viață. Simți că a meritat, că ai realizat ceva.

- Mai ai un moment memorabil. Golul de 1-1 în Giulești în 1998 care a adus titlul Stelei în lupta cu Rapidul lui Mircea Lucescu. 

- Era un meci de care pe care. Se juca titlul în seara aia, nouă ne convenea și un egal. Eu am intrat cu 5 minute înainte să dau gol, eram foarte supărat și dezamăgit de strategia lui Mihai Stoichiță. Am jucat mai defensiv, fără atacant împins. Eram puțin dezamăgit, conducea Rapid, aveau o echipă foarte bună. Giuleștiul era în fierbere, atmosfera era incredibilă, dar și mai incredibil a fost când s-a făcut liniște. A fost un sentiment care te răscolește și după foarte mulți ani. E genul de moment în care un gol de-al tău aduce munca echipei de un an la nivelul așteptărilor.

Fotbalul îți așază lucrurile. Chiar dacă ai momente în care te desprinzi de sol și ți se pare că totul ți se cuvine, vine etapa următoare și fotbalul te pune în bancă.Nu fiecare meci îți oferă un moment pe care să-l agăți în cui și pentru care să te cunoască lumea. Important e ca momentul tău să rămână în inima cât mai multor oameni.



 - Cristi Ciocoiu

- Era un moment extraordinar pentru tine. Atunci au apărut ofertele de la Napoli și AS Roma, ofereau 2,5 milioane de dolari pe tine, dar Steaua le-a refuzat. Din momentul ăla, randamentul tău a scăzut. 

- Da. Începusem să am așteptări. Steaua era într-o continuă transformare, considerasem că am avut o șansă și nu mi s-a dat. De oferte am aflat puțin mai târziu. Nu mai știu de la ce echipe, nu am vrut să-mi încarc și mai tare memoria cu nume pentru că ar fi fost și mai dureros. Am simțit o amărăciune, dar viața trebuie să meargă înainte.-

- S-a simțit în jocul tău…

- S-a simțit, nu neg. Eu am avut un mare talent, nu am fost un mare muncitor. Poate de aici și inconstanța din jocurile mele. Copiii din ziua de azi trebuie să înțeleagă că e nevoie de muncă multă. Eu am jucat 80 la sută din talent, muncă a fost mai puțină. Aveam nevoie de mult mai multă muncă pentru a face față la un nivel mai înalt. Poate și sistemul rusesc de pregătire din perioada aia,poate și lipsa monitorizării jucătorilor, cum se practică acum…

- Cifrele tale au scăzut dramatic. Îți pare rău că nu ai profitat altfel de cei mai buni ai carierei?

- E clar că da. Nu era vorba de bani, eram puțin frustrat de ratarea unui transfer. După asta, am ținut foarte mult să plec. Am avut multe discuții și cu domnul Viorel Păunescu, el conducea la acel moment, și cu domnul Pițurcă. Nici nu mai conta, aș fi plecat oriunde. Am cedat, nu am mai putut rezista. Nu am fost capabil să depășesc momentul și mă focusez pe ce aveam de făcut. A altă greșeală. Nu am știut să profit de talentul pe care l-am avut.

Suspiciunea meciurilor trucate

- Când te-ai gândit prima dată să te lași de fotbal?

- În perioada asta. Nu mă mai regăseam. Din primii colegi pe care îi găsisem când am venit la Steaua nu mai rămăsese aproape nimeni. Doar eu cu Miu și încă doi. Venise altă generație, erau copii. Era greu după ce am jucat cu jucători de un anumit nivel. Era o schimbare prea mare în vestiar.

Indiferent de ce simți, indiferent dacă te simți nedreptățit, dacă simți că meriți mai mult, nu trebuie să renunți niciodată la luptă. Trebuie să demonstrezi pe teren, nimeni nu-ți poate lua ce poți să faci acolo. Cu ce arăți acolo rămâi.



- Cristi Ciocoiu

- Ai plecat de la Steaua înapoi la Bacău. Ce a fost cu Sechelariu? El a spus că vrea cupa și campionatul, iar tu ai declarat că nu aveți cum să le luați…

- Exact. El era un tip euforic, mai pleca urechea la anumiți sfătuitori care aveau nevoie ca el să investească mai mult decât era cazul. Când i-am spus să fie mai realist, că vorbele alea pot crea o presiune în plus,  n-am mai apucat să argumentez pentru că el a luat-o personal. Relațiile s-au răcit.

- Vreo trei luni n-ai mai jucat din cauza conflictului cu el…

- Nu, nu. Am avut niște meciuri în care se părea că trebuie să fiu scos din lot (râde). Au fost mai multe probleme.

- Avea legătură cu jocurile strategice ale echipei?

- (Râde) Nu știu ce să zic. De acolo a plecat răceala.

- Ai refuzat să joci în anumite meciuri? Da sau nu?

- Eu cred că nici nu apucam să refuz. Au fost anumite etape înainte de care am fost exclus din lot. Nu prea mi s-a întâmplat în carieră și nici nu eram eu vreun recalcitrant. La meci, atacanții erau pe bancă. Totuși, cred eu că m-am ținut deoparte de anumite practici de atunci. Sunt conștient că fără voința mea aș fi putut fi implicat în anumite meciuri. Sunt multe înflorituri, dar e clar că există un sâmbure de adevăr. Mai mult ca sigur am fost implicat fără voința mea.

- Finalul vieții lui Sechelariu l-a găsit certat cu tine?

- A fost o perioadă lungă cu relații reci. Ne mai întâlneam, dar interacțiunea era foarte distantă. Până la un moment dat când fratele lui, Sergiu Sechelariu, a zis: “Băi, hai, e suficient. Și eu m-am împăcat cu el”. Avuseseră niște divergențe. Zice: “Hai să jucăm un tenis la Doru acasă”. I-am zis că nu vreau să deranjez. A insistat, am mers și cum ne-am văzut a fost ca și cum nu se întâmplase nimic.

Ciocoiu s-a retras când Becali a început să-l critice

- De ce te-ai întors după trei ani la Steaua lui Becali?

- (Râde) A fost o conjunctură. Eu renunțasem la fotbal, eram ca și retras. Plecasem la mare, eram de două luni acolo. Am primit un telefon de la domnul Chivorchian dacă nu vreau să mă întorc. Am crezut că glumește. “Sunt la mare de două luni, ce să caut eu acolo?!”. M-a sunat Walter Zenga. M-a convins să mă întorc. Mi-a zis că mă știe, are nevoie de mine. I-am zis că n-am mai făcut un pas de trei luni, sunt la mare. Și el spune: “Eu vin de la mare din Ibiza, tu de la Mamaia! Hai să ne vedem la București!” Și așa m-am întors. A fost destul de greu. Făceam ce n-am făcut niciodată, câte trei antrenamente pe zi.

- Trebuia să-ți ajungi colegii din urmă…

- Țin minte că la meciul cu Beșiktaș a venit Walter și mi-a zis: “Vezi că joci titular”. I-am zis: “Cred că glumești…Ne omoară domnu’ Gigi”. Și el: “Nu există așa ceva la mine. Tu joci, nu mă interesează”. Am jucat, mi se părea totul foarte greu, dar am reușit să marchez și ne-am calificat în primăvara europeană. Mi-a dat speranțe, apoi m-am accidentat la Timișoara. Am pierdut iar contactul cu pregătirea.

- Au început și criticile lui Becali. I-a reproșat lui Zenga că a jucat cu tine, nu cu Cristea…

- Da, da, era stilul lui pe care-l are și acum. Eu am considerat că e suficient pentru mine. Am avut o discuție cu Walter, i-am zis că nu mai are sens. Se nășteau anumite probleme. Din păcate nu m-am ridicat la nivelul pe care Walter îl merita din partea mea. De aici au început și discuțiile.

Trebuie să mă declar mulțumit cu parcursul meu din fotbal. Iau plusurile și rămân cu regretul că nu am făcut mai mult. Principalul vinovat că nu am reușit mai mult am fost eu.



 - Cristi Ciocoiu

A adormit la antrenamentul lui Pițurcă

- La un moment dat erai pasionat de motociclete, de enduro. 

- În ultima perioadă am participat mai rar. Când m-am retras simțeam nevoia de adrenalină, simțeam nevoia de mișcare și am găsit nișa asta în care eram foarte relaxat. Nu prea sunt microbiști în enduro, iar când ai o cască plină de noroi în cap nu te recunoaște nimeni cine ești. Abia după vreun an și jumătate și-a dat seama cineva cine sunt. Aveam nevoie să mă rup de tot din fotbal. Plus că la enduro, când ești într-o groapă plină de noroi până la genunchi nu prea contează statutul tău social. E mișto să vezi un milionar care vine să scoată un mecanic dintr-o groapă.

Din păcate, nu mai avem zăpada pe care o aveam când eram mic. Până ieșeam la antrenament dura o oră. Ne băgam șosete, pungi, jambiere și ieșeam în zăpada până la genunchi. N-am mai fi intrat în casă, ne întorceam sleiți, înghețați. Din păcate, copiii din ziua de azi se joacă mai mult pe calculator.



- Cristi Ciocoiu

- Cu pescuitul cum mai stai?

- Am început cu pescuitul sportiv, cu spinning. Sper să particip la campionatul național anul ăsta. Îmi place foarte mult Delta, îmi place liniștea pe care ți-o dă apa. Când am fost la primul meu concurs, Delta Predator Challenge, în prima zi de concurs eu și colegul meu de barcă am fost foarte entuziasmați, foarte pătrunși, dar n-am reușit să prindem niciun pește care să puncteze. Toți erau sub limită. Eram atât de frustrați și de dezamăgiți încât a doua zi am și uitat să punem semnul pe rigla de măsurare, iar primul pește prins chiar la prima oră nu ne-a fost punctat și așa am pierdut calificarea în manșa finală. Și la pescuit intri într-o stare de concurs care-ți poate da satisfacții.

- În final, spune-mi o poveste amuzantă din cariera ta. 

- Era Victor Pițurcă antrenor, el era un tip intransigent. Am ajuns dimineața la teren, am luat micul dejun, cafeaua, presa în cameră. La un moment dat, colegul meu de cameră, Iulian Miu, a coborât, iar eu bineînțeles că am adormit. Începe ședința de dinainte de antrenament și domnul Pițurcă vorbește, vorbește și la un moment își dă seama că nu sunt: “Bă, dar unde e Cristi?”. Și Miu: “Auuuu, cred că a adormit!”. La care Pițurcă îi spune: “Lasă-l în pace! Decât un antrenament prost mai bine un somn bun”. Când m-am trezit eu și m-am echipat mai era un sfert de oră din antrenament. M-a luat nea Piți și mi-a zis: “Ai dormit bine, nu?! Hai, du-te la saună, du-te la baie că nu e problemă!”. Nu m-a amendat, a fost distracție maximă. Deși pare distant, Victor Pițurcă are momente în care îți doreai să fie și mai apropiat de tine. El era apropiat, dar era normal să țină puțină distanță.

Foarte multe lucruri declarate de oamenii din fotbal sunt de complezență. E foarte greu pentru noi, românii, să acceptăm că o persoană poate să ne spună lucrurile negative în față, după care să ne ridicăm să mergem împreună la o cafea ca și cum nimic nu s-a întâmplat.



- Cristi Ciocoiu

VEZI AICI EMISIUNEA GSP LIVE INTEGRALĂ CU CRISTI CIOCOIU

Citește și alte articole: