Adrian Mititelu (54 de ani), patronul de la FCU Craiova, l-a acuzat astăzi pe Pavel Badea (55), fost jucător al Universității și fondatorul proiectului CSU Craiova, că s-a împotrivit revenirii lui Gică Popescu în Bănie în 2002, înainte ca „Baciul” să semneze cu Dinamo.
Adrian Mititelu spune că Pavel Badea, directorul Clubului Sportiv Universitatea, ar fi încercat să împiedice transferul lui Gică Popescu la Craiova, în 2002, după anul petrecut la Lecce.
Popescu a semnat în cele din urmă cu Dinamo, ceea ce a fisurat irevocabil relația lui cu fanii olteni.
Adrian Mititelu: „Eu l-am dorit cel mai tare pe Gică Popescu la Craiova. Dar un oltean nu l-a vrut”
„Am fost atunci la negocieri, am fost implicat. Nu la discuțiile cu el, dar Dinel Staicu mă punea la curent. Gică Popescu a fost foarte iubit la Craiova, cel mai iubit după Nelu Oblemenco.
Ar fi fost o nebunie să vină Gică Popescu, căpitan la Barcelona, glorie mare la Galatasaray. Plus ce a făcut pe la PSV, în Anglia, ar fi fost o mare mândrie.
Oltenii l-au dorit foarte mult, cu excepția unui singur, care nu-l dorea și acum pozează în marele salvator al fotbalului craiovean.
Eu am fost inițiatorul, cel care l-a instigat pe Dinel Staicu să-l luăm pe Gică Popescu. L-am dorit cel mai mult, gândul că vine Gică Popescu mă făcea să nu dorm noaptea. Eu și Staicu am fost foarte deschiși, dar condițiile lui Gică au fost foarte greu de îndeplinit.
Apoi, când am văzut că a mers la Dinamo, dezamăgirea a fost mare... ne-a durut foarte mult. Iar oltenilor le e greu să uite”, a spus Mititelu la Pro Arena.
Adrian Mititelu: „Pavel Badea era copleșit: «Nu-l lua, Adrian, pe Gică Popescu». Să mergem amândoi la poligraf!”
„Spun asta pentru prima oară public, vă dau cuvântul de onoare. Pavel Badea îmi spunea: «Băi Adrian, nu-l lua, bă...»
Era copleșit, pentru că el era marele lider al echipei! Îmi spunea la ureche: «Nu-l lua, mă... băi Adriene, ce atâția bani?» Apoi poza fals în supărat, că nu a venit Gică Popescu... de unde, a fost cel mai fericit!
Fac test la poligraf! Să facă și el, mergem amândoi și dacă mint, mă las de fotbal. Și invers, dacă minte el, să se lase! Spun adevărul! Dacă ar fi venit Gică Popescu, el ar fi devenit un pitic.
Cred că i-am oferit mult mai mult noi decât cei 150.000 pe care i-a luat de la Dinamo. Părerea mea e că am fost foarte generoși, dar pretențiile lui Gică erau mult mai mari”, a continuat Adrian Mititelu.
Pavel Badea îi răspunde lui Mititelu: „Vai de capul lui!”
Pavel BadeaLa scurt timp după acuzațiile lui Adrian Mititelu, Pavel Badea i-a răspuns actualului patron de la FCU Craiova.
„Nu-și mai aduce aminte bine, confundă timpii. Când el a venit vicepreședinte la clubul Universitatea, condus de Staicu, eu eram președinte. Când a venit, prima lui dorință era să mă dea afară.
Nu aveam cum să am o colaborare cu Mititelu, nu am avut niciodată din cauza dificultăților de comunicare pe care le are cu foștii fotbaliști. Pe toți i-a jignit, umilit, pus în situații dificile.
Animozitatea față de mine se trage de faptul că am dat drumul acestui proiect (n.r. - clubul CS Universitatea Craiova, parteneriatul cu Mihai Rotaru), un proiect de succes, care-l face să sufere foarte mult.
Pentru a da cu noroi, găsește astfel de motive puerile. Gică Popescu mi-a fost coleg ani buni, am fost colegi la echipa națională de juniori. Și el spune că nu l-am dorit? Vai de capul lui.
Ce influență puteam avea eu asupra lui Dinel Staicu, când eu venisem de la Extensiv? În momentul în care Nețoiu i-a vândut echipa lui Staicu, Staicu a venit și m-a luat de la Extensiv. Ce influență aveam eu?
Nu știu de ce nu a semnat Gică atunci. Poate prietenia cu frații Becali, poate anumite situații de viață l-au dus către decizia de a semna cu Dinamo. Este unul dintre cei mai mari 3 fotbaliști avuți de Universitatea Craiova”, a fost replica lui Badea.
Adrian Mititelu a revenit: „Badea nu e om de cuvânt”
După intervenția lui Pavel Badea, Mititelu a cerut să intre din nou în direct.
Mititelu a susținut că el s-a aflat în spatele preluării clubului de către Dinel Staicu: „El nu prea avea treabă cu fotbalul. Eu nu aveam bani destui să investesc în fotbal și îmi doream foarte mult să o ia el” și că el a insistat ca Badea să fie transferat de la Extensiv.
Apoi a repetat că este dispus să meargă la poligraf:
„Badea nu e un om de cuvânt, în care să îți pui baza. Acum nu recunoaște. Eu repet, așa cum sunt sau cum mă cred unii, nebun, vreau să mergem la poligraf amândoi și să vedem care minte în legătură cu evenimentul Gică Popescu”.
Sincer să fiu, cred că Gică Popescu trebuia să vină și gratis atunci. Putea apoi să fie stăpânul Olteniei. Trebuia să joace doar 15 meciuri, un an, apoi să rămână în club, se făcea clubul în jurul lui. Să fi fost conducător! A făcut o mare eroare.
- Adrian Mititelu
Gică Popescu a reacționat pentru GSP: „Probabil că Mititelu are mai multe date”
Gică Popescu- Te salut, Gică! Ce spui despre dezvăluirea lui Mititelu, potrivit căreia n-ai ajuns la Craiova, în 2002, pentru că nu te-a vrut Pavel Badea, care era căpitanul echipei?
- De unde să știu eu ce s-a întâmplat atunci la Craiova? Eu mi-aș fi dorit să-mi închei cariera la Craiova. Dacă îmi aduc bine aminte, i-am transmis asta lui Emil Săndoi, care era antrenor. Și mă gândeam că poate primesc vreun telefon de la ei. Nu m-a sunat nimeni să-mi propună să mă întorc acolo.
- Adrian Mititelu susține că ai discutat totuși cu patronul Dinel Staicu.
- Da. Am impresia că m-a sunat domnul Dinel Staicu. Cred că i-am spus că doresc să joc la Universitatea, dar n-am ajuns să vorbim de contract.
- Cu toate astea, se spune că ai fi vrut 250.000 de euro, că aduceai un sponsor care să-ți plătească salariul.
- N-am ajuns niciodată să vorbim de partea financiară. Au trecut 20 de ani, nu-mi amintesc fiecare detaliu. Dar nu m-am simțit absolut deloc dorit! Nicio secundă! Dacă vrei să-l aduci pe Gică Popescu la Craiova, faci, nene, zece drumuri la București, încerci să-l convingi. Scuzați-mă, nu-i dau un telefon și la revedere! Ce vorbim despre bani...
- Săndoi ce ți-a spus?
- Repet, au trecut 20 de ani, nu mai rețin toate detaliile. Ceea ce e clar e că eu mi-am dorit să-mi închei cariera la Craiova, dar nu m-am simțit dorit. Dacă cineva te vrea, vine, îți propune 50 de variante, 100 de variante. Cu siguranță, nu era o problemă financiară.
- Ți se pare plauzibilă varianta ca Badea să nu te fi dorit?
- Nu știu. Probabil că Mititelu are mai multe date, de unde să știu eu ce s-a întâmplat? Dacă el are astfel de informații, habar n-am... Repet, ceea ce pot spune e că nu m-am simțit nicio secundă dorit.
- A fost Gigi Nețoiu mai convingător de te-ai dus la Dinamo?
- Absolut deloc. M-am dus la Dinamo pentru că voiam să continui să joc la echipa națională. Ăsta a fost singurul motiv pentru care m-am dus la Dinamo. Atât. Voiam să mai joc la națională.
- Pe principiul ăsta nu puteai juca la Universitatea?
- Ce voiai, să mă duc să le bat eu la ușă? Să le zic: «Băi, haide, luați-mă!». Scuză-mă, era vorba de Gică Popescu! Când ajungi la un anumit nivel, vrei să te curteze puțin lumea. Eram totuși cine eram și nu puteam să mă rog eu de ei. Băi nene, vreți să-l luați pe Gică Popescu?, duceți-vă și stați pe la el pe la uși o zi, două, trei și încercați cel puțin! Și după aceea spui că ai făcut tot posibilul...
- Cu toate astea, fanii olteni nu te-au iertat.
- Repet, eu le-am transmis celor de la Universitatea că m-aș întoarce să-mi închei cariera la Craiova, acest lucru e un aspect foarte important. În secunda următoare, cine conducea clubul atunci trebuia să vină după mine la București. Apoi, putea să spună că omul ăsta vrea milioane și nu putem să-l aducem, deci e o problemă financiară. Sau alte probleme. Dar du-te după el! Nu dau un telefon și gata!
- În final, cum a fost relația ta cu Pavel Badea?
- Când eram tineri și începuserăm să jucăm la echipa națională, eram cei mai buni prieteni. Îl luam cu mașina de acasă, mergeam împreună la stadion. Lucrurile au evoluat, fiecare și-a văzut de drum. N-am avut divergențe cu Bădiță niciodată. Așa, zvonuri, prostii, am tot auzit.
- Deci nu l-ai vedea în stare să te fi lucrat?
- Nu pot să spun nici așa, nici așa, din moment ce n-am dovezi. Mă pui să spun lucruri pe care nu le pot controla. Oamenii ăia au mai multe date. La vorbe și la povești, noi în Oltenia suntem campioni. Mie îmi spui? Ceea ce vreau să rămână este că eu am transmis că vreau să mă întorc la Craiova și poate înțeleg și ăia din tribune, o dată pentru totdeauna, de ce n-am ajuns!
Ceea ce vreau să rămână este că eu am transmis că vreau să mă întorc la Craiova și poate înțeleg și ăia din tribune, o dată pentru totdeauna, de ce n-am ajuns!
- Gică Popescu
Gică Popescu, despre transferul la Dinamo: „Greșeala carierei mele”
Gică Popescu în 2002, la prezentarea la Dinamo„Baciul” a jucat 8 meciuri în tricoul „câinilor” în prima parte a ediției 2002/2003. A regretat, ulterior, a avut numai de pierdut din această experiență la 35 de ani.
„Transferul la Dinamo a fost greşeala carierei mele. De acolo a şi pornit ura oltenilor pentru mine. Trei luni pe care le-am stat eu în Ştefan cel Mare au şters cu buretele cei 5 ani jucaţi de mine pentru Universitatea. Adică ei au şters, fanii Craiovei.
Dar aşa e uneori viaţa. Am fost judecat pentru că m-am dus să joc la o echipă. Că m-am dus să-mi fac meseria, asta vreau să spun. Am mai stat eu atunci să judec ce înseamnă Dinamo pentru Craiova? Plecasem de 12 ani din ţară, oameni buni!
Uite, mă mai gândesc câteodată, parcă mereu cei care au tot condus Universitatea, din 1990 până azi, m-au privit ca pe un adversar. Chiar înainte de Dinamo!”, a declarat Popescu în trecut.
Nu m-am întors la Craiova pentru că nu am fost dorit. Eu am vrut să-mi închei cariera la Universitatea Craiova, conducerea nu a zis nimic, chiar dacă Emil Săndoi, antrenorul de atunci, le-a zis conducătorilor că aș vrea să mă întorc. Nu puteam să mă rog de șefii de atunci ca să vin să îmi închei cariera acolo, jucasem și eu la Barcelona și fusesem căpitan și acolo, dar și la națională, aveam și eu un orgoliu al meu.
Nu se punea problema banilor, un singur apel era de ajuns să vin. Eu m-am săturat de această mizerie cu Dinamo. Eu după trei luni petrecute la Dinamo am ajuns dușman, iar alți idoli ai Craiovei au jucat ani acolo și nu au pățit nimic. Am trimis și bani la club, atunci când eram la Galatasaray. Craiova avea probleme și voiam să iau clubul. M-a sunat președintele de atunci, Sergiu Cătuneanu, și mi-a zis «lasă banii la mine, că o să-ți dau înapoi. Vezi-ți de treaba ta». După aceea mi-a zis tot ce s-a întâmplat. Am vrut ca școala de fotbal «Gică Popescu» să fie ca o pepinieră pentru Universitatea Craiova, dar niciodată nu am primit vreo propunere.
- Gică Popescu, la Oltenia TV, în 2020
Contactat de GSP, Adrian Mititelu a detaliat: ”Eu l-am adus pe Badea, de la Extensiv, în vara lui 2002. Avea 35 de ani. Era căpitanul echipei. Nu spun că Badea a decis ca Gică Popescu să nu vină la Craiova. Eu spun că Badea nu-l vroia pe Popescu. Badea zicea: «Bă, cum să-i dați atâția bani lui Popescu. El ar trebui să vină gratis». La presă declara însă ce bine ar fi să vină, dar el gândea altfel. Badea nu-l vroia pe Gică Popescu la Universitatea pentru ca să fie el liderul echipei. Drept dovadă și-a făcut campanie politică, a candidat la primărie.
El visa de mult să fie liderul Universității. Dacă ar fi venit Gică Popescu Badea devenea inexistent. Patronul Dinel Staicu a vrut să-l aducă pe Popescu, dar Gică a avut pretenții mari. A vrut mai mult decât 250.000 de euro. Noi i-am oferit o chestie importantă, dar el își dorea ceva mai mult. Dinel discuta cu el, apoi îmi dădea mesaje cum să acționăm. Noi l-am dorit foarte mult pe Gică Popescu. Veneau sponsori. Am fost foarte mâhnit că s-a ratat acel transfer”.
{{text}}