Sporturi   •   Altele   •   PATINOAR

Ion Țiriac, despre noul patinoar de 52 de milioane de euro al Bucureștiului: „Mulțumesc, domnule primar! Însă va fi un colaps”

Ion Țiriac

Articol de Andrei Petrescu   —  joi, 12 ianuarie 2023

Ion Țiriac (83 de ani) a vorbit despre proiectul de modernizare a patinoarului „Mihai Flamaropol”, care după 10 ani de promisiuni este gata să fie refăcut.

După ce în 2013 primarul de la acea vreme al capitalei, Sorin Oprescu, anunța că bucureștenii vor beneficia de un patinoar modern cu 6.100 de locuri, ce se va ridica cu 25 de milioane de euro, acum, la 10 ani distanță și 3 primari schimbați, patinoarul `Mihai Flamaropol” a primit ”undă verde” pentru a fi modernizat. Dar cu o capacitate de doar 3.100 de locuri și cu 21 de milioane de euro mai scump.

Ion Țiriac a ținut să-i mulțumească primarului Bucureștiului, Nicușor Dan, însă consideră că patinoarul ar trebui construit într-o altă locație a capitalei. Acesta urmează să fie amplasat pe Bulevardul Basarabiei.

Ion Țiriac: „E un colaps să faci patinoarul acolo”


„Vreau să-i mulțumesc domnului primar, în numele generației mele, dar și a generațiilor de copii că în sfârșit se apucă să facă un patinoar. Problema nu este că e scump sau ieftin, e foarte greu să vorbim din afară. În primul rând, nouă ne trebuie în momentul ăsta orice am face să fie funcțional. Nimic mai mult. 

Dacă în 30 de ani de acum viitorii care vor fi aici vor fi la fel de proști ca mine sau ca alții, atunci nu merităm mai mult decât am făcut. Dar, domnule primar, eu vă mulțumesc în numele copiilor, însă e o mică problemă: locația. Dacă ai 3.000 de spectatori, e un colaps ca să te duci acolo. Eu fac două ore. 

Dacă sunt atâția bani, nu ar trebui să facem acolo patinoarul, pentru că este îngrozitor de greu de intrat și de ieșit. Iar la 3.000 de locuri pentru spectatori îți trebuie cel puțin 1.000 de locuri de parcare. Nu are niciun rost să spuneți că le faceți la subsol, pentru că vor costa dublu! Unde în București există aceste 4 hectare de pământ, 3 fiind lăsate pentru parcking, iar unul pentru un patinoar bine făcut?!”, a declarat Ion Țiriac.


Patinoar de 52 de milioane de euro

Acesta va avea "o suprafață desfășurată de 9.500 metri pătrați, o capacitate de 3.100 de locuri, inclusiv VIP. Acoperișul va fi unul pietonal, sub formă de relief artificial orientat spre lacul din imediata vecinătate. Pe teren se va asigura și o zonă de parcare în aer liber. 77 de locuri pentru public, 31 pentru sportivi", se arată în proiect. 

Mai mult, centrul SPA ar putea să primească zilnic câte 1.200 de persoane!

FOTO Cum va arăta noul patinoar „Mihai Flamaropol”

Detaliile proiectului nu s-au schimbat, ci doar suma investită! Dacă în 2013, Oprescu se lăuda cu un patinoar ridicat cu 25 de milioane de euro, acum Primăria a aprobat un buget de 227.426.852,82 lei, adică 46 de milioane de euro, cu 21 de milioane mai scump decât planurile de acum zece ani. 

Până în acest moment, în patinoar au fost investiți deja 6 milioane de euro, ceea ce reprezintă 24 la sută din lucrări. Motivul invocat pentru creșterea abruptă a prețului? "Valoarea restului rămas de executat a fost actualizat cu indicele de cost în construcții pentru reparații capitale de 176,5% publicat pe site-ul INS în luna august 2022", se arată în proiectul de modernizare trecut de vot. 

Durata de realizare a investiției este de 24 luni din momentul reluării lucrărilor, municipalitatea fiind optimistă: se gândește la o inaugurare în 2025.

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.