Cel mai recent transfer al Stelei este Claudiu Ionescu. Mijlocaşul care a semnat cu Steaua pînă în vara lui 2011 a fost remarcat acum 10 ani ani la un trial de Mircea Lucescu, care a cerut imediat şefilor Rapidului să-l aducă în Giuleşti.
Ionescu a ajuns sub Grant şi avea să debuteze sub comanda lui Rednic, dar s-a îmbolnăvit de hepatită şi a fost nevoit să ia un an de pauză. După traseul Cimentul Fieni - Poli Iaşi - Buzău, acum a apărut marea provocare: Steaua.
– Claudiu, ce înseamnă pentru tine transferul la Steaua?
– E o senzaţie unică, n-aş putea s-o descriu. A trecut şi prin gara mea acel tren care trece o dată în viaţă şi tocmai m-am urcat în el.
– Ce argumente ai pentru a confirma în Ghencea?
– În primul rînd, ambiţia mea. De asemenea, am o familie extraordinară, care mi-a fost tot timpul alături şi m-a susţinut.
– Ai fost titular în Gloria - Steaua 1-1...
– Ştiu ce vrei să insinuezi, dar nu văd de ce viitorii mei colegi să-mi poarte pică pentru acel meci. A fost doar fotbal. Acele două puncte au costat-o mult pe Steaua. La fel de bine, fără golul lui Bunică, Gloria ar fi retrogradat.
– Majoritatea fanilor roş-albaştri sînt circumspecţi în privinţa ta.
– Sincer, chiar mă bucur că e aşa. Îmi doresc şi le transmit să nu aibă încredere în mine! Mă motivează mai bine ca să le cîştig încrederea pe parcurs.
Fotbal • Liga 1 • STEAUA
Claudiu Ionescu, noua achiziţie a Stelei, a fost descoperit de Il Luce
Articol de Alexandru Răducanu, Mihai Baltag — marți, 13 mai 2008
Claudiu Ionescu a fost promovat de Mircea Lucescu.
{{text}}