Liga 1

Marius Șumudică, „blocat” de strategia lui Șucu: „Nu înțeleg! Rapid e în inima mea, dar asta chiar nu o înțeleg!”

Marius Șumudică (51 de ani) nu înțelege de ce Dan Șucu (59 de ani), principalul finanțator al Rapidului, nu a investit niciun euro în această perioadă de mercato.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 12 ianuarie 2023

Marius Șumudică (51 de ani) nu înțelege de ce Dan Șucu, principalul finanțator al Rapidului, nu a investit niciun euro în această perioadă de mercato. 

Rapid sărbătorește în 2023 centenarul clubului. Fanii așteaptă ca Mutu și elevii lui să aducă titlul în Giulești, iar poziția din clasament le permite să viseze. Giuleștenii ocupă locul 4, la doar 7 puncte în spatele liderului Farul.

Marius Șumudică consideră că Dan Șucu ar fi trebuie să forțeze câteva transferuri tari în această perioadă de mercato.

Șumudică, „blocat” de strategia lui Șucu

„Pentru mine, să se mulțumească doar cu calificarea în play-off în anul centenarului reprezintă un eșec. Acolo au fost «n» echipe, asta nu spune nimic. Eu nu înțeleg de ce nu fac transferuri! Sunt blocat, nu înțeleg!

Mai ales că nu sunt probleme financiare. Probabil scouterii n-au găsit jucătorii potriviți. Anul trecut s-au supărat pe mine, când am zis că au transferat la cantitate, nu cantitate. Dar am avut dreptate, au fost jucători care au rupt banca.

Nu înțeleg! Cu trei-patru transferuri bune ar avea șansă să lupte la primele două-trei locuri, la ce emulație s-a creat, cu stadionul, cu suporterii... Începe campionatul, urmează un meci extraordinar de greu cu Sepsi, s-a dat drumul la transferuri, dar tu nu faci niciunul. Nu știu...

Rapid e în inima mea, dar nu pot să nu comentez. Trebuie jucători care să ridice nivelul, mai ales că ai ajuns unde ai ajuns. Ești foarte aproape să realizezi un obiectiv! De ce nu se mișcă? Nu înțeleg!”, a spus Marius Șumudică la „Liga Digi Sport”. 

Bursa transferurilor la Rapid e pustie:

  • Antrenor: Adrian Mutu (confirmat)
  • Veniri: -
  • Reveniri: -
  • Plecări: Mățan (Columbus)

VIDEO. Horațiu Moldovan despre șansele Rapidului în 2023: ”E an centenar! Sperăm la un trofeu”

>

Citește și alte știri din fotbalul românesc:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.