Sporturi   •   Formula 1   •   ECHIPE

Doi coloși americani s-au unit și bat la porțile Formulei 1, dar „gazdele” se opun: „Totul e despre bani. Niște lacomi”

Michael Andretti, în stânga, alături de Mohammed Ben Sulayem, președintele FIA // foto: Twitter

Articol de Daniel Grigore   —  vineri, 13 ianuarie 2023

Andretti Autosport și Cadillac s-au unit în încercarea de a intra în Formula 1, dar echipele deja existente în competiție, cu o excepție, sunt hotărâte să le pună piedică americanilor. Despre sutele de milioane de dolari implicate și acuzații de lăcomie exacerbată, în rândurile de mai jos.

2 ianuarie 2023. Mohammed Ben Sulayem, președintele Federației Internaționale de Automobilism (FIA), a anunțat public că organizația pe care o conduce este deschisă la înscrierea unor echipe noi în campionatul de Formula 1:

Am solicitat echipei mele de la FIA să lanseze un proces de «Exprimare a Interesului» pentru posibile echipe noi în campionatul mondial de Formula 1.

Trei zile mai târziu, Michael Andretti, proprietarul Andretti Autosport și fiu al lui Mario Andretti, campion în Formula 1 în 1978, a făcut marele anunț: „Andretti Global și Cadillac s-au unit în încercarea de a se alătura campionatului mondial de Formula 1” .


Un parteneriat sonor, între una dintre cele mai mari echipe de motorsport din SUA și Cadillac, producătorul de automobile de lux deținut de grupul General Motors, cel mai mare producător auto din State.

Simultan cu anunțul lui Andretti, pe contul de Twitter al președintelui FIA a fost publicată reacția acestuia: 

Salut vestea despre parteneriatul Cadillac - Andretti. FIA așteaptă cu nerăbdare să discute cu aceștia despre procesul de «Exprimare a Interesului» pentru înscrierea în campionatul mondial de Formula 1.

Anunțul parteneriatului Andretti - Cadillac i-a entuziasmat pe fanii Formula 1, mai ales prin ceea ce reprezintă cele două branduri.


Numele Andretti este celebru: Mario a câștigat campionatul de Formula 1 în 1978 și este unul dintre singurii 3 piloți care au câștigat curse în F1, IndyCar, Campionatul World Sportscar și NASCAR. 

Fiul, Michael, „creierul” actualului proiect Andretti, a concurat și el în Formula 1, are la activ 13 curse și un podium în sezonul 1993.

Michael Andretti // sursă foto: Imago Images

Iar Andretti Autosport este una dintre cele mai relevante echipe din sporturile cu motor. Concurează în prezent în nu mai puțin de 7 competiții, printre care IndyCar și Formula E.

În ciuda acestor date și a susținerii de care Andretti și Cadillac se bucură din partea președintelui organizației care guvernează Formula 1, FIA, sorții le sunt potrivnici americanilor.

2025este sezonul cel mai probabil în care echipa Andretti - Cadillac s-ar alătura Formula 1

Entuziasmul președintelui FIA cu privire la înscrierea americanilor în Formula 1 nu a fost împărtășit de Formula 1, care a emis un comunicat sec:

Există un mare interes față de proiectul F1 în prezent, purtăm mai multe conversații care nu sunt la fel de vizibile ca altele. 



Vrem să ne asigurăm că vom rămâne cu o competiție credibilă și stabilă, astfel că orice solicitare de înscriere va fi evaluată de toate părțile interesate, pe criterii care să îndeplinească acele obiective.



Orice solicitare de înscriere are nevoie de acordul F1 și FIA. 

Ulterior, deși niciun nume relevant nu s-a pronunțat public împotriva înscrierii perechii Andretti - Cadillac în Formula 1, au apărut zvonuri că 9 dintre cele 10 echipe actuale din F1 ar fi împotriva ideii.

Excepția o reprezintă Alpine, fosta Renault, în condițiile în care noua echipă ar apela chiar la Renault pentru unitățile de putere ale monoposturilor, cel puțin la început, înainte ca General Motors și Cadillac să preia această sarcină. Așadar, Alpine ar beneficia direct de prezența celor de la Andretti și Cadillac în padoc.

Chiar și McLaren s-ar opune, chiar dacă Michael Andretti spune despre CEO-ul Zak Brown că „m-a susținut foarte mult, el și Alpine sunt doi aliați foarte buni”.

De unde opoziția celorlalte 9 echipe? Ei bine, prezența unei a 11-a echipe pe grilă ar însemna mai puțini bani pentru cele 10 de acum. Suma totală de bani pe care echipele o primesc la finalul anului s-ar împărți la 11, nu la 10, chiar dacă în proporții diferite, în funcție de rezultatele din acel sezon.

În mai 2022, Christian Horner, directorul Red Bull, a menționat riscul „diluării” padocului din Formula 1 odată cu acceptarea unei noi echipe:

„Numele Andretti este, cu siguranță, un nume puternic al sporturilor cu motor. Dar există un criteriu clar, stabilit prin Acordul de Armonie, care trebuie îndeplinit și aprobat. Acesta este menit să protejeze cele 10 echipe titulare, să nu dilueze numărul. Așa că trebuie să avem grijă”.

Acordul de Armonie menționat de Horner presupune ca orice echipă care s-ar alătura Formulei 1 să achite 200 de milioane de dolari, sumă care ar urma să fie împărțită de cele 10 echipe deja existente în competiție, potrivit publicației de specialitate The Race.

Numai că suma respectivă nu mai mulțumește echipele din Formula 1. Acestea consideră că pe termen lung ar câștiga mai mult dacă sistemul actual de împărțire a banilor ar fi menținut, având în vedere creșterea accelerată a popularității acestui sport.

Iar în padoc se vorbește de triplarea sumei respective printr-un nou Acord de Armonie!

La 3 zile după vestea că Andretti și Cadillac bat la porțile F1, Mohammed Ben Sulayem, președintele FIA, s-a pronunțat din nou în favoarea înscrierii noii echipe:

Este surprinzător că au existat reacții potrivnice față de vestea parteneriatului Cadillac - Andretti. În anii trecuți, FIA a acceptat înscrierea unor organizații mai mici, dar de succes. 



Ar trebui să încurajăm perspectiva înscrierii în F1 a unui producător auto global precum General Motors și a unor raceri pursânge precum Andretti și ceilalți.

Iar Michael Andretti a acordat un interviu Forbes, în care a opinat că „totul este despre bani. Mai întâi au crezut că vor pierde o zecime din bani, dar acum sunt foarte lacomi gândindu-se că le vom lua sponsorii americani. E vorba doar despre lăcomie, se gândesc numai la ei, nu la ce ar fi bine pentru dezvoltarea competiției”.

O posibilă soluție pentru Andretti și Cadillac ar fi să pună la bătaie mai mulți bani decât cele 200 de milioane de dolari stipulate în prezent de regulament, să convină cu echipele actuale o sumă mulțumitoare. Dar nici asta nu garantează înduplecarea „gazdelor”.

Rămâne de văzut dacă optimismul lui Andretti, exprimat după anunțarea parteneriatului cu Cadillac, este fondat:

Una dintre marile întrebări era «Cu ce vine Andretti?»



Ei bine, acum venim cu unul dintre cei mai mari producători auto din lume, General Motors și Cadillac. Aceasta era singura casetă pe care nu o bifaserăm, dar acum am făcut-o.



Cred 1000% că bifăm toate condițiile pentru a putea intra în Formula 1. Sunt foarte încrezător că în curând vom fi parte din grilă.

Cum sunt împărțiți banii în Formula 1 în prezent:

Locul*Procentaj**
114%
213,1%
312,2%
411,3%
510,4%
69,6%
78,7%
87,8%
96,9%
106%

*Poziția la final de sezon

**Din suma totală, de ordinul sutelor de milioane de dolari

Pașii pentru înscrierea în Formula 1:

  • FIA cere ca echipa în cauză să își declare oficial interesul; 
  • În momentul în care echipa respectivă se declară interesată, trebuie să ofere detalii despre compania din spatele ei, directorii și acționarii acesteia, dar și experiența echipei în sporturile cu motor. În plus, trebuie să plătească în jur de 5.000 de dolari; 
  • Abia apoi vine cererea de înscriere completă, care presupune achitarea unei sume mult mai mari, aproximativ 130.000 de dolari; 
  • Urmează un audit detaliat, un „due diligence” asupra echipei și companiei din spatele acesteia; 
  • În final, decizia.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.