Sporturi   •   Tenis   •   CUPA DAVIS

Veste-fulger în tenis! ITF a rupt contractul cu firma lui Pique, cea care a schimbat formatul Cupei Davis: „O mare victorie”

Fostul fotbalist Gerard Pique, prin intermediul firmei Kosmos, e cel care a pus la cale schimbarea formatului Cupei Davis / foto: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 13 ianuarie 2023

Federația Internațională de Tenis a decis să încheie parteneriatul cu Kosmos, firma condusă de Gerard Pique, cea care a schimbat formula de desfășurare a Cupei Davis.

ITF confirmă că parteneriatul său cu Kosmos Tennis pentru Cupa Davis se încheie în al cincilea an”, sună anunțul Federației Internaționale de Tenis, citat de Reuters

Primul care a salutat decizia a fost Gilles Moretton, președintele federației franceze: „Întotdeauna am luptat împotriva acestui nou format al Cupei Davis, o instituţie în sportul nostru. Aceasta este o mare victorie pentru tenis”.

ITF a rupt contractul cu firma lui Pique


Deși trebuia să dureze 25 de ani, parteneriatul dintre ITF și Kosmos s-a încheiat în mod oficial. Motivele sunt legate, cel mai probabil, de unele aspecte financiare.

Nu e clar deocamdată ce se va întâmpla cu formatul Cupei Davis din 2024. Cert e că ITF a anunțat că ediția din 2023 se va desfășura la fel ca în ultimii ani, „aşa cum a fost planificat”. 

Kosmos schimbase formatul Cupei Davis

Cupa Davis, o competiție de mare tradiție în tenis, își schimbase formatul în 2018, transformându-se într-un turneu desfășurat pe durata unei singure săptămâni. Cu 18 echipe la start împărțite în șase grupe, noua formulă a întrecerii pe echipe a fost organizată în colaborare de ITF și de firma Kosmos a lui Gerard Pique.


A fost un format agreat între federația internațională și partenerul Kosmos, care a aruncat o mănușă grea pe masă, în valoare de 3 miliarde de dolari pe o perioadă de 25 de ani. 

VIDEO Ziua în care Roger Federer a triumfat în Cupa Davis

Citește și alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.