De ce și pentru ce?
Intru direct în subiectul Ronaldo. L-am auzit cu ochii și urechile mele pe Gică Popescu lăudându-l pe CR7 pentru că nu a refuzat salariul acela fabulos de la saudiți. Cine-l mai vorbește azi de bine pe Ronaldo? Cu Florin Răducioiu lângă el în studioul Pro Arena, Gică Popescu repeta obsedant această întrebare: "Cine ar refuza azi, care fotbalist nu accepta asemenea contract de 280.000 de euro pe lună?". Cred că Gică Popescu - în fluxul de critici la adresa celui mai celebru portughez - era singurul care-l vorbea de bine.
Probleme superioare. Morale, despre bani
Și care bine? Că nu a refuzat un contract exorbitant. Invoca și familia, și viitorul acesteia! Îl găsea îndreptățit să semneze un contract fabulos, repeta: "Dați-mi un fotbalist de azi care ar refuza o sumă ca asta!". Florin Răducioiu nu-l întrerupea, nu-l contrazicea. Gică Popescu era pragmatic și nu putea fi contestat cu acele probleme superioare numite și morale. De atâtea ori banii sunt o sursă a ipocriziei noastre. Niciodată nu am scris indignat de salariile fotbaliștilor nu pe Lună, ci pe Pământ.
Vârful nasului și fundul buzunarului
Nu sunt competent în problema unui salariu de milioane. Mă depășește. Îmi văd, cum se spune, vârful nasului, dar și fundul buzunarului. Îl iau pe Gică Popescu cu bunele și relele sale. Ca să fiu mai precis: l-aș fi preferat președinte al Federației. N-a fost să fie. A fost singurul fotbalist român care, căpitan al Barcelonei, a ridicat Cupa Regelui Spaniei. Nu e puțin lucru. Are tot dreptul la părerea lui, autorizată de o carieră neobișnuită la noi. I-o respect.
Între Popescu și TRU
Poate să spună ce vrea despre Ronaldo și trebuie ascultat, chiar și la o zi după ce TRU, de la Londra, scria în Gazeta noastră că "Ronaldo, devastat de propriul ego, consumat de propria imagine, a sfârșit în interiorul seifului central din afara fotbalului". I-aș fi dat dreptate dacă a doua zi nu-l ascultam pe Gică Popescu. Nu mă vor jena niciodată părerile care se bat cap în cap emise de două personalități competente în problemă.
Sigur și dominator
Îmi permit să am părerea mea, separată de a lor: Ronaldo, ca fotbalist de geniu, poate sta lângă triada Maradona - Cruyff - Messi, nu va fi niciodată doar o statistică, însă în privința caracterului el poate fi caracterizat, după o celebră formulă a Generalului De Gaulle, intrată în vocabularul modern, ca un om "sigur pe sine și dominator". De oriunde a plecat, a eliberat creativitatea altor coechipieri: la Real, pe aceea a lui Benzema, acum, la United, pe a lui Rashford.
Egolatria bate mândria
Îmi este de ajuns ca să am o singură și majoră obiecție la fluxul antipatiilor provocate de milioanele indecente din Arabia Saudită: în ziua când mii și mii de oameni (nu de dolari) îl conduceau pe Pele în ultimul său drum, el explica la Riad, sub strălucirea reflectoarelor, că salariul său unic e al unui fotbalist unic, fără să amintească ce se întâmpla în aceeași zi la capătul lumii. Să te dai unic la dispariția lui Pele nu-i un amănunt oarecare, ci un amănunt semnificativ, cuprinzător pentru egolatria lui Ronaldo în care se scufundă mai adânc decât în milioanele de dolari.
Forța antipatiilor
N-ar fi imposibil să-l fi antipatizat pe Pele fiindcă acesta îl punea foarte sus pe Mbappe. Să nu subapreciem forța antipatiilor în fotbalul mondial! Ele sunt mai apăsătoare, vai!, decât toate simpatiile. Ronaldo are un ego care latră asurzitor - e un egolatru la care țin așa și-așa, cu bunele și relele sale.
{{text}}