Jaqueline Cristian și Ana Bogdan, dar și jucătoarele cu origini românești Emma Răducanu și Bianca Andreescu au evoluat duminică noapte spre luni, în primul tur de la Australian Open.
- Australian Open 2023 este programat între 16 și 29 ianuarie.
- Meciurile româncelor vor fi televizate pe Eurosport 1 și 2
Jaqueline Cristian, eliminată de Jessica Pegula
Nicio șansă pentru Jaqueline Cristian (24 de ani, locul 161 WTA) în turul 1 de la Australian Open, acolo unde a înfruntat jucătoarea de pe locul 3 mondial, Jessica Pegula (28 de ani). Americanca a cedat un singur game în fața lui Jaqueline, la jumătatea setului secund, după ce-și adjudecase primul act cu 6-0.
A fost un meci tranșat într-o oră de Pegula, care a avut parte de rezistență serioasă din partea româncei în doar câteva seturi. La 0-0 în setul 2, de exemplu, Jaqueline ar fi putut începe cu break, dar a ratat 3 astfel de șanse.
Ana Bogdan, eliminată de Anna Bondar, scor 2-6, 6-2, 3-6
Ana Bogdan (30 de ani, locul 61 WTA) părăsește la rândul ei turneul încă din primul tur, după 2-6, 6-2, 3-6 cu Anna Bondar, locul 79 mondial. Maghiara va juca mai departe cu Jelena Ostapenko.
Emma Răducanu merge în turul 2 la Australian Open
Emma Răducanu (77 WTA, 20 de ani) a început cu dreptul turneul din Melbourne, 6-3, 6-2 cu vecina de clasament Tamara Korpatsch (76 WTA, 27 de ani). Emma a afișat un joc mai curajos - ca atare a și comis 34 de erori neforțate -, dar a reușit și 27 de lovituri câștigătoare.
În turul 2, fosta campioană de la US Open va avea parte de un superduel cu Cori „Coco” Gauff (18 ani), locul 7 mondial.
Cred că are un tenis care o poate duce la un nivel ridicat. Are un an și jumătate de când a câștigat US Open. Efectele după acea victorie s-au dus, atât cele pozitive, cât și cele negative, apărute pentru că nu a mai câștigat alt turneu. Emma are 20 de ani acum. Este o jucătoare completă, iar pentru mine are șansa de a obține rezultate bune
- Mats Wilander despre britanică, în interviul acordat Gazetei.
Victorie pentru Bianca Andreescu
Precum Emma, și Bianca Andreescu (22 de ani, #43 WTA) a trecut de prima adversară, 6-2, 6-4 cu Marie Bouzkova (24 de ani, 26 WTA).
În primul set, două break-uri au făcut diferența în favoarea canadiencei cu părinți români. În actul secund s-a mers cap la cap până la 4-4, când Bianca a legat două game-uri la rând, cel cu care a încheiat meciul fiind chiar pe serviciul adversarei.
Mai departe, Bianca va juca cu iberica Cristina Bucsa, locul 100 WTA.
{{text}}