Campionate

A intrat în Photostop pentru a lămuri golul controversat din United - City: „Nu încercați să justificați!”

+7 Foto
Jucătorii lui Manchester City i-au reproșat arbitrului golul validat // foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 16 January 2023

Golul lui Bruno Fernandes din Manchester United - Manchester City 2-1 continuă să fie dezbătut în Anglia: a fost sau nu ofsaid la Marcus Rashford?

Sâmbătă, Manchester United a câștigat derby-ul local cu City, de care s-a apropiat la doar un punct.

Un moment crucial în stabilirea scorului final l-a reprezentat faza golului de 1-1, una dezbătută intens.

Bruno Fernandes a înscris cu un șut de la marginea careului, după o pasă a lui Casemiro. Deși nu a atins mingea, foarte important a fost și Marcus Rashford, care a urmărit balonul, l-a protejat față de Akanji și derutat pe Ederson, portarul „cetățenilor”.

A intrat în Photostop pentru a lămuri golul controversat din Manchester United - Manchester City

Arbitrul asistent Darren Cann a ridicat fanionul, sancționând astfel presupusul ofsaid în care se afla Rashford, dar „centralul” Stuart Attwell a validat în cele din urmă reușita.

Decizia i-a scandalizat pe cei de la Manchester City, atât pe jucători, cât și pe fani.

Pentru a demonstra că arbitrul s-a înșelat, un utilizator Twitter, fan al lui Manchester City, a editat fotografia cu momentul în care Rashford proteja mingea, iar Fernandes se apropia de ea.

L-a scos pe Rashford cu totul, pentru a demonstra două lucruri:

  1. Că Akanji ar fi ajuns, cel mai probabil, la minge înaintea lui Fernandes;
  2. Că Ederson s-a poziționat în funcție de mișcarea lui Rashford, așteptându-se la un șut din partea acestuia.

Concret, că golul nu trebuia validat, întrucât Rashford a influențat faza, chiar dacă nu a atins mingea.

„Arbitrii au greșit grav și ne-au costat fie 3 puncte, fie măcar unul. Nimeni nu ar trebui să încerce să le justifice decizia”, a afirmat fanul respectiv.

Mai multe știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.