Fotbal   •   Liga 2   •   DINAMO

Mesaj postat de toți jucătorii lui Dinamo, după apariția lui Elias la Săftica: „Ne luptăm cu moartea, ziua învinge noaptea”

Articol de Eduard Apostol   —  marţi, 17 ianuarie 2023

Dinamo a început săptămâna, inclusiv stagiul centralizat de la Săftica, într-o tensiune uriașă. Iar jucătorii au boicotat primul antrenament.

Astfel, luni dimineață, în condițiile în care au fost duși cu vorba vizavi de restanțele salariale - 2 luni și lăsați fără bani de Sărbători -, elevii lui Ovidiu Burcă au decis să boicoteze primul antrenament de luni. N-au vrut să se pregătească la Buftea, așa cum era prevăzut programul formației.

Ulterior, după ce au fost liniștiți de liderul din PCH, Elias Bucurică, sosit în cantonament la Săftica, acesta asigurându-i că-și vor primi banii restanți, fotbaliștii s-au pregătit după-amiază, la sala de forță. După prima ședință de pregătire a săptămânii, jucătorii au fost foarte activi pe Instagram.

Toți jucătorii lui Dinamo au avut același mesaj, în română


Fiecare dintre elevii lui Ovidiu Burcă a postat același mesaj: „Trecem peste toate, ne luptăm cu moartea / Când se unesc «câinii», ziua învinge noaptea”.  Aceștia au vrut să transmită un mesaj de unitate, atât între ei, la nivelul lotului, cât și de apartenență la principiile fanilor dinamoviști. 

Jucătorii au transmis că greva spontană de luni dimineață s-a vrut să fie doar un semnal de alarmă. De aceea au decis să posteze cu toții, fiecare pe contul său personal, același mesaj. Inclusiv jucătorii străini au postat mesajul, în limba română.

Motto celebru

Galeria „câinilor”, PCH, a afișat mesajul menționat de fotbaliști într-un Derby de România, în februarie 2018. Pe vremea când echipa roș-albă se lupta ca să ajungă în play-off-ul primei divizii. PCH a afișat o coregrafie 3D, iar mesajul principal a fost: „Trecem peste toate, ne luptăm cu moartea / Când se unesc «câinii», ziua învinge noaptea”.


Ulterior, în diverse momente ale galeriei sau clubului, suporterii au repetat motto-ul și astfel s-a popularizat mesajul. Dinamo, locul 8 în Liga 2, reia campionatul pe 25 februarie, cu speranța că va juca în play-off.

VIDEO Gabriel Tamaș a fost prezentat la Concordia Chiajna: „Nu am fost căutat de Dinamo”

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.