Ca un copil

Și acum mi se strânge inima când îmi amintesc cât de adevărată mi s-a părut expresia „ca un copil”, de pe chipul lui Andy plângând. Era după încă unul dintre meciurile greu de privit, în care Murray, după operație, șchiopăta aproape ca mine (sunt și eu în clubul șoldurilor de metal) și pierdea la băieți care, altfel, nici n-ar fi suflat în fața lui.

Din 2018 se chinuie scoțianul care a adus Marii Britanii titlul la Wimbledon, câștigând câteva meciuri pe an și înfrânt în multe altele. Pe terenul unde altădată era abonat la marile finale, acum pleca după turul 1 sau 2, în aplauzele spectatorilor care nu l-au părăsit niciun moment, mulțumindu-i că încă le mai oferă spectacolul unei legende. Nu vreau să mă gândesc ce era în sufletul acestui uriaș al tenisului...

Și iată-l acum pe Andrew Murray învingându-l, la AOpen, pe numărul 14 mondial, finalistul de Wimbledon, tânărul și puternicul Matteo Berrettini. Și încă cum!... În 5 seturi, după 5 (cinci) ore de bătălie cruntă, în care Matteo a servit 31 de ași! Cu tie-break până la 10 în setul decisiv! Ca în basme...

Iarăși o imagine pe care nu o s-o uit: marele Murray, gri la față de oboseală, cu genunchiul drept sângerând după un plonjon disperat pe hard-ul australian, dar încă o dată în viață învingător...

Doar o întrebare mai e de pus: ce l-a făcut să continue să joace pe Andy, când, firesc și de înțeles, ar fi fost să abandoneze de mult? Nu am decât un răspuns: pentru că este etern îndrăgostit de tenis ca un copil!

P.S. În GSP, apare următorul text: „Suporter necondiționat al Simonei Halep și plasat inițial în tabăra, hai să-i spunem, «patriotică» , jurnalistul Cristian Tudor Popescu atrage și el atenția într-o intervenție recentă că lucrurile sunt mai complicate .

De la «Nu pot să cred că Simona ar recurge vreodată la o astfel de modalitate ca să-și îmbunătățească performanța» la comentariul de ultimă oră, care aduce mai degrabă a prevestire pesimistă.

Ce s-a întâmplat, de unde schimbarea asta de opinie a unui om ale cărui opinii despre tenis sunt atât de prizate de public?”.

În legătură cu aceste afirmații, pe care le numesc, ca să fiu politicos, fără acoperire, am de spus următoarele:

• nu am fost niciodată suporter necondiționat, „patriotic”, al Simonei Halep, dovadă multele articole în care am criticat-o când era cazul (așa-zisul președinte al FRT transmițându-mi public „disprețul” său, din pricina asta), unele chiar în GSP, pe care autorul articolului e de presupus că ar fi trebuit să le vadă înainte de a scrie;
  
   
• intervenția mea „recentă” privind Roxadustatul în suplimente alimentare, apărută în urma unei întrebări care mi s-a pus vineri, într-o întâlnire cu cititorii la Brașov, este o reluare punct cu punct a ceea ce am spus acum aproape 2 luni, declarație preluată și de GSP, de care autorul, iarăși, nu ține seama, reclamând gaia-mațu că „noi am scris asta mai de mult”;
  
   
• afirmația subsemnatului „Nu pot să cred că Simona ar recurge vreodată la o astfel de modalitate ca să-și îmbunătățească performanța” rămâne în continuare neclintită, cum lesne se poate observa dacă nu ești dus de rea-voință. Am spus doar că nu cred în logica soluției de apărare aleasă de avocații Simonei, atunci când a fost comunicată publicului de către judecătorul Cristian Jura de la TAS.

Deci: nu s-a produs nicio schimbare „de ultimă oră” în opiniile subsemnatului, în legătură cu nevinovăția morală a Simonei Halep și cu șansele ei de a scăpa fără sancțiune.

Mă întristează însă faptul că, dacă rezonează cu „nedumerirea” din zisul articol, GSP nu mi-a dat un telefon ca să mă întrebe: „Ce s-a întâmplat?”...