Campionate

Președintele suspendat al Federației Franceze este anchetat pentru hărțuire sexuală și morală!

Noel Le Graet // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Theodor Jumătate  —  marţi, 17 ianuarie 2023

Noël Le Graët, 81 de ani, trecut pe linie moartă de Federația Franceză de Fotbal, e investigat acum de autorități, sesizate de cei care au realizat auditul la federație.

Pe 11 ianuarie, în timpul unei reuniuni extraordinare a Comitetului Executiv, Noël Le Graët a fost suspendat ca președinte al federației franceze până la aflarea concluziilor auditului cerut de Ministerul Sportului. Care vor fi, aproape sigur, negative, urmând să certifice îndepărtarea lui. 

Deocamdată, vicepreședintele Philippe Diallo îi ține locul. Președinte interimar.

Noel Le Graet: „Nici nu i-aș fi răspuns la telefon lui Zidane”

Tot mai contestat, Noel Le Graet a fost atacat de întreaga Franță pentru ultimele două scandaluri. Le Graët, care tocmai îl confirmase pe Didier Deschamps selecționer până în 2026, l-a insultat pe Zinedine Zidane, mult timp candidat la înlocuirea lui DD. 

„Nu-mi pasă de Zidane, poate pleca oriunde, la un club sau națională. Brazilia? Mi-e greu să cred. Nu a încercat să mă contacteze. Dacă ar fi făcut-o, nici nu i-aș fi răspuns la telefon”.

Sonia Souid: „Eram doar sâni și fund pentru Noel Le Graet”

În plină furtună cu Zidane, oficialul în vârstă de 81 de ani, din 2011 liderul FFF, a fost arătat lumii de agenta Sonia Souid, care l-a acuzat de hărțuire sexuală

„Le Graët m-a făcut să înțeleg că i-ar plăcea să ajung în patul lui. Pentru el, eram doar o bomboană. Vorbind vulgar, eram doar sâni și fund”, a declarat ea și în L'Équipe, și la BFMTV.

Parchetul îl anchetează pe Noel Le Graet!

Nicio săptămână mai târziu după suspendare, Parchetul parizian a deschis luni o anchetă împotriva lui NLG pentru hărțuire morală și sexuală. Potrivit Le Monde, sesizarea a fost făcută chiar de cei care au realizat acel audit la federația franceză.

Mai multe știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.