Chivu: “Voi pune umărul pentru România”

Chivu crede că marele nostru atu la Euro îl reprezintă ambiţia. Care va compensa lipsa de experienţă.

Greu să mai ai chef de vorbă după cele întîmplate du­mi­nică la meciul Interului. Să fii la cîteva minute de titlul de cam­pion, să ai în mînă posibilitatea de a-l aconta matematic şi să dai cu piciorul într-un mod de-a dreptul incredibil, în faţa unui adversar care nu s-a dat la o parte, dar nici nu s-a omorît cu firea.



Chivu a trăit la intensitate ma­ximă partida. Un­deva într-un colţ al te­re­nului, schim­bîn­du-şi ul­te­rior poziţia, du­pă 2-2, în spatele porţii Sienei. Ges­ti­cu­lînd, punîndu-şi mîinile în cap, sărind în picioare sau pur şi simplu în­torcîndu-se cu spatele la pe­nal­tyul irosit de Ma­terazzi. Apoi, la final, s-a dus în ves­tiar, pentru a fi alături de colegii săi în aceste mo­mente grele prin care trece echipa.



– Incredibil, Cristi?

– Incredibil! Toată lumea îmi zicea că o să fie un meci uşor, o simplă formalitate. Poftim for­ma­li­tate!



– Greu pe margine, nu?

– Fantastic. Aş fi intrat în teren, aşa cum sînt cu umărul, numai să nu stau pe margine. Am făcut atî­tea sacrificii în sezonul ăsta şi la cele mai importante momente nu pot participa. În fine, mai avem un meci, trebuie neapărat să cîştigăm.



– Nu ţi-a trecut niciodată prin minte să faci operaţia ca să scapi de toate problemele astea?

– Aş fi făcut-o, dar nu mai aveam timp să-mi revin la timp pentru Euro. De exemplu, cînd mi-a ieşit a doua oară umărul, la Napoli, pu­team s-o fac, dar eram la limită, ar fi ţinut recuperarea pînă în preaj­ma turneului final şi nu era deloc în regulă. Aş fi venit la Euro fără să fi jucat vreun meci în trei luni. Aşă că n-am avut ce face, am mers mai de­par­te, mi-am asu­mat un risc, chiar dacă a trebuit să îndur destul de multe. Dar sînt un jucător pro­fe­sionist, care-şi iu­­beşte me­se­ria, pentru asta tre­buie să strîngi şi din dinţi cîteodată.



“Cu picioarele pe pâmînt”

– Şi totuşi, ce-ţi poate aduce ţie acest Campionat European? Ai o cotă foarte mare, eşti deja la Inter, mai sus de atît unde să mai ajungi?

– Acest European e încu­nu­na­rea unei munci de 8 ani, în care şi eu, şi colegii mei am suferit. E şansa unei generaţii. Iar pentru mine mă gîn­desc că ar fi primul la care cu ade­vărat am pus umărul. Chiar se poate spune că am pus umărul, nu? Şi o să-l pun şi la Euro. Nu sînt un erou, nu vreau să fiu pri­vit aşa, dar chiar am muncit pentru a­cest turneu final şi vreau să fiu acolo.



– Dar cei de la Inter nu ţi-au sugerat nici măcar o dată că ar fi bine să faci operaţia mai repede?

Nu. E ade­vă­rat, probabil voi pierde cîteva meciuri din sezonul viitor, asta şi din cauză că operaţia va fi mai di­fi­cilă decît normal pentru că lucrurile s-au agravat.



– Cum ar trebui noi să abordăm acest Campionat Euro­pean?

– Cu picioarele pe pămînt. Ţi­nînd cont că de 8 ani n-am mai fost la un turneu final, ţinînd cont de gru­pa pe care o avem. Să muncim, să facem ceea ce ştim mai bine şi atunci celelalte echipe din grupă vor avea multe probleme cu noi.



– Cu alte cuvinte, vorba lui Emeric Ienei, să nu ne facem iluzii ca să n-avem deziluzii?

– Nu văd ce iluzii ne-am putea face. Nu ştiu cît de corect este dacă ne gÎndim încă de pe acum că vom fi campioni europeni. Nu zic că nu s-ar putea întîmpla, dar pentru noi primul şi cel mai greu pas e să ieşim din grupă. Să reuşim noi asta şi după aceea...



“Ambiţia compensează lipsa de experienţă”

– Care ar fi atuurile echipei României?

– Atuurile? Ambiţia ar fi cel mai important. Va trebui să ne auto­de­pă­şim, ca să visăm la un turneu final reuşit. Va trebui să dăm tot ce-i mai bun şi chiar mai mult decît atît. Vom avea timp destul să ne pregătim împreună, să ne reo­biş­nuim unii cu ceilalţi, iar selec­ţio­ne­rul va avea şi el timp să aleagă ju­că­torii cei mai potriviţi, să se gîn­deas­că la cea mai potrivită tactică, la ce trebuie să facem acolo.



– Chiar aşa mult nu mai e!

– E timp destul. Important va fi să ne regăsim noi prospeţimea.



– Aici nu cumva va fi o pro­ble­mă? Vom avea destui fotbalişti obosiţi.

– Aceeaşi problemă o au şi it­a­lienii, şi francezii, şi olandezii. Sau crezi că ei nu sînt obosiţi? Sînt, îţi spun eu. Dar asta e situaţia, poate şi din cauza asta turneele finale sînt de multe ori cu meciuri plic­ti­coase, departe de nivelul celor din campionate.



– Am văzut care ar fi atuurile noastre, dar care crezi că ar fi dez­avan­tajul nostru?

– Lipsa de experienţă cred. Dar o vom compensa cu ambiţia.



– Ultimul turneu final la care am participat, în 2000, a lansat pe orbită cîteva nume în “na­ţi­o­na­la” noastră. Al tău, al lui Mutu. Pe cine vezi capabili acum să facă lucrul ăsta?

– E greu de făcut o comparaţie, pentru că noi eram foarte tineri a­tunci, abia dacă aveam 3-4 me­ciuri în echipa naţională. Mi-e greu să găsesc acum jucători în această si­tuaţie, pentru că majoritatea au fă­cut şi preliminariile. În orice caz, eu sper ca unul dintre cei care vor im­­presiona să fie Marica. Sau Rădoi.

“Italia e favorita mea ”



– Ai în echipă colegi din Italia şi Franţa, din Olanda ai rămas cu destui prieteni. Discutaţi pe tema lui Euro, glumiţi, vă ta­chi­naţi, lucruri de genul ăsta?

– N-am discutat pentru că nu prea avem timp pentru asta. Vom avea timp să glumim, să ne ta­chi­năm acolo, poate chiar înainte de meciuri. Pentru că în timpul me­ciu­lui nu mai ţii cont cine ce coleg îţi e, uiţi repede.



– Care ar fi, după tine, fa­vo­rita acestui European?

– Aşa, din pole-position pleacă Italia, pentru că e campioana mon­di­ală, nu? Şi are aproape acelaşi lot ca atunci. Din păcate pentru noi, sîntem în aceeaşi grupă cu ei. Apoi, pe lîngă Italia, sînt aceleaşi pre­ten­den­te dintotdeauna, Germania, Fran­ţa, Spania. Chiar, cred că Spa­nia va avea un cuvînt im­por­tant de spus la acest turneu final.



– Şi pe cine ai vedea jucătorul turneului?

– La fel, dacă judecăm după ceea ce se întîmplă acum, cred că ar fi Cristiano Ronaldo.



– Ştii că pe Cristiano Ronaldo l-a aruncat în fotbalul mare Loţi Boloni?

– Ştiu. Şi dacă e corect ce se spu­ne, că va veni la Rapid, sper să aibă acelaşi ochi şi aici, să des­co­pe­re şi pentru noi un aşa ta­lent.



“Mă bucur că am ales Inter”

– Hai să ne întoarcem un pic la Inter! În continuare crezi că ai făcut bine venind aici? Mulţi n-au fost de acord cu tine în vară.

– Eu am ales ceea ce am considerat eu la momentul respectiv că e mai bine pentru mine. Şi cred că am ales bine. Indiferent de ce se va întîmpla cu acest campionat. S-au spus multe atunci şi erau, sînt momente cînd aş fi vrut să vorbesc, să explic mai multe. Eu am suferit mult pentru ce s-a scris, dar sînt alegeri pe care le faci cu creierul, cu sufletul, trebuie să iei decizii foarte repede. N-aveam nici un dubiu, ştiam ce în­seamnă Inter, ce forţă are această echipă. Eu am ales, sînt bucuros că am făcut-o şi sînt foarte fericit aici.



– Care ar fi diferenţa dintre Inter şi Roma? Pînă la urmă, nici Roma nu-i o echipă mică.

– Nu e, dovadă că se luptă cu noi pentru titlu. Diferenţa e că atunci cînd la Inter se ratează un obiectiv, se suferă mai mult decît la Roma.



– Există vreun meci în care n-ai fost mulţumit de tine?

- Eu sînt conştient că poţi face meciuri bune şi meciuri mai puţin bune. Accept asta. Eu intru pe teren gîndindu-mă că fac tot ce pot ca să-mi ajut echipa, dar sîntem oameni şi cu toţii greşim. Sînt con­ştient de greşelile mele, le analizez după şi încerc să nu le mai repet. Stau acasă singur şi mă gîndesc la ceea ce ar fi trebuit să fac sau de ce n-am fost lucid ca să iau altă decizie decît cea pe care al luat-o.



– Cum va rămîne sezonul în amintirea ta, peste ani?

– Sper că bine. Duminică o să vedem. În orice caz, îmi amintesc cu plăcere de toate meciurile pe care le-am jucat, pentru că ştiu prin ce am trecut din septembrie şi pînă acum. Pot să spun că am făcut miracole reuşind să joc în ultimele trei luni cu un umăr şubred, care putea sări şi în timpul unei alergări.

Dacă nu era turneul final, pro­babil că aş fi fost operat deja sau m-aş fi pregătit.

5 jucători din actualul lot au fost şi la CE 2000: Chivu, Mutu, Lobonţ, Contra, Fl. Petre

19 ani avea Chivu în 2000, la debutul CE din Belgia şi Olanda. Iar Mutu avea 21

Citeşte prima parte a interviului realizat de Andrei Niculescu