Stranieri

Se face transferul! 6 milioane de euro pentru Drăgușin: „Era doar o formalitate”

Radu Drăgușin, în tricoul lui Genoa // sursă foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 20 ianuarie 2023

Florin Manea, impresarul fundașului Radu Drăgușin (20 de ani), susține că opțiunea de cumpărare a românului de către Genoa s-a activat după ultimul meci al „Grifonului”, 1-0 cu Venezia.

În vara lui 2022, Juventus și Genoa au bătut palma pentru împrumutul stoperului Radu Drăgușin. Cluburile au convenit o opțiune de transfer definitiv în valoare de 6 milioane de euro, care depindea, conform impresarului Florin Manea, de numărul de puncte adunate de „Grifon” în acest sezon de Serie B.

Genoa are deja 36 de puncte după 20 de etape, este pe locul 3, și atacă promovarea. În consecință, clauza s-a activat, iar Drăgușin a devenit definitiv jucător al celor de la Genoa. Juventus va primi 6 milioane de euro în schimbul românului.

Radu Drăgușin, definitiv la Genoa. Juventus primește 6 milioane de euro

„După meciul cu Venezia s-a activat clauza de cumpărare, pentru că s-a ajuns la numărul de puncte specificat în contract. Era, practic, o formalitate, pentru că singura modalitate ca să nu-l cumpere era să nu mai facă niciun punct de la jumătatea lui ianuarie până la finalul campionatului”, a precizat Florin Manea, conform sport.ro.

„Radu e mulțumit acolo. Are prietena cu el, are o casă frumoasă, cu vedere la mare, într-o localitate de lângă Genova. E văzut foarte bine, dovadă că joacă meci de meci. 

E cel mai utilizat jucător din echipă, are cele mai multe minute. Sunt mulțumiți de el”, a adăugat impresarul lui Drăgușin, care susține că fundașul este urmărit de cluburi din campionate tari:

„E interes serios din Anglia pentru el, dar e de doar șase luni la Genoa. Planul nostru e să-l las să joace măcar un an acolo. Să promoveze, să mai joace un an în Serie A, apoi cred că va fi pregătit pentru orice echipă de top din lume. E urmărit serios de cluburi din top 5 din Anglia”.

Drăgușin a jucat 22 de meciuri la Genoa, 20 în Serie B, și este piesă de bază în echipa lui Alberto Gilardino.

Mai multe știri din Italia: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.