Opinii   •   EDITORIAL

Ținta pe Mihai Mironică și Ioana Cosma

Articol de Cătălin Tolontan   —  duminică, 22 ianuarie 2023

Câțiva dintre cei mai cunoscuți jurnaliști de sport au fost anunțați că nu mai e loc pentru ei. Dar e loc pentru dezbatere.

Pro TV a declarat că desființează departamentul de sport din postul Pro Arena. Și-a concediat ziariștii. Pe listă au intrat, practic, toți cei care făceau emisiuni la Pro Arena. Printre ei, Ioana Cosma, Mihai Mironică și Leo Badea. Redactorul-șef Ionuț Coandă a demisionat și el, în semn de solidaritate. Știrea îndepărtării lor a venit dinspre Fanatik.

Ca în orice meserie în care nu aduni popularitate, și e chiar de preferat să cultivi discordia la adresa punctului unic de vedere, informațiile privind plecarea ziariștilor au fost întâmpinate pe rețelele sociale cu un val de hate. ”Mironică l-a avut invitat pe Gigi Becali”. ”Ioana Cosma nu știe fotbal”. Și tot așa.

Cine nu știe fotbal? Ioana Cosma știe enorm de mult sport. Pentru că i-a plăcut.


Iar Leo Badea a început meseria direct în iarbă, când ”să faci un meci”, ca ziarist, însemna să pleci cu vagonul de dormit vineri seara spre Suceava și să revii acasă luni înaintea zorilor, după ce ziarul care îți tipărea cronica pleca spre tarabă. Toată munca asta era pentru un singur articol. Dar un articol în care era nevoie să condensezi tot, căci oamenii nu vedeau meciurile și nu aveau altă cale de a afla știrile de la echipe.

„Scandalagii”

Primul argument la adresa ziariștilor și comentatorilor a fost acela că sunt ”vechi”. E adevărat. Ce să facă și ei? Conform unei butade, de asemenea cam vetustă, dacă nu vrei să mori de tânăr, trebuie să îmbătrânești. Așa că Ioana Cosma, Leo Badea și ceilalți au ”îmbătrânit” în meserie.

Al doilea reproș îi prezintă drept ”scandalagii”. Fără să vrea, cei care au formulat verdictul le-au făcut, de fapt, un compliment. Căci în liniștea blaturilor fotbalului condus de Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, cea care se instalase atotstăpânitoare încă de la jumătatea anilor ‘90, un scandal pe ici-colo nu strica deloc.


Iar oamenii care pleacă acum din Pro TV au fost dintre jurnaliștii care au săpat, au comentat, au avut, când s-a ivit ocazia, o poziție aparte.

E adevărat că nu televiziunile, ci ziarele au fost atunci în fruntea coaliției anti-blat, coaliție între public și jurnaliști. Canalele TV au reacționat mai greu și, uneori, cu nasul pe sus. Însă, per total, nici comentatorii sau realizatorii TV nu au stat degeaba în a spune oamenilor ce e dincolo de șmecheria federală sau cea a cluburilor.

Uneori, această polemică a deranjat urechile și ochii, a avut aspectul unei vitrine colorate și gălăgioase. Dar un fenomen sportiv devine mai puternic, mai viu, dacă acceptă exprimarea unor puncte de vedere pe care unii dintre participanți sau spectatori le consideră neplăcute.

Din această perspectivă, ProTV și canalele sale ”secundare”, cum corporatist și demotivant le-a numit postul în comunicatul său, pierd nu doar inteligență, ci și capacitate de informare și vână de dezbatere odată cu îndepărtarea ”vechilor” și ”scandalagiilor” săi jurnaliști de sport.

Îi vom revedea, probabil, pe alte ecrane, dar în aceleași case de microbiști pătimași ca și ei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.