Deși Jovan Markovici a fost modest în pregătiri, antrenorul Universității Craiova și-a încălcat propria filosofie și l-a titularizat la Botoșani, 0-1, în detrimentul unui Rivaldinho în mai bună dispoziție. A reacționat la pauză, însă degeaba.
La instalarea sa pe banca Universității Craiova, înainte de plecarea în Antalya, Eugen Neagoe a dezvăluit că „la mine, jucătorii fac echipa. Prin atitudinea lor, prin seriozitate și prin implicarea la antrenamente".
Cu atât mai mult a surprins foarte tare titularizarea lui Jovan Markovici în deplasarea de la Botoșani (0-1), în detrimentul lui Rivaldinho.
În amicalele disputate în pregătiri, „vârful" brazilian a lăsat o impresie mult mai bună. Cu Kecskemeti (3-1), Markovici a făcut o primă repriză modestă, fiind înlocuit la pauză de „Riva", care a stabilit scorul final.
Contra lui Widzew Lodz (1-0), primul a luat o pauză, sud-americanul a semnat golul victoriei. Iar la 1-1 cu Partizan Belgrad, Jovan a bifat 67 de minute și a fost schimbat cu Rivaldinho. Indicele InStat al celor doi: 165. Altfel spus, amândoi modești.
„De groază"
Optând pentru Markovici la Botoșani, Neagoe nu doar că și-a contrazis propria filosofie, dar a făcut o alegere total greșită. Internaționalul de tineret a rămas în același trend ca-n pregătiri, dovadă că noul antrenor al juveților l-a și retras, la pauză.
Introdus în locul său, Rivaldinho n-a reușit nici el mare lucru, în condițiile în care moldovenii au aglomerat masiv zona din fața porții lui Pap, dar chiar și așa, tot a avut cifre mult mai bune decât contracandidatul său pe post:
Markovici | Parametru | Rivaldinho |
162 | Index InStat | 174 |
0 | Ocazii | 1 |
1 | Șuturi | 2 |
0 | Șuturi cadrate | 1 |
67% | Pase reușite | 91% |
8 | Baloane pierdute | 5 |
0 | Baloane recuperate | 2 |
46% | Dueluri câștigate | 11% |
Markovici a ieșit mai bine doar la „dueluri câștigate". Dar ce folos? Evoluția lui a părut exact ca în filmele la care a dezvăluit că preferă să se uite în cantonament: „de groază".
0victorii, 4 remize și 3 eșecuri e bilanțul lui Neagoe la debutul pe băncile ultimelor 7 echipe antrenate, după eșecul Craiovei la Botoșani
{{text}}