Dinamo a reacționat după gestul controversat pe care Vali Lazăr l-a făcut în amicalul cu CS Păulești (0-0).
Certat la începutul sezonului cu antrenorul Ovidiu Burcă, care l-a dat afară de la Dinamo, Vali Lazăr (33 de ani) a aruncat, în timpul meciului, cu două perechi de chiloți de damă către banca roș-albilor. „Luați-i! Să-i dați lui Mister în cantonament!”, a spus Lazăr, spre uimirea celor din jurul său.
Dinamo îl va reclama pe Vali Lazăr
După ce oficialii celor de la CS Păulești, echipă din Liga 3, l-au amendat pe Vali Lazăr, Dinamo a reacționat azi. Clubul din „Ștefan cel Mare” a emis un comunicat, semnat de Vlad Iacob, prin care anunța că îi va face o plângere împotriva fostei extreme a „câinilor”.
Dinamo 1948 București, prin administratorul special Vlad Iacob, precizează prin intermediul paginilor oficiale de Facebook și Instagram următoarele:
Clubul nostru condamnă ferm gestul și declarațiile jucătorului Valentin Lazăr și va sesiza Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal cu privire la comportamentul reprobabil al acestuia din timpul și de la finalul meciului amical Dinamo București vs CS Păulești, desfășurat sâmbătă, 21 ianuarie 2023, la Centrul Național de Fotbal de la Buftea.
Jucătorul celor de la CS Păulești a avut un comportament incalificabil, mediatizat în presa centrală de reprezentanții mass-media prezenți la Buftea, pe care nu îl consider demn de a fi expus în amănunt în prezentul comunicat.
Avem încredere în factorii responsabili din Federația Română de Fotbal și sperăm că aceștia vor lua atitudine și vor decide să condamne ferm gesturi de asemenea factură, dând dovadă de toleranță zero față de astfel de comportamente. Considerăm că astfel de manifestări sunt intolerabile și nocive pentru fotbalul românesc, un fotbal care ar trebui să promoveze valori precum respectul, integritatea și fair-play-ul
- comunicat CS Dinamo
Ce a spus Vali Lazăr despre gestul făcut la adresa lui Ovidiu Burcă
Domnul cu rochiță a reușit să dea liderii vestiarului afară. Nu e normal (n.r. – despre gestul său cu chiloții), asta e, nu are curaj să privească în ochi, nu a avut curaj să mă privească pe mine în ochi, nu a vrut curaj să-i privească în ochi pe cei cinci, i-a dat afară și se băga prin căsuță, pe-acolo pe la Săftica.
Despre ce vorbim?! Sunt și altele la mijloc, băieții și marea majoritate a oamenilor din jurul lui Dinamo știu ce face acest psiholog. Nu m-a supărat cu nimic, știam cu o lună înainte că el o să facă asta, dar el are impresia că e Dumnezeu pe pământ și-i tratează așa pe ceilalți, care l-au ajutat să ajungă la un punct de play-off. Îi dai afară și tu nu ai transferuri.
Apoi o să plângă, o să spună că au făcut ei răscoală, jucătorii sunt vinovați. Domnul psiholog nu este vinovat, că are niște cărți în fața altora. Nu e așa…
-Vali Lazăr, după meci
{{text}}