Liga 1

Lucian Burchel l-a făcut praf pe Mihai Pintilii: „Și-a pierdut controlul!” + „Echipa lui Strizu a câștigat. Nu pot comenta ce spune un delegat”

Mihai Pintilii, antrenor FCSB

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 23 ianuarie 2023

Lucian Burchel, șeful Școlii de Antrenori din cadrul Federației Române de Fotbal, i-a răspuns lui Mihai Pintilii (38 de ani), antrenorul de facto al vicecampioanei României, FCSB, care l-a atacat la finalul meciului pe care roș-albaștrii l-au câștigat în deplasare, pe terenul lui Hermannstadt, în Liga 1. 

Lucian Burchel a spus că declarațiile făcute de Mihai Pintilii ar putea face subiectul unei sesizări la Comisia de Disciplină. 

Lucian Burchel: „Mihai Pintilii și-a pierdut controlul aseară”

„Convingerile mele sunt să nu vorbesc despre ceea ce spun alții despre mine. Nu vreau să comentez lucrurile acestea. Mihai este un antrenor cu potențial. Și arată lucrul acesta. Are în spate o experiență de jucător. Dar are doar potențial. 

La potențialul acesta trebuie ca prin studiu, prin calificări și licențiere, să adauge cunoștințe și experiență. Întregul proces este acesta. Studiem, punem în teren ceea ce am învățat, ori am dobândit prin experiență, și, pas cu pas, ajungem acolo unde ne dorim. 

Mihai este conștient de procesul acesta. El, aseară, și-a pierdut controlul. A dovedit că nu-și poate controla emoțiile. A câștigat un meci, felicitări, echipa condusă de Leo Strizu a câștigat un meci. Este important pentru FCSB lucrul acesta. Nu pot comenta ce spune un delegat la emoții. 

Aceste lucruri nu mă ating. Consider că nu greșesc cu nimic în demersurile pe care le facem pentru a determina cluburile, mai ales, dar și antrenorii, să respecte legislația din România”, a declarat Lucian Burchel, potrivit Fanatik. 

Lucian Burchel: „Pintilii vorbește în necunoștință de cauză”

„Cu aceste declarații și-a făcut foarte mult rău. În primul rând lui, ca persoană. Este rău să știe toată lumea că la un moment dat își va pierde controlul. Și pentru că vorbește în necunoștință de cauză. Consideră că dacă se vorbește despre numele lui este urmărit. Nu este adevărat. Se vorbește, consider eu, despre o greșeală care nu e a lui. 

Mihai Pintilii a fost ajutat de către FRF, i s-a deschis o ușă pentru a dobândi o calificare. Și nu este urmărit sub nicio formă. El din statutul de delegat, dacă este silitor și vine la școală, o va dobândi. 

Această școală îl va ajuta foarte mult. Pentru că în planul de învățământ există materii ca psihologia sportului, pedagogie, comunicare. Va învăța. Era bine să fi făcut asta mai devreme. 

Iar la comunicare, este mai mult decât cum manageriezi relația cu clubul, cu jucătorul. Te învață cum comunici. Din acest motiv insistă, haideți la școală oameni buni înainte de a vă expune”, a mai precizat Lucian Burchel. 

Lucian Burchel: „Faptul că Mihai Pintilii a oferit declarații în numele clubului poate constitui un subiect de sesizare către o Comisie de Disciplină”

„Nu comentez calitatea limbajului. Nu mă simt jignit. Nu este jobul meu să mă simt jignit. Dar faptul că a oferit declarații în numele clubului, fără să aibă dreptul, poate constitui un subiect de sesizare către o Comisie de Disciplină. 

De regulă, ambele părți sunt analizate la un astfel de moment. Pentru că clubul trimite un angajat, în cazul acesta un antrenor principal, cum este Leo Strizu. El trebuie să susțină conferințele de presă în numele clubului. 

Jobul meu este să analizez ce se întâmplă din punctul de vedere al posibilelor încălcări ale regulamentului de către antrenori. Nu știu exact la ce pot duce astfel de încălcări. Nu sunt un factor de decizie în aceste spețe. 

Eu nu mă voi sesiza pentru conținutul declarațiilor, ci pentru faptul că le-a dat, în numele clubului, fără să aibă acest drept. Eu trebuie să analizez, să citesc, după care mă consult cu departamentul juridic, după care fac sesizarea dacă noi considerăm că este cazul”, a mai punctat Lucian Burchel. 

Pintilii, prezent doar la flash-interviu după meciul cu Hermannstadt

La conferința de presă premergătoare meciului cu Hermannstadt, dar și după partidă, FCSB a respectat regulamentul. Leo Strizu, „principalul” din acte a fost cel prezent la declarații. 

Mihai Pintilii a apărut la flash-interviu, la cererea deținătorilor de drepturi TV. Televiziunile au cerut acest lucru din partea LPF, iar forul condus de Gino Iorgulescu a fost de acord.

VIDEO. Deian Sorescu, surprins cu o eșarfă anti-Dinamo după Hermannstadt - FCSB 0-1

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.