Mihai Stoica (57 de ani), managerul general al celor de la FCSB, a analizat prestația vicecampionilor în victoria cu Hermannstadt, scor 1-0.
Mihai Stoica a dezvăluit că Andrei Cordea suferă de o pubalgie și din acest motiv a fost ținut rezervă în deplasarea de la Sibiu.
Mihai Stoica: „Cordea are o pubalgie”
„Cordea nu a jucat din prima pentru că are o pubalgie care îl necăjește. El lucrează fără oprire, face prevenție, dar ceva îl ține. Mai ales când e vorba de un jucător dezechilibrant, cu dribling... simți o jenă când nu ești bine”, a spus Mihai Stoica la „Sport Report”, emisiunea moderată la Orange Sport de Dan Udrea, redactorul-șef adjunct al Gazetei Sporturilor.
- Pubalgia este o afecțiune musculară în zona pubiană. Dă dureri mari, supărătoare și nu trece de la sine, repausul nefiind o soluție.
Mihai Stoica: „Sorescu nu putea să ducă un meci întreg”
„Sorescu mi s-a părut bine. Ok, cifrele nu arată extraordinar. Dar Sorescu a făcut pentru prima dată cuplu cu Miculescu în dreapta. David poate nu a avut o evoluție foarte bună.
Sorescu nu putea să ducă un meci întreg, era clar. Asta o știam de la început. Nici nu a jucat des în ultima vreme, dar e un jucător pe care ne bazăm și care ne va ajuta. Și Crețu a intrat bine.
Adrian Șut a alergat, conform sistemului nostru de monitorizare Catapult, e GPS-ul nostru, 13.197 de metri”, a dezvăluit Mihai Stoica.
S-a văzut clar la Compagno că nu are ritm. El nu a mai jucat de mult, din minutul 2 al meciului cu Chindia. Nici nu s-a antrenat în prima perioadă, a acuzat amețeli. A fost o accidentare groaznică
- Mihai Stoica, manager general FCSB
{{text}}