Vlad Chiricheș (33 de ani), fundașul lui Cremonese, și-a dat autogol în meciul cu Bologna din Serie A, scor 1-1.
Chrircheș a revenit pe teren după 4 luni de absență, din cauza unei accidentări. A fost titular cu Bologna, însă a fost lovit de ghinion în minutul 56.
Vlad Chiricheș și-a dat autogol în Bologna - Cremonese
Chiricheș a restabilit egalitatea pe tabelă cu un gol în propria poartă, în minutul 56. Un fundaș a respins o minge care l-a lovit pe Vlad. Căpitanul naționalei României nu a putut controla balonul, care l-a lovit și a intrat în poarta lui Cremonese. În prima repriză, stoperul luase și un cartonaș galben, în minutul 24.
Echipa românului deschisese scorul în minutul 50, prin Okereke, care a transformat un penalty. Chiricheș nu mai jucase din septembrie, de la un meci cu Lazio, scor 0-4. Atunci s-a accidentat în minutul 28.
Transferat la Cremonese în vara lui 2022, Chiricheș a jucat doar 6 meciuri în Serie A pentru echipa la care e legitimat și Ionuț Radu. Vlad are un meci și în Cupa Italiei. Nu a reușit să marcheze sau să paseze decisiv pentru Cremonese
Chiricheș e lăudat de italieni, în ciuda autogolului
Deși și-a dat autogol, evoluția lui a fost apreciată de Tutto Mercato, care l-a notat cu 6.5. A fost a doua notă de la Cremonese, după portarul Carnesecchi, care a luat 7.
„Revine ca titular și îi ia ceva timp să intre în joc, dar apoi are câteva intervenții foarte importante, în ciuda unui cartonaș galben care îi atârnă deasupra capului încă de la început. Ghinionist la autogol”, au scris italienii.
{{text}}