Fotbal   •   Liga 1   •   DEPUNCTARE

Speră să-și ia punctele înapoi » Șefii clubului din Liga 1 așteaptă salvarea de la TAS

Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu   —  marţi, 24 ianuarie 2023

Cei de la Hermannstadt au în continuare încredere că TAS le va înapoia cele nouă puncte de care i-a deposedat Comisia de Licențiere a FRF. Ei se apără susținând că n-au încălcat regulile, doar au fost încurcați de procedurile din tribunal.

Hermannstadt lupta pentru play-off și s-a trezit amenințat cu retrogradarea după ce a fost depunctat. Clubul din Sibiu a pierdut nouă puncte după ce Comisia de Licențiere din Federație a constatat existența unor datorii. 

Antrenorul Măldărășanu a explicat după luarea acelei decizii că era vorba despre o sumă foarte mică datorată. Societatea este în insolvență și a schimbat planul de reorganizare după ce conducerea a ajuns la concluzia că planul inițial nu putea fi respectat fiindcă erau plăți prea mari, imposibil de realizat.

Hermannstadt a impresionat degeaba?


Datoria imputată în monitorizarea FRF ar fi rămas în aer din cauza datei la care tribunalul avea să confirme cel de-al doilea plan de reorganizare. Sibienii sunt optimiști că judecătorii din Elveția vor înțelege situația, le vor da dreptate și le vor înapoia punctele.

Trupa lui Măldărășanu a avut un parcurs impresionant în sezonul acesta, deși după promovarea de astă-vară nu au existat investiții mari care să fi întărit cu mult lotul. 

Dacă depunctarea va rămâne valabilă, nu va mai conta impresia bună pe care a creat-o echipa, ea va fi într-un mare pericol de retrogradare directă sau de a coborî pe unul dintre cele două locuri de baraj pentru salvare. După înjumătățirea punctelor, distanțele din grupul ultimelor zece formații sunt foarte mici, toate ar fi implicate în lupta pentru salvare.

Și Farul așteaptă tot de la TAS


Cazul lui Hermannstadt nu e singurul din Liga 1 pe care urmează să-l judece Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv. Și Farul speră să primească o veste bună ca urmare a unui proces de la TAS. UEFA le-a refuzat constănțenilor licența pentru cupele europene și ei așteaptă ca judecătorii din Lausanne să le ofere licența pe care nu le-a dat-o forul de la Nyon.

Dacă prima decizie va rămâne valabilă, Farul nu va avea dreptul să participe în cupele europene timp de trei sezoane. UEFA a considerat că Farul, care terminase sezonul din liga a doua la mijlocul clasamentului, a promovat în primul eșalon fără să aibă un merit sportiv. Hagi și Marica sunt convinși că ei au procedat corect atunci când au lipit numele Farul peste al Viitorului, clubul lui Gică.

Clasamentul din Liga 1

VIDEO Totul despre U Cluj - Rapid

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.