Liga 1

Gigi Becali revine în forță la butoane » 4 schimbări în primul „11” pentru meciul cu Farul, dintre care 3 dictate de patronul FCSB

+7 Foto
Omrani are două goluri și două pase decisive în 12 apariții în tricoul roș-albastru // FOTO Facebook

Articol de Vlad Nedelea  —  joi, 26 ianuarie 2023

Prestația mediocră din partida a celor de la FCSB cu Hermannstadt (1-0) l-a făcut pe Gigi Becali să ia măsuri pentru jocul cu Farul, unul ce-o poate aduce pe FCSB la un singur punct de constănțeni. Sorescu, Miculescu, Compagno și Radunovici ies din echipă, doar în cazul ultimului fiind o decizie provocată de suspendare.

  • FCSB - Farul se joacă duminică, 29 ianuarie, de la ora 19:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe PrimaSport, OrangeSport și DigiSport

Meciul cu Hermannstadt, câștigat chinuit de FCSB, 1-0, lasă multe victime în urmă. În afara lui Sorescu, aflat la debut la Sibiu, dar cu o prestație mediocră, alți doi jucători importanți sar din schemă după un singur joc.

Mai exact, Compagno, golgheterul echipei și al SuperLigii, a ieșit din grațiile patronului în doar 45 de minute în 2023. Nici David Miculescu, forțat pe două posturi în primul joc oficial al anului, dar cu o prestație jalnică, nu va mai juca din primul minut cu Farul.

Golul de 3 puncte marcat de Omrani l-a convins pe Gigi Becali că trebuie să-i ofere mai multe șanse fotbalistului cu 5 titluri la CFR Cluj: „Deian Sorescu deocamdată nu mi-a plăcut. Era altfel, așa știam eu, probabil are nevoie de adaptare. Îl așteptăm, mai e timp pentru el. Omrani e normal să joace acum titular. Gata cu Compagno! Și-a revenit Omrani, nu mai e cum era la început, când a venit, când se lovea mingea de el".

Gigi Becali: „Să intre Cordea!"

Notat cu 3 în Gazeta Sporturilor, cel mai slab de pe teren, Miculescu va sări și el din echipa lui Mihai Pintilii. Printre titulari reapare Cordea, foarte aproape de o plecare de la FCSB în această iarnă. 

Nici el n-a impresionat cu Hermannstadt, însă a fost unul dintre „motoarele" echipei în 2022: "Și Miculescu o să fie schimbat, gata, acum o să intre Cordea. La Steaua așa este. Când intri, trebuie să joci bine. Ce a zis și Pintilii după meci, nu e timp de așteptare". 

De fapt, cifrele lui Miculescu la FCSB sunt mult sub cele de la UTA. În 19 partide de Liga 1 a marcat de doar două ori și a oferit o singură pasă de gol.

Cordea, Omrani, Crețu nu-s singurii care vor intra în primul „11" cu Farul. Pe teren va apărea și Alexandru Pantea (19 ani), cu 18 apariții în acest sezon în toate competițiile. Acesta îi va lua locul lui Risto Radunovici, suspendat după cartonașul galben primit la Sibiu.

Posesia rămâne obsesia

Deși i s-a demonstrat în suficiente rânduri că nu doar posesia câștigă un meci, patronul FCSB a rămas fidel dorinței ca echipa sa să aibă mingea mai mult timp decât adversarul. 

Și pentru Pintilii este valabilă aceeași „placă", indiferent de rezultatele pe care echipa le are: „Cât timp mingea e la mine, nu mă supăr, chiar dacă fac egal, 1-1 sau 0-0. A fost mingea la mine cu Hermannstadt? Da! Atunci nu mă supăr. N-am avut emoții". 

Cum ar putea arăta FCSB cu Farul: Târnovanu - V. Crețu, Dawa, Tamm, Pantea - Olaru, Șut, Edjouma - Cordea, Omrani, Oct. Popescu

Am fost la 21 de puncte de primul loc, acum suntem la 6, e mare lucru. Din punct de vedere valoric, noi suntem primii, cei mai buni. Și CFR e puternică, cu ea ne batem pentru titlu 

- Gigi Becali, patron FCSB

1,7 milioane de euroa plătit Gigi Becali în contul transferului lui Miculescu de la UTA, cea mai scumpă a achiziție a FCSB-ului în această stagiune. Compagno, adus de la FCU Craiova, a costat 1,5 milioane de euro

VIDEO. Match Preview FCSB - Farul. Echipa lui Gică Hagi s-a impus în tur cu 3-1

>

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.