Campionate

„Transferul este aproape gata” » Real Madrid cumpără jucătorul plecat de pe „Bernabeu” în 2020

Fran Garcia/ foto: Imago Images

Articol de Adrian Duţă  —  Thursday, 26 January 2023

Real Madrid îl va transfera pe Fran Garcia (23 de ani), fundașul stânga de la Rayo Vallecano.

Spaniolul crescut de Real Madrid ar urma să fie cumpărat acum, dar lăsat împrumut până în vară la actuala sa echipă.

Real Madrid îl transferă pe Fran Garcia

„Transferul este aproape gata. Real Madrid va activa clauza de reziliere a lui Fran Garcia”, notează The Athletic. Fundașul stânga are o clauză de 10 milioane de euro în contractul cu Rayo.

Real Madrid va plăti doar 5 milioane. Madrilenii au o opțiune care presupune plătirea doar a 50% din clauza lui Fran Garcia. Fundașul stânga îi părăsea pe „albi” în 2020, când a semnat cu Rayo. În primul sezon a fost doar împrumutat, iar în 2021 transferat definitiv, pentru două milioane de euro.

În acest sezon, Garcia a jucat 18 meciuri în La Liga, fiind unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei. A bifat 99% din minute în campionatul Spaniei. A oferit două pase decisive și nu a reușit să marcheze.

După transferul la Real Madrid, Fran Garcia se va lupta pentru un loc de titular cu Ferland Mendy, care nu ar fi tocmai pe placul lui Carlo Ancelotti. Pe postul de fundaș stânga ar mai putea evolua David Alaba, care în principiu este folosit fundaș central.

8 milioane de euroeste cota lui Fran Garcia, potrivit Transfermarkt.com

Citește și alte știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.