Campionate

Simeone contestă succesul Real Madrid! Ce l-a nemulțumit pe antrenorul lui Atletico Madrid

Diego Simeone contestă succesul lui Real Madrid. Foto: Imago Images

Articol de Aurelian Botezatu  —  vineri, 27 ianuarie 2023

Real Madrid a câștigat cu Atletico, 3-1 după prelungiri, și s-a calificat în semifinalele din Cupa Regelui Spaniei, însă antrenorul învinșilor, Diego Simeone, susține că echipa lui Carlo Ancelotti trebuia să joace în „10” din minutul 71, când roș-albii conduceau cu 1-0: „Ceballos trebuia eliminat”.

Real Madrid a reușit o nouă remontada, de astă dată în „sfertul” cu Atletico (3-1), și e în semifinalele din Cupa Regelui Spaniei. Însă calificarea campioanei e contestată de adversari.

Diego Simeone contestă succesul obținut de Real Madrid

În frunte cu antrenorul Diego Simeone, ei se plâng de arbitrajul lui Soto Grado, care ar fi avut două măsuri. „Dacă pe Savic l-a eliminat în prelungiri, atunci și Ceballos merita al doilea cartonaș galben. Dar nimănui nu-i pasă!”, a comentat Simeone la final. 

Intrat la pauză, în locul lui Mendy, Dani Ceballos a bifat un prim „galben” în minutul 69, pentru un fault la Correa. Două minute mai târziu, mijlocașul albilor l-a lovit în genunchi pe Lemar, însă, de data aceasta, „centralul” a închis ochii. 

„Ceballos merita al doilea galben și trebuia eliminat”, a comentat, în cotidianul AS, fostul arbitru FIFA Iturralde Gonzalez.

Real Madrid, revenire de senzație cu Atletico Madrid

A rămas însă pe teren și, 8 minute mai târziu, Rodrygo a egalat la unu, dând semnalul unei reveniri desăvârșite în cele 30 de minute de prelungiri. Totul s-a simplificat atunci când Savic, urmare a unei intrări urâte, la Camavinga, a văzut al doilea „galben” și a fost expediat la vestiare (99). 

Rămasă în inferioritate, Atletico a cedat în fața lui Benzema (105) și a lui Vinicius jr (120+1), în urma unei pase decisive semnate de Ceballos.

9 cartonașe galbenea arătat arbitrul Soto Grado în Real - Atletico. Șapte dintre acestea le-au văzut oaspeții

VIDEO. Rezumatul meciului Real Madrid - Atletico (3-1)

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.