Liga 1

Rapid, dată în judecată de doi foști jucători: „Sunt banii mei, am muncit pentru ei, n-am furat”

Foștii mijlocași Alexandru Păcurar și Tiberiu Bălan, ambii în vârstă de 41 de ani, își cer restanțele salariale de la Rapid. Cei doi au fost legitimați împreună în Giulești în sezonul 2013/14.

Articol de Alexandru Barbu  —  Friday, 27 January 2023

Foștii mijlocași Alexandru Păcurar și Tiberiu Bălan, ambii în vârstă de 41 de ani, își cer restanțele salariale de la Rapid. Cei doi au fost legitimați împreună în Giulești în sezonul 2013/14.

Păcurar și Bălan se bazează pe exemplul Julio Cesar, brazilianul care a obținut 600.000 de euro de la alb-vișinii! El a jucat în 2008 pentru fostul club din Giulești, aflat acum în faliment.

Avocații lui Cesar au susținut că Rapidul din prezent a preluat însemnele, culorile și suporterii, deci și-a asumat că este continuatorul vechiului club. Cu argumentele acestea au câștigat procesele și în comisia FIFA, și la TAS. 

Recent, Rapid a fost nevoită să achite alte datorii ale vechiului club, plătind 800.000 de euro pentru un fost jucător din 2008, Daniel Paulista, ca să poată face noi achiziții. Altfel, trupa lui Mutu ar fi avut inderdicție la transferuri.

Tibi Bălan și Alexandru Păcurar au dat Rapidul în judecată: „Sunt banii mei, am muncit pentru ei, n-am furat”

„Am stat un an atunci în București fără niciun ban. Nu a fost ușor. M-a costat peste 10.000 de lei să deschid procesul. Oricum, eu și Păcurar nu avem sume mari de recuperat, cum au avut jucătorii străini. Pot să termine repede cu noi dacă vor. 

Normal că m-am consultat și cu Păcurar. E prietenul meu cel mai bun, am jucat atât timp împreună, avem același avocat. Am decis acum să ne cerem banii pentru că am văzut că și alți jucători și-au primit banii și asta nu era posibil până acum, plus că nu eram 100% convins că echipa asta este continuatoarea. 

Suporterii nu ar trebui să fie supărați pentru că nu e vorba de o sumă mare nici la mine, nici la Păcurar. Sunt banii mei, am muncit pentru ei, nu i-am furat”, a declarat Tibi Bălan, potrivit Fanatik.

Rapidul e calmă: „N-au nicio șansă să câștige”

Finanțatorul Victor Angelescu îi liniștește pe fanii Rapidului și susține că aceste demersuri de recuperare a restanțelor nu vor avea succes în cazul jucătorilor români.

Jucătorii români n-au nicio șansă să câștige un proces cu noi. Nu există nicio problemă! Alți jucători români au pierdut procesul cu noi. Legal, noi nu avem de dat niciun ban. 

Doar din cauza regulamentelor FIFA, UEFA, există o problemă cu jucătorii străini. Nu ne interesează ce spun acești doi jucători, pentru că șansele lor sunt zero. Legal, nu avem nicio problemă”, a spus Angelescu pentru sursa citată.

Toate litigiile începute după pronunțarea deciziei în cazul Julio Cesar, deci toate cele începute în 2022, au fost câștigate de Rapid. Vorbim de litigii privind datoriile fostului Rapid. Vorbim aici inclusiv de litigii pornite la FIFA de foști jucători ai Rapidului, 5 sau 6, dar nu asta e important.

Important e că am avut litigii inclusiv la Comisia de Disciplină a FIFA, în care Secretariatul General FIFA a propus sancționarea noastră, iar Comisia de Disciplină ne-a dat dreptate nouă. Valoarea totală a pretențiilor a fost de aproape 1,5 milioane de euro.

- Marian Mihail, avocat Rapid

Recent, Rapidul din Liga 1 a avut câștig de cauză în două procese, privind mărcile „Rapid” și sigla cu vulturul.

VIDEO. Toate detaliile înaintea partidei U Cluj - Rapid:

>

Mai multe știri despre Rapid:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.