Liviu Ciobotariu (51 de ani), antrenorul lui FC Voluntari, a avut un discurs radical în scandalul licențelor din fotbalul românesc.
După ce Dan Petrescu și-a exprimat clar opinia cu privire la licențele antrenorilor, Liviu Ciobotariu a venit cu un discurs similar. Tehnicianul lui FC Voluntari consideră că Mihai Pintilii sau Marius Croitoru, cele mai mediatizate nume în perioada recentă, nu ar trebui să stea pe bancă în Liga 1.
VIDEO. Liviu Ciobotariu: „Ai licență, stai pe bancă!”
„Pentru mine lucrurile sunt foarte simple. În momentul în care ai licență, poți să stai pe bancă. În momentul în care nu ai licență, nu trebuie să stai pe bancă. Eu așa consider.
În toată lumea pe unde se joacă fotbal, m-am mai interesat și eu, spre exemplu în Germania, Anglia, trebuie licență... nu cred că își au rost astfel de discuții.
Nu am nicio treabă nici cu Mihai Pintilii, nici cu Marius Croitoru, dar ca să stai pe bancă la o echipă de prima ligă, trebuie să ai Licența Pro. Dacă nu ai Licența Pro, nu pot să stai pe bancă. Dacă nu ai permis de conducere, nu te poți urca să conduci o mașină.
Eu am luat-o de jos, am făcut Licența B un an de zile, Licența A un an de zile, am intrat la Pro. Mi-am obținut dreptul oficial de a sta pe bancă. Nu am niciun fel de problemă cu nimeni.
Dacă vrei să reprezinți un club, cum poți sta fără licență? Ah, că există anumite lucruri care se fac și te pune antrenori cu portarii sau orice altceva... mie nu mi se pare normal.
Trebuie să ai licență! Nu vreau să jignesc pe nimeni, nu vreau să intru cu nimeni în polemică. Ați auzit în țările civilizate astfel de polemică? Ai licență, stai pe bancă. Nu ai licență, du-te și învață”, a spus Liviu Ciobotariu într-o conferință de presă.
Federația Română de Fotbal nu face niciun pas în spate în scandalul licențelor și a anunțat sancțiuni severe pentru antrenorii care își închiriază licențele.
Am pornit pe un drum și nu vom da înapoi. Toleranța noastră este ZERO! Luăm în calcul sancționarea antrenorilor «din umbră»! În momentul de față a fost o primă prezentare.
După cum vedeți, ne dorim să fim de tot mai restrictivi. Din această vară luăm în calcul ca din sezonul următor să suspendăm pentru o perioadă de 2 ani de zile licențele antrenorilor care își închiriază licențele.
Suntem în discuții cu UEFA pentru a putea reduce timpul de practică. Ne dorim să lucrăm cu termen de 3 ani de zile, nu de 5, cum este acum
- Răzvan Burleanu, președinte FRF
{{text}}