Fotbal   •   Liga 1   •   ETAPA 23

Supermocirla :) » Imagini incredibile, extrase din anii '90, la Ploiești

+9 Foto
La pauza meciului Petrolul - Chindia, îngrijitorii arenei au recurs la mătură și găleata cu var // foto: captură DigiSport

Articol de David Marinescu   —  sâmbătă, 28 ianuarie 2023

Gazonul de pe stadionul din Ploiești a arătat deplorabil astăzi, la meciul dintre Petrolul și Chindia. La fel s-a întâmplat și la precedentele două meciuri din această etapă a Superligii, U Cluj - Rapid 0-0 și UTA - CS Mioveni 1-2.

Trei meciuri jucate până acum în etapa 23 din Superligă, 3 decoruri demne de anii '90.

Ninsoarea din ultimele două zile a afectat serios suprafețele de joc ale stadioanelor din Liga 1, deși vorbim despre arene construite recent, cu zeci de milioane de euro, care nu beneficiază însă de îngrijire pe măsură.

Etapa a început pe Cluj Arena, unde s-au înfruntat U Cluj și Rapid. Gazonul a fost impracticabil, mingea mai degrabă aluneca decât să sară. Până și jucătorii Universității s-au plâns de acest lucru la finalul meciului.


Supermocirla :) » Imagini incredibile surprinse în această etapă de Liga 1

Astăzi s-a jucat mai întâi UTA - CS Mioveni, pe un alt teren afectat de condițiile meteorologice, cu găuri și pete de noroi.


Dar poate cel mai rău a arătat gazonul de pe „Ilie Oană”, stadionul din Ploiești, brăzdat de dâre de noroi și pe alocuri presărat cu bălți.

Cum ninsoarea a continuat să cadă, îngrijitorii arenei au apelat la mătură și găleata cu var la pauză, pentru a trasa liniile de la careul de 16 metri, șterse după jocul din prima parte.

Cele 3 stadioane au costat cumulat 75 de milioane de euro!

Sunt imagini parcă extrase din deceniul trecut și de pe vechile stadioane ale primei ligi, deși arena din Ploiești este relativ nouă, construită în 2011 cu peste 17 milioane de euro.

În același an a fost dat în inaugurare și stadionul nou din Cluj-Napoca, Cluj Arena, care a constat 44 de milioane de euro.

Iar noua arenă „Francisc Neuman” din Arad, casa celor de la UTA, a fost inaugurată abia în august 2020 și a costat 14 milioane de euro.

Mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.