GSP.ro vă ține la curent cu evoluțiile și rezultatele din acest weekend ale românilor de peste hotare.
Florin Niță (35 de ani) a debutat astăzi pentru Pardubice la 24 de ore distanță de la prezentarea oficială. Ultima clasată din Cehia a remizat pe terenul lui Slovan Liberec, scor 1-1.
Niță a primit golul în minutul 39. Defensiva lui Pardubice a fost prinsă pe picior greșit la un corner. Mingea s-a plimbat prin careu, iar Olatunji a trimis în plasă din 6 metri.
Numele lui Ciprian Tătărușanu (36 de ani), portarul celor de la AC Milan, a fost fluierat în momentul în care crainicul stadionului a anunțat echipa pe care Stefano Pioli (57 de ani) a trimis-o pe teren contra celor de la Sassuolo, în runda cu numărul 20 din Serie A. Milan a pierdut rușinos, 2-5.
Românul a gafat la două dintre primele 3 goluri încasate de AC Milan în prima repriză a meciului cu Sassuolo. Ulterior, a mai fost învins de două ori.
Alexi Pitu (20 de ani) a debutat astăzi la noua lui echipă, Bordeaux. Mijlocașul cumpărat de la Farul cu două milioane de euro a fost introdus pe teren în minutul 72 al meciului din deplasare cu Dijon, la scorul de 3-0 pentru Bordeaux.
Metz, echipa antrenată de Ladislau Boloni (69 de ani), a remizat în deplasarea cu Valenciennes, scor 1-1.
Bonnet a deschis scorul pentru gazde în minutul 75, Joseph a egalat pentru formația lui Boloni în '90+2.
Metz a coborât pe 4 în Ligue 2, are acum 32 de puncte, unul sub Sochaux, 4 sub Bordeaux și 11 sub Le Havre.
Vlad Chiricheș (33 de ani) a fost integralist în meciul dintre Cremonese și Inter, scor 1-2, care a contat pentru etapa 20 din Serie A.
Cremonese a deschis scorul în minutul 11 prin Okereke, dar Inter a întors rezultatul prin Lautaro Martinez, „dublă” în minutele 21, respectiv 65.
Cremonese este ultima în Serie A, cu doar 8 puncte adunate în 20 de meciuri și fără victorie.
Claudiu Bălan (28 de ani) a înscris pentru Giannina în meciul cu Atromitos din etapa 20 a campionatului Greciei.
Bălan, fost vârf la FCU Craiova, a înscris 3 goluri în ultimele 5 meciuri.
La Atromitos, Dorin Rotariu (27 de ani) a fost titular.
Genoa - Pisa, „duelul românilor” din Serie B, s-a încheiat la egalitate, 0-0.
La gazde, Radu Drăgușin a fost integralist, George Pușcaș titular și schimbat în minutul 66, iar nou-venitul Denis Drăguș aruncat în luptă în minutul 88.
La Pisa, Adrian Rus, Marius Marin și Olimpiu Moruțan au fost toți titulari, însă numai Rus a rămas pe teren până la final. Moruțan a fost înlocuit în minutul 77, Marius Marin a văzut „roșu” în minutul 69 pentru două cartonașe galbene.
Genoa este pe 2, cu 40 de puncte, 5 sub liderul Frosinone, iar Pisa este a opta, cu 31 de puncte.
Gaziantep, victorioasă cu Alexandru Maxim integralist
Cu Alexandru Maxim (32 de ani) pe teren tot meciul, Gaziantep a învins-o pe Ankaragucu în etapa 21 a campionatului din Turcia, scor 2-0.
Djilobodji a deschis scorul în minutul 47, Joao Vitor Figueiredo a stabilit scorul final în prelungiri, minutul 90+7.
Alexandru Cicâldău (25 de ani) a înscris din lovitură liberă și a oferit un assist în meciul dintre Al Bataeh și Ittihad Kalba, scor final 2-2, din campionatul Emiratelor Arabe Unite.
Răzvan Marin (26 de ani) a înscris un gol de toată frumusețea și a pasat decisiv la altul în egalul dintre Empoli și Torino, scor 2-2.
În total, mijlocașul român a înscris două goluri și a pasat decisiv la alte două în cele 20 de meciuri jucate la Empoli în acest sezon.
Ianis Hagi, din nou pe teren
Ianis Hagi (24 de ani) a revenit pe teren într-un meci oficial după mai bine de un an. A jucat aproximativ 20 de minute în Rangers - St. Johnstone, meci din campionatul scoțian. Românul a fost introdus pe teren la scorul de 2-0 pentru echipa lui.
Gabriel Torje, titular la Genclerbirligi
Gabriel Torje (33 de ani) a fost titular în Pendikspor - Genclerbirligi 0-1, meci din etapa 22 a ligii secunde din Turcia.
Oaspeții au câștigat grație unui gol înscris de Ayovi din penalty în minutul 15.
Genclerbirligi are două victorii la rând, după 5-1 cu Boluspor, și a urcat o poziție, până pe 18, în campionat.
Torje a fost schimbat în minutul 66.
{{text}}