Fotbal   •   Liga 1   •   CSU CRAIOVA - Hermannstadt 2-0

„Și Haaland a avut 10 meciuri fără gol”. Golgheterul Sibiului se inspiră de la „vikingul” lui City

Daniel Paraschiv // sursă foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore   —  sâmbătă, 28 ianuarie 2023

Daniel Paraschiv (23 de ani), atacantul lui Hermannstadt, nu este foarte îngrijorat de seria de 6 meciuri fără gol înscris.

Paraschiv este golgheterul lui Hermannstadt în acest sezon și unul dintre cei mai buni marcatori din fotbalul intern, cu 9 goluri, dar nu a mai punctat în ultimele 6 mecuri oficiale.

Ultimul lui gol a venit în partida de campionat cu CFR Cluj de pe 30 noiembrie, dar vârful în vârstă de 23 de ani este încrezător că va trece peste această perioadă nefastă. Paraschiv a menționat că așa ceva a pățit și Erling Haaland, senzaționalul vârf de la Manchester City.

Daniel Paraschiv se „inspiră” de la Erling Haaland: „Și el a avut o perioadă fără gol”


„Nu îmi doresc momentan să plec, ci să continui să marchez, pentru că am o perioadă de câteva meciuri în care nu am mai înscris. Până la urmă, atacanții se remarcă prin goluri. Încerc să înscriu cât mai des, ulterior vor veni oferte bune pentru mine și pentru club.

În cariera unui fotbalist sunt perioade și perioade, și Erling Haaland a avut la Borussia Dortmund o perioadă de 10 meciuri fără gol. Bine, păstrând proporțiile.

Cu siguranță voi mai marca, sunt conștient că am anumite calități. Pot face față la nivelul Ligii 1 și dacă țintesc mai sus nu mă pot mulțumi doar cu statutul de titular la Hermannstadt”, a precizat Paraschiv la OrangeSport.

Atacantul lui Hermannstadt a exagerat, Haaland nu a avut niciodată în ultimii ani o serie de 10 meciuri la rând fără să înscrie. Cea mai lungă perioadă de secetă a fost 20 martie - 18 aprilie 2021, când nu a punctat în 7 meciuri consecutive pentru Borussia Dortmund și Norvegia.


Referitor la rezultatele recente ale lui Hermannstadt, înfrângeri consecutive cu FCSB și CSU Craiova, Paraschiv a spus:

„Când pierzi, nu este plăcut, dar am jucat cu echipe mari ale țării, care se bat la titlu. Pentru noi urmează o serie mai accesibilă, între ghilimele, cu echipe de pe locuri din play-out. Sperăm ca de acolo să adunăm mai multe puncte, suntem într-o situație destul de grea cu acea depunctare”.

Daniel nu este un jucător care să dispere după gol. Face ce trebuie pentru echipă. Nu a avut situații de a marca, mai degrabă a creat spații pentru alți jucători. 



- Marius Măldărășanu, antrenor Hermannstadt

Mai multe știri din Superligă: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.