International   •   Campionate   •   LA LIGA

Dezvăluirile unui fost antrenor de la FC Barcelona: „Patronul băga bani, dar voia să să vină în vestiar, să facă primul 11 și să antreneze echipa”

Quique Setien, antrenor Villarreal. Foto: Imago

Articol de Vlad Roșu   —  duminică, 29 ianuarie 2023

Quique Setien (64 de ani), antrenorul lui Villarreal, a dezvăluit experiența prin care a trecut în cariera de jucător la Atletico Madrid, grupare pentru care a evoluat între 1985 și 1988. 

Quique Setien a relatat cum Jesus Gil, președintele din acea vreme al madrilenilor, îi dicta antrenorului de atunci al lui Atletico, Jose Ufarte, ce jucători să introducă în teren. 

Antrenorul a mai povestit și cum s-a înțeles cu Dmitri Piterman (59 de ani), un om de afaceri american cu origini în Ucraina. Cei doi au colaborat la Racing Santander, formație la care afaceristul a cumpărat 24 % din acțiuni în ianuarie 2003. Quique Setien era directorul sportiv al clubului la venirea lui Piterman la Santander. 

Quique Setien: „După moartea lui Luis Aragones, Jesus Gil a venit la Atletico Madrid și a schimbat totul”


„Luis Aragones (n.r. - antrenorul de atunci al lui Atletico, campion european cu Spania în 2008) m-a adus atunci la Atletico Madrid, un club la care președinte era Vicente Calderon, unul dintre cei mai buni conducători cu care am lucrat în viața mea. 

Dar, după moartea lui Calderon, Jesus Gil a venit în locul lui și a schimbat totul la club. Era greu la acea vreme. I-a dat o listă lui Jose Ufarte, care atunci era antrenorul clubului, pe care erau scriși jucătorii care trebuiau să joace. 

Ufarte a refuzat asta, iar eu, naiv fiind, le-am spus jurnaliștilor că este o decizie abuzivă. Asta mi-a cauzat plecarea de la club”, a declarat Quique Setien, potrivit Marca. 

Quique Setien: „Piterman a băgat bani la Santander și îl respectam pentru asta”


„În cazul lui Piterman (n.r. - Dmitri Piterman, patronul lui Santander), el venea cu o idee și eu îl contrazicem imediat. Nu aveam cum să lucrez cu o astfel de persoană. Eram director sportiv la Santander, iar el mi-a spus că va duce Racing în Liga Campionilor datorită a 4 jucători pe care el îi va aduce de la Palamos (n.r. - un club de fotbal local, din zona Santanderului). 

Era clubul lui, investea bani în el și îl respectam pentru asta. Dar voia să vină în vestiar, să facă primul 11 și să antreneze echipa. I-am strâns mâna și am plecat”, a mai punctat Quique Setien, potrivit sursei citate. 

Cine a fost Luis Aragones

Luis Aragones a fost un mare fotbalist spaniol, care și-a petrecut mare parte din carieră la Atletico Madrid. formație alături de care a câștigat 3 campionate, două cupe și o cupă intercontinentală în cariera de jucător.

Ca antrenor, Luis Aragones a condus Atletico Madrid în 7 mandate diferite, reușind să cucerească un campionat (1977), 3 Cupe ale Spaniei (1976, 1985 și 1992), precum și o cupă intercontinentală (1975). 

A mai activat ca tehnician la FC Barcelona, Betis Sevilla, FC Sevilla, Valencia, Real Oviedo, Mallorca și Fenerbahce. A fost și selecționerul Spaniei în perioada 2004 - 2008, alături de care a câștigat Campionatul European, în 2008. A decedat în februarie 2014. 

Cine este Dmitri Piterman 

Dmitri Piterman este un om de afaceri american, cu origini în Ucraina. Acesta a cumpărat, în ianuarie 2003, 24% din acțiunile clubului Racing Santander. 

Federația Spaniolă de Fotbal a deschis un dosar împotriva americanului, deoarece acesta se deghiza deseori în kit man, jurnalist acreditat sau fotograf și stătea la marginea terenului, în timpul meciurilor, pentru a le da indicații jucătorilor echipei pe care o patrona. 

În 2004, Dmitri Piterman a cumpărat un alt club din Spania, Deportivo Alaves, care atunci era în liga a doua spaniolă. Cu Piterman patron, Deportivo Alaves a promovat în La Liga în sezonul 2004-2005. În următoarea stagiune, bascii au retrogradat înapoi în liga a doua. 

Din cauza mai multor probleme financiare, datoriile clubului Alaves au crescut de la 3 milioane de euro la 23 de milioane de euro. Afaceristul a părăsit clubul Alaves în martie 2007, când un grup de investitori a cumpărat 51% din acțiunile pe care acesta le deținea la clubul spaniol. 

În 2008, Tribunalul Comercial din Vitoria a dispus sechestrul asupra tuturor bunurilor pe care le deținea Piterman în Spania, cu scopul de a acoperi peste 13 milioane de euro, bani pierduți de clubul Alaves în perioada în care acesta a fost proprietarul clubului. 

În 2012, un tribunal din Spania a hotărât că Dmitri Piterman trebuie să despăgubească clubul Deportivo Alaves cu suma de 6,8 milioane de euro. 

Citește și: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.