Până acum, majoritatea meciurilor din etapa 23 din Superligă s-au jucat pe terenuri deplorabile, afectate serios de vremea din ultimele zile. La FCSB - Farul, în această seară, lucrurile vor sta diferit.
Runda 23 de campionat a început pe Cluj Arena, unde U Cluj și Rapid s-au înfruntat pe un teren de toată jena, și a continuat în aceeași notă.
Sâmbătă, primele două partide ale zilei s-au jucat pe alte suprafețe pline de noroi, la Arad, respectiv Ploiești.
Așa da! Gazonul de pe Arena Națională arată impecabil, cu câteva ore înainte de FCSB - Farul
Imaginea campionatului a fost salvată de gazonul de pe „Ion Oblemenco”, care a arătat impecabil seara trecută, la CSU Craiova - Hermannstadt 2-0. Foarte bine arată și terenul de pe Arena Națională, stadionul care va găzdui derby-ul FCSB - Farul din această seară (ora 19:00).
Așa arată gazonul de pe Arena Națională cu câteva ore înaintea meciului FCSB - FarulInstalația de încălzire de sub gazon a topit zăpada căzută pe Arena Națională, iar suprafața de joc se prezintă în condiții foarte bune, este demnă pentru un duel de asemenea anvergură, între două dintre primele 4 echipe ale campionatului.
Și gazonul arenei de la Sf. Gheorghe, care va găzdui meciul Sepsi OSK - FCU Craiova, se prezintă foarte bine înaintea partidei de astăzi.
{{text}}