Meciul Sepsi Sf. Gheorghe - FCU Craiova a fost întrerupt în minutul 25, din cauza scandărilor xenofobe ale spectatorilor. Conform Regulamentului Disciplinar, cel mai probabil, oltenii vor pierde jocul la „masa verde”. Marius Avram, fost arbitru FIFA, i-a dat dreptate „centralului” Andrei Chivulete, cel care a decis oprirea partidei.
Cazul va fi judecat de Comisia de Disciplină din cadrul FRF pe baza raportului întocmit de arbitru și de observatorul partidei, Octavian Goga. Cum meciul a fost oprit din cauza scandărilor suporterilor lui FCU Craiova, foarte probabil clubul oltean va pierde cu 3-0 la „masa verde”.
Marius Avram, după oprirea meciului Sepsi - FCU Craiova
„Când au loc scandări xenofobe, el trebuie să urmeze procedura celor trei pași. Chivulete a urmat-o. Primul a fost întreruperea jocului, atenționarea la stația stadionului.
Pasul numărul 2 e oprirea jocului timp de 10 minute. A fost și el făcut. Pasul numărul 3, în cazul în care se repetă scandările, oprirea definitivă. Chivulete a urmat pașii conform regulamentelor în vigoare. Nu făcea acest lucru dacă nu avea argumente.
De obicei, presiunea pe arbitru e să mai închidă ochii sau urechile. Vorbim de foarte mult timp despre astfel de incidente. Astea sunt instrucțiunile de la UEFA. Era normal ca la un moment dat să se spargă și buba asta.
În cazul unor incidente grave, regulamentul prevede că formația vinovată va pierde meciul prin forfait. Dacă se constată că și spectatorii celuilalt club au participat la incidente grave, și celălalt club va pierde prin forfait. Comisia de Disciplină va decide ce se întâmplă. Eu cred că FCU Craiova va pierde cu 0-3”, a spus Marius Avram la „Digi Sport Special”.
Ce prevede Articolul 54 din Regulamentul Disciplinar: „Rasismul. Xenofobia. Discriminarea. Denigrarea”
1. Orice persoană care, în mod public, discriminează sau denigrează pe altcineva într-o manieră jignitoare pe motive de rasă, culoare, limbă, religie, sex, origine etnică sau care comite o altă faptă având acest caracter, va fi suspendată pentru 6 jocuri la toate nivelurile, în cazul jucătorilor, echipei tehnice şi antrenorilor şi 4 luni pentru oficiali. În plus, clubul căruia aparține făptuitorul va fi sancționat o penalitate sportivă de la 5.000 la 60.000 de lei, la fiecare nouă abatere de același tip penalitatea urmând a fi majorată cu ½ față de cea aplicată anterior. La atingerea pragului maxim clubul va fi sancținat gradual cu programarea jocurilor fără spectatori de la 1 la 4 etape cumulat cu o penalitate sportivă de 60.000 lei. Dacă acesta este un oficial asimilat, penalitatea va fi de la 10.000 la 80.000 de lei. Aceeaşi sancţiune se aplică şi în cazul în care o persoană are un comportament xenofob, ofensator sau care hărţuieşte o altă persoană pe astfel de motive.
2. Dacă spectatorii afişează inscripţii conţinând sloganuri discriminatorii/denigratoare/rasiste/ xenofobe sau se fac vinovaţi de alte comportări de acest fel la un joc, organul jurisdicţional va 22 aplica o sancţiune de la 5.000 la 70.000 de lei clubului pe care l-au susţinut spectatorii respectivi, la fiecare nouă abatere de același tip penalitatea urmând a fi majorată cu ½ față de cea aplicată anterior. La atingerea pragului maxim clubul va fi sancționat cu măsura programării unui joc fără spectatori cumulat cu o penalitate sportivă de 70.000 lei. Dacă spectatorii nu pot fi identificaţi ca suporteri ai unuia dintre cluburi, va fi sancţionat clubul gazdă, în mod corespunzător.
3. Orice spectator care se face vinovat de abaterile arătate la alin. 1 şi 2 de mai sus, va fi
4. În funcție de circumstanțe, organul disciplinar poate aplica și alte sancțiuni clubului responsabil, cum ar fi: interzicerea organizării jocurilor pe propriul stadion de la 2 la 10 jocuri, pierderea jocului prin forfait, scăderea a 2-6 puncte sau excluderea din competiție
- Regulamentul Disciplinar
{{text}}