Tenis

Atât de mare e Novak Djokovic! Dezvăluire în premieră a antrenorului său: „Credeam că am văzut totul în tenis! Nu are limite în nebunia lui”

+13 Foto
Novak Djokovic, celebrând victoria de la Australian Open alături de Ivanisevic și restul echipei sale / Sursă foto: Guliver/Getty Images

Articol de Remus Dinu  —  luni, 30 ianuarie 2023

Novak Djokovic, campion la Australian Open pentru a zecea oară în carieră și totodată redevenit lider mondial după triumful istoric de la Melbourne, s-a aflat într-o postură delicată înainte de startul turneului. Accidentat la Adelaide la mușchiul femural stâng, Nole a fost în pericol să rateze competiția la care e suveran.

Dezvăluirea îi aparține antrenorului său, Goran Ivanisevic, cel care a vorbit pe larg despre emoțiile experimentate de marele campion sârb în ultimele săptămâni. Conform acestuia, Novak Djokovic a efectuat un RMN la piciorul stâng înainte de startul Australian Open, iar rezultatul ar fi fost unul descurajator.

Goran Ivanisevic: „97% dintre jucători s-ar fi retras, dar Djokovic vine de pe altă planetă”

După rezultatele RMN-ului, să nu spun 100%, dar 97% dintre jucătorii din circuit s-ar fi retras. El vine de pe altă planetă, este dintr-o altă specie! Creierul lui funcționează diferit. Făcea 77 de terapii pe zi. 

Sunt cu el de patru ani, dar continuă să mă uimească prin felul în care gândește. Devine din ce în ce mai nebun, pot să o spun (n.r. - o spune în glumă). Nu are limite în nebunia sa, în sensul pozitiv, mă refer. 

Tipul este incredibil, nu știu cum să-l descriu. Nu mă așteptam să câștige. Am crezut că am văzut totul în tenis după ce a câștigat aici, în 2021, cu o ruptură abdominală, dar asta chiar m-a șocat”, a spus Ivanisevic, potrivit New York Times.

Novak Djokovic a învins accidentarea și a pus mâna pe un nou trofeu la Australian Open

Djokovic avea să declare după finala câștigată în fața lui Stefanos Tsitsipas că a putut performa fără dureri la Melbourne abia din faza optimilor de finală. În primele șase meciuri din turneu, sârbul a evoluat cu un bandaj în zona afectată de accidentare, la care a renunțat în marea finală de duminică.

+13 Foto
Novak Djokovic (foto: Guliver/Getty Images)

Novak ține totul înăuntru. Uneori trebuie să explodezi. A ținut totul în interior până la final, iar apoi a dat frâu liber emoțiilor. A fost foarte interesant pentru toată lumea. Este o mare realizare după trei săptămâni foarte grele.

- Goran Ivanisevic, antrenorul lui Novak Djokovic

VIDEO Declarațiile lui Novak Djokovic după victoria de la Australian Open 2023

Citește și alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.